Ghid turistic pentru cititorii Babel și Damen Tango (I)

Atingerea aspră a deșertului sau liniștea oferită de o insulă pustie? Un oraș cu potențial cultural-istoric, unde te pierzi în mulțime și devii un simplu turist, sau o călătorie exotică și misterioasă, provocarea vieții tale?

Indiferent ce alegi, siguranța, libertatea, pericolul sau aventura, autorii Babel și Damen Tango te vor purta prin poveștile lor pe urmele personajelor tale preferate. Îmbinând istoria și realitatea cu ficțiunea și imaginația, am pregătit un ghid turistic special pentru super-cititorii Nemira!

Nu ai nevoie de pașaport sau de viză. Nici măcar de bagaj. Ești pregătit(ă)?

Ghid turistic 2

Soția plantatorului de ceai: Ce spui de o călătorie exotică, într-o țară insulară asiatică, care dispune de un remarcabil potențial cultural-istoric? Dinah Jefferies ne invită să o însoțim în Ceylon (Sri Lanka, în prezent), unde vom fi cazați la una dintre cele mai frumoase plantații de ceai din lume.

Dacă nu știai, evoluția istorică a insulei este strâns legată de cea a subcontinentului indian. Primii locuitori aparțin populației istorice vedda, iar cultura orezului se răspândește o dată cu stabilirea triburilor singhaleze, de origine indo-europeană.

Cum tehnologia nu ne permite să călătorim în trecut, în anii ’20, când are loc acțiunea romanului, îți propunem o excursie în orașul Colombo, cu numeroase obiective turistice și laice, și o vizită la Sigiriya (sau Stânca Leului), fostă reședință regală, un oraș construit din piatră masivă, împodobit în interior cu fresce ce ilustrează înfățișarea fecioarelor ce ar fi făcut parte, conform miturilor, din haremul împăratului. Sigiriya a fost considerată a opta minune a lumii.

P.S.: Dinah Jefferies a început să lucreze la romanul Soția plantatorului de ceai în urma poveștilor împărtășite de Joan Jefferies (soacra autoarei) despre copilăria ei.

Ghid turistic 4

Tour de France: Julian Barnes nu are nevoie de o introducere. Autorul britanic ne oferă în această primăvară o carte născută dintr-o „relație pasională” cu Franța: melodii, filme, cărți, tablouri, excursii, comepetiții și rețete culinare, o călătorie în spiritul francez. „Ghidați” de eseurile unui englez îndrăgostit de Franța, ne vom întâlni cu scriitori, cineaști și muzicieni.

Jaques Brel, desemnat în 2015 de (către) publicul francofon din țara natală drept cel mai mare belgian din toate timpurile, a fost actor și regizor de film, cântăreț, scenarist, compozitor și poet. Celebrul Gustave Flaubert, romancier și dramaturg, cunoscut, mai ales, pentru Madame Bovary, una dintre cele mai importante opere ale literaturii secolului al XIX-lea. Jean-Luc Godard, recunoscut ca unul din pionerii curentului La Nouvelle Vague.

De data aceasta, trișăm: nu vă propunem să vizităm un oraș, ci o țară, una dintre cele mai vizitate din lume. 34 de situri culturale clasificate în patrimoniul mondial de către UNESCO, numeroase obiective turistice, orașe și regiuni de o frumusețe aproape ireală.

De asemenea, să ne amintim și de Regele Soare, de Richelieu și de Mazarin, de Dinastia Capețiană, cu  Casele de Valois, Lancaster și Bourbon, de Napolean Bonaparte și de Hugo Capet.

Desigur, nu putem ignora gastronomia franceză, recunoscută la nivel internațional. Și nu ne referim doar la vinuri și brânzeturi.

Ghid turistic 5

Borgia. Păcatele familiei: Epoca Renașterii, spectacolul rivalității dintre casele Borgia și Ferrara. Intrigi la curtea Vaticanului, urzeli și conspirații politice, patimi și ambiții. Sarah Bower îmbină cu măiestrie fapte consemnate de istoria oficială a familiei Borgia cu zvonuri și ipoteze lansate de apropiații acesteia, detalii pe care nu le regăsim în cărțile de istorie. Oricât de mult ne-am dori să călătorim în timp, să fim martorii mișcării culturale, a înfloririi inovatoare a literaturii latine și autohtone, va trebui să ne mulțumim, deocamdată, cu istoria și cu legendele.

La sute de ani distanță, noi pășim pe urmele Lucreziei Borgia și mergem să vizităm Vaticanul. Știați că atunci când s-a întors la Roma și a fost chemată de Papă la Vatican, a refuzat propunerea acestuia de a se mărita cu ducele de Gravina, un fost pretendent? Ca și restul familiei, Lucrezia a fost subiectul a numeroase calomnii și acuzații, fiind considerată o femeie intrigantă, sângeroasă, crudă și coruptă. Faimoasa acuzație, cum că ar fi avut o relație incestuoasă chiar și cu tatăl ei, a fost lansată de primul soț, în timpul procesului pentru anularea căsătoriei.

Ce vom vizita la Vatican? Bazilica Sfântul Petru și Capela Sixtină, unde vom admira unele dintre cele mai frumoase opere de artă din lume, de artiști precum Botticelli, Bernini și Michelangelo.

Alte informații: Librăria Vaticanului și colecțiile din Muzeele Vaticanului sunt de o importanță istorică, științifică și culturală extraordinară. Deși are un număr mic de rezidenți, Vaticanul are milioane de vizitatori anual, iar statul are cea mai mare rată de infracționalitate per cap de locuitor din lume. Aproape 90% din infracțiuni rămân nerezolvate.

Ghid turistic 1

Femeia din Orient Express: Dacă ești pasionat(ă) de arheologie, iar Agatha Christie este una dintre autoarele tale preferate, ne oprim, din nou, câteva momente în trecut, unde o vom însoți pe celebra scriitoare britanică în Mesopotamia, apoi la situl arheologic din Ur, înainte să descoperim misterele orașului Bagdad.

Cu mult înainte de Grecia sau Roma, Mesopotamia a fost nucleul unora dintre cele mai puternice puteri ale vremii (imperiul akadian, asirian, asiro-babilonian şi persan), și a reprezentat unul din principalele leagăne ale civilizaţiei noastre de azi. Cetatea-stat Ur (numele se traduce prin „cuptor de foc”) a devenit o sursă neașteptată de inspirație pentru Agatha Christie.

Pentru cei curioși, Ur a fost primul mare oraș dintre fluviile Tigru și Eufrat, iar scrierile biblice atestă că este locul de proveniență al strămoșilor evreilor.

Turul propus de Lindsay Jayne Ashford se încheie în Bagdad, capitala Irakului, simbolul epocii de aur a civilizației islamice. Îți propunem trei atracții turistice: grădina zoologică, Palatul Abbasid (avem în plan și Palatul Al-Faw, denumit și Palatul de Apă, dar, din păcate, acesta poate să fie admirat doar dinafară) și Muzeul Național al Irakului,  recomandat în special cititorilor care vor să descopere istoria fascinantă a orașului, de la începuturile sale glorioase.

Ghid turistic 3

Trezirea leilor: Cititorii curajoși, care nu se tem de temperaturi ridicate și de furtuni de nisip, o pot însoți pe autoarea de origine israeliană Ayelet Gundar-Goshen în Beer Sheva, cel mai mare oraș din deșertul Negev. Nu o să fie o călătorie ușoară, mai ales după o lectură atât de tulburătoare. Ayelet Gundar-Goshen nu încearcă să îndulcească adevărul și nu își minte cititorii. În drum spre Beer Sheva, ne va vorbi despre lașitate, regrete și păcate, despre șantaj, nesupunere și abuz.

Treptat, vei înțelege de ce acțiunea romanului se desfășoară în deșert. Peisajul transpune în imagini sentimentele protagoniștilor, teama lor de a fi prinși și judecați, furia resimțită la sesizarea exploatării, a pedepselor pe care sunt nevoiți să le îndure pentru a-și proteja reputațiile.

Localitatea Beer Sheva a fost de două ori distrusă: prima oară, în anul 701 î.e.n., în urma invaziei trupelor regelui asirian Sennacherib, iar a doua oară în 587 î.e.n., atunci când babilonienii au cucerit Regatul Iudeei.

În prezent, principala sursă de conflict între locuitorii musulmani și cei evrei ai orașului este Marea Moschee. Construită în 1906 de către otomani, ea este singurul lăcaș de cult islamic pe o rază de 15 kilometri.

Curiozitate: În perioada 1914-1915, Lawrence al Arabiei a vizitat Beer Sheva, deghizat ca arheolog și a întocmit raportul Wilderness of Zin.

Ghid turistic 6

Porecla: Ştiai că este un obicei bengalez ca fiecare persoană să aibă două nume? Numele bun (bhalonam) şi numele de alint (daknam), care poate să fie considerat o poreclă și este folosit (şi cunoscut) de familie și de prieteni. Numele de alint te ajută să îţi aminteşti că viaţa poate să fie şi simplă şi frumoasă, nu doar complicată şi serioasă, un lanţ aparent nesfârşit de probleme şi de provocări. Dar ce se întâmplă atunci când numele de alint devine numele bun? Când intimitatea şi tradiţia sunt înlăturate, nici măcar înlocuite?

Răspunsurile le vom primi în excursia pregătită pentru noi de Jhumpa Lahiri. Destinația? Minunatul oraș Calcutta, capitala provinciei federale Bengalul de Vest din India (până în 1911 a fost capitala coloniei India Britanică). După o plimbare îndelungată, prilej cu care vom vizita locurile preferate ale familiei Ganguli, ne vom opri la Palatul de Marmură pentru a vedea celebra statuie a lui Cristofor Columb, Sala Oglinzilor și grădina reședinței. Pentru construirea palatului au fost utilizate 125 de tipuri de marmură.

După ce vom explora Fortul William, unul dintre cele mai importante obiective turistice din Calcutta, vă propunem o scurtă oprire la Catedrala Sfântul Pavel și o degustare. Citind Porecla, nu am putut să nu salivăm (te rog să ne scuzi pentru exprimare, dar este purul adevăr) de fiecare dată când Ashima Ganguli pregătea diferite feluri de mâncare: samosa, crap în sos de iaurt, biryan, dai, luchis, channa și sandeshe. Vrem să ne facem și provizii de cayenne, un ardei foarte iute (suntem curajoși).

Recomandarea noastră este să vizităm orașul în octombrie-noiembrie, pentru a putea participa la cea mai mare sărbătoare bengaleză (Durga pujol), care durează între patru și nouă zile.

1 Comentariu

  1. Oli 12/03/2018 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *