Turnirul Religiilor!

O nouă apariție pe Nemira.ro este Regele, înţeleptul şi bufonul de Shafique Keshavjee, o fabulă superbă născută din întrebările fundamentale cu care s-au confruntat dintotdeauna filosofia şi religiile lumii. Suntem provocați să ne imaginăm ce-ar fi dacă, dintr-odată, marile religii ar intra în competiţie pentru supremaţie. Şi nu, nu e vorba de o reiterare sângeroasă a Cruciadelor sau de un alt soi de război religios.

Asemenea unei lumi de basm, într-un timp și spațiu neverosimil, Regele hotărăşte în urma unui vis straniu, să organizeze un turnir al religiilor lumii. Astfel, jonglând cu trei personaje-cheie ale literaturii fantastice – Regele, Înţeleptul, Bufonul –, Shafique Keshavjee creează o poveste inedită, extrem de ludică, în care istoria credinţelor religioase este înfăţişată în cu totul şi cu totul alt chip. V-aţi gândit vreodată ce s-ar întâmpla dacă un evreu, un creştin, un musulman, un hindus, un budist şi un ateu şi-ar susţine credinţele într-un mare Turnir al Religiilor? Exact, un soi de Jocuri Olimpice, la care fiecare credinţă îşi trimite emisarul să-i susţină cauza spirituală. Drept urmare, religia campionului va fi aleasă de Rege drept credinţa oficială a poporului său. Aşadar, după cum spune Regele însuşi, „pentru prima dată în lume, chintesenţa acestor experienţe şi a acestor cunoştinţe este adunată la un loc şi oferită cu simplitate celorlalţi“.

Pe lângă o extraordinară calitate informativă, având în vedere caracterul obiectiv şi documentarea exhaustivă în ceea ce priveşte marile doctrine religioase, umorul aproape rabelaisian transformă cartea lui Shafique Keshavjee într-o lectură deopotrivă accesibilă, plăcută şi de o sensibilitate aparte. Presărată cu anecdotele pline de spirit rostite de Înţelept şi de Bufon, Regele, Înţeleptul şi Bufonul se salvează cu graţie de la destinul unei cărţi riguroase şi anoste, devenind una dintre cele mai relaxante şi accesibile poveşti pe tema Religiei şi Adevărului. Una dintre anecdote, absolut savuroasă, ia în derâdere „boala“ modernă a morţii lui Dumnezeu, dar şi cercul rizibil în care se învârte, de atâta amar de vreme, academismul: „Unul din profesorii mei [spune Înţeleptul] îşi scrisese pe uşă: «Dumnezeu a murit», semnat «Nietzsche». Maliţios, un student adăugase: «Nietzsche a murit», semnat «Dumnezeu».

Renumitul teolog indian Shafique Keshavjee, născut în Kenya în 1955, dar stabilit definitiv în Elveţia, cu o formaţie îndelungată în istoria comparată a religiilor imaginează o lume fantastică, amintind de universul şi personajele basmului. Shafique este unul dintre fondatorii organizaţiei l’Arzillier, casă de dialog menită să susţină pacea între biserici, religii şi diversele doctrine spirituale.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *