Culturile mai aşezate ştiu să instituie tradiţii solide. Aşa se întâmplă de secole pe bătrânul continent, însă nici Lumea Nouă nu s-a lăsat mai prejos. Un exemplu bun în acest sens este seria Best American Short Stories, care a pornit în anul 1915 şi de atunci, an de an, aduce pe piaţă câte un nou volum. Reţeta sună simplu: se alege un editor coordonator şi, în ideea diversităţii şi prestigiului, un editor-invitat pentru fiecare ediţie în parte. Astfel se face că în anii din urmă un cuvânt greu la alcătuirea sumarului l-au avut, printre alţii, Joyce Carol Oates, John Updike, Margaret Atwood, E. L. Doctorow, Michael Chabon. Apoi, în 2007, a venit rândul lui STEPHEN KING. (Ca fapt divers, cei care i-au urmat au fost nimeni alţii decât Salman Rushdie şi Alice Sebold.)
„Am citit mii de povestiri în anul în care am fost editor-invitat”, scrie King în prefaţa celei mai noi colecţii ale sale de povestiri, La asfinţit, „[şi] m-am simţit din nou entuziasmat şi […] am reînceput să scriu proză scurtă cum făcusem odinioară. Dacă asta sperasem să se întâmple, totuşi nu cutezasem să cred că se va şi întâmpla.”
Recăpătându-şi dorinţa de a aşterne povestiri, autorul din Maine a lăsat deoparte scrierile mai lungi pe care le avea în lucru şi s-a concentrat asupra genului scurt pe care îl practicase cu succes în zilele de început, când doar banii primiţi pe o povestire din partea unei reviste pentru bărbaţi îi mai permiteau să iasă din impas financiar.
Astfel s-a născut antologia La asfinţit, care debutează cu Willa, istorisire stranie despre un grup de oameni abandonaţi în toiul nopţii într-o gară necunoscută, care fusese publicată, ca în vremurile bune, în paginile deocheatei reviste Playboy. Celelalte texte strânse în volum (Fata de Turtă-Dulce, Visul lui Harvey, Bicicleta eliptică, N., Ayana etc.) s-au născut în mod firesc şi au fost trimise în lume în reviste celebre precum Esquire, The New Yorker, The Paris Review sau McSweeney’s. Şi cum numărătoarea finală indica 12, iar un autor de factura lui merita mai mult (suma rotundă şi potrivită de 13, în cazul de faţă), editorul a decis includerea unei povestiri mai vechi, neantologate până atunci. Pisica diabolică apăruse în 1977, în la fel de deocheata revistă Cavalier.
La asfinţit e în egală măsură un volum al întoarcerii la origini şi al continuării unei tradiţii personale. Sunt povestiri în care terifiantul se împleteşte cu umanul, iluzia cu realitatea, suferinţa cu acalmia mântuirii. Un reuşit exerciţiu de dozaj, de distilare a materiei epice, o demonstraţie a puterii lui Stephen King de a fi nu doar pictor de fresce ample, ci şi bijutier iscusit.
Un regal de neratat pentru împătimiţii scrierilor lui King, dar şi pentru toţi amatorii de literatură de calitate, indiferent de numele şi renumele autorului.
Tweet
Sa inteleg ca o traduci si apare la Nemira? Sau e deja tradusa? 😀
Mircea esti mare dom’le! Povestesti asa de frumos despre King sau despre o carte incit nu am nici macar o ezitare in a o cumpara!
Cit despre King ce mai pot spune eu un biet cititor?,de abia astept sa apara(dau o bere leffe neagra daca imi soptesti cind! 😀 )si sa o citesc.Curiozitatea este stirnita, interesul este mare si teschereaua pregatita. 🙂
Si eu care credeam ca de ziua femeilor se bucura numai ele,ma bucur acum ca un copil care a vazut vitrina cu dulciuri din ciocolata. 😀
E in curs de facere. Trage asa din greu la ea ca nici nu mai intra pe blog 😛
indeed. fiecare minut petrecut făcând altceva e-un minut pierdut. sunt sigur că voicunike e primul care înţelege asta 😉
si de seria “Dark Tower” ce se mai aude?
sanatate si putere de munca, Domnule Mircea Pricajan. tot ce a aparut in Romania scris de Stephen King se afla in biblioteca mea si astept cu nerabdare urmatoarea carte a acestuia!
respect.
Wow! Ce bine! Uite ca a aparut la precomenzi! 🙂 Deja ma pregatesc pentru un festin literar! Cine mi-se alatura?
@ildiko: mulţumesc mult. mă onorează că-ţi pot pricinui astfel de plăceri rare. 🙂