Astăzi, Alexandru Mironov a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Suceava cu ocazia împlinirii a 50 de ani de învățământ superior la Suceava. Evenimentul a avut loc în sala Auditorium “Joseph Schmidt”, în cadrul Universităţii Suceava , la ora 08:30, unde Alexandru Mironov a susţinut şi o prelegere despre învăţământ şi ştiinţă în secolul 21.
Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Suceava reprezintă o formă de recompensare şi de atestare a modului în care a ştiut să se implice în viaţa civică şi în societate, pentru meritele deosebite în domeniul publicisic, pentru susținerea cercetării românești prin opera sa enciclopedică de popularizare a științei și pentru sprijinul acordat tinerilor inventatori și cercetători.
Alexandru Mironov sau “radio-tele-profesorul” este cunoscut pentru implicarea sa în domeniul ştiinţei, acesta realizând peste 4.000 de emisiuni şi redactând numeroase articole de ştiinţă. Este unul dintre « inventatorii » şi promotorii celebrului Almanah Anticipaţia, ai Colecţiei de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice şi coordonator al mai multor antologii SF.
Sursă foto: jurnalul.ro
Tweet