La început de aprilie, Iain M. Banks a transmis un mesaj care a cutremurat întreaga lume literară: era bolnav de cancer. Cu mare deschidere, scriitorul a declarat că speranţa de viaţă nu este mai mare de un an de zile.
Pe 9 iunie, maestrul s-a stins din viaţă.
Vestea s-a răspândit imediat, prietenii şi fanii acestuia plângând moartea scriitorului. Neil Gaiman, prieten al lui Iain M. Banks, a scris pe Twitter: “Iain Banks este mort. Plâng într-o casă goală. A fost un om bun şi un prieten pentru aproape 30 de ani”.
Iain M. Banks s-a născut în 1954 în Scoţia şi a studiat literatura engleză, psihologia şi filozofia la Universitatea Stirling. După terminarea studiilor, Iain M. Banks a călătorit prin Europa şi Maroc, apoi a avut diverse ocupatii, de la tehnician pe o platformă petrolieră, la funcţionar într-o firmă de avocatură londoneză.
A debutat în 1984 cu romanul The Wasp Factory, care i-a adus notorietatea. Imediat după aceea, s-a dedicat exclusiv scrisului, producând atât literatura mainstream, cat şi science-fiction.
Spectrul lui Phlebas a apărut în 1987 şi a fost primul lui roman SF, a cărui acţiune se petrece într-o uriaşă civilizaţie interstelară, Cultura, care există în paralel cu societatea umană de pe Pământ. Romanul a fost publicat de Editura Nemira în 2007, iar în acelaşi an, i-a apărut în colecţia Babel romanul Paşi pe sticlă.
Ne despărţim de Iain M. Banks ştiind că îl vom reîntâlni de fiecare dată când îi vom (re)citi cărţile.
Tweet
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Veti mai publica continuarea de la seria Cultura (sau alte SF-uri scrise de el)?