Astronautul Chris Hadfield, faimos în toată lumea pentru că a fost comandantul Stației Spațiale Internaționale, transmite un mesaj video exclusiv participanților la Noaptea Cercetătorilor Europeni de vineri, 30 septembrie! Filmarea va fi proiectată de la ora 19.30 pe scena mare de la Universitate în cadrul evenimentelor de la Noaptea Cercetătorilor Europeni! Vă așteptăm pentru o doză de #funscience și un discurs inspirațional! Iar asta doar în ziua de vineri.
Anticipatia
Aşa cum ştiţi, unul dintre cele mai aşteptate titluri ale toamnei este Ghidul astronautului pentru viaţa pe pământ, de colonelul Chris Hadfield, un pionier al spaţiului şi showman fără egal, care contorizează, printre alte aventuri fabuloase, comanda Staţiei Spaţiale Internaţionale, dar şi interceptarea unui bombardier stategic rusesc în spaţiul aerian al Canadei. Cât despre realizările sale actuale, fanilor nu le este prea greu să
În interviul cu Hannu Rajaniemi realizat în exclusivitate pentru Almanahul Anticipaţia 2014, pentru cititorii români se prefigura un eveniment editorial important, devenit astăzi realitate
Anul acesta, la Târgul Internaţional Gaudeamus, vă invităm să păşiţi în două lumi cu totul speciale: lumea Anticipaţia şi lumea Mistica! Două standuri care se deschid în premieră, în pavilionul central din Romexpo, lângă restaurant.
Pentru că Nemira te ajută să cunoşti viitorul, ce loc de întâlnire cu cititorii mai bun decât la Noaptea Cercetătorilor, ediţia 2014!
Academia de vară Atlantykron este unul din cele mai îndrăzneţe proiecte educative nonguvernamentale din România şi sărbătoreşte anul acesta 25 de ani de activitate neîntreruptă.
Caracterul inovator al prozelor, intervențiilor științifice și al interviurilor face din Anticipația unul din cele mai bune produse de print din România
Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 15.00, la standul Editurii Nemira va avea loc prezentarea Revistei Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia şi a colecţiei Nautilus de către scriitorul român de literatură SF Marian Truţă, coordonator al Revistei CPSF Anticipaţia.
Astăzi, Alexandru Mironov a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Suceava cu ocazia împlinirii a 50 de ani de învățământ superior la Suceava. Evenimentul a avut loc în sala Auditorium “Joseph Schmidt”, în cadrul Universităţii Suceava , la ora 08:30, unde Alexandru Mironov a susţinut şi o prelegere despre învăţământ şi ştiinţă în secolul 21.
Pe 27 septembrie, începând cu ora 17.00, în București, Parcul Tineretului – intrarea dinspre liceul Șincai, la Muzeul Antipa și pe Platforma Măgurele, mințile curioase sunt așteptate pentru a sărbători alături de sute de mii de cetățeni europeni știința, descoperirile științifice și cercetătorii locali, la Noaptea Cercetătorilor 2013.
Vineri, 27 septembrie, începând cu ora 17.00 în Parcul Tineretului – intrarea Șincai, la Muzeul Antipa și Platforma Magurele mințile curioase sunt așteptate să se întalnească cu știința.
Şiinţă şi ficţiune prospectivă. Astfel este descrisă colecţia Anticipaţia de la Editura Nemira unde autorii sunt preocupaţi de explorarea prezentului pentru a putea anticipa viitorul. Te invitam să participi la această căutare a viitorului şi să descoperi cât de departe poate ajunge imaginaţia ta. Editura Nemira îţi oferă săptămâna aceasta o reducere de 40% la colecţia Anticipaţia. În plus, Almanahul Anticipaţia va beneficia de o reducere specială de 50% iar cele nouă numere din Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice vor avea …
Pe 27 septembrie, în București, Suceava, Piatra Neamț, Tulcea, Sinaia, Brașov, Oradea și Galați, cercetătorii fac o demonstraţie în direct a activității lor de laborator, la care toata lumea este invitată.
Reîntoarcerea din vacanţe şi concedii la cursuri şi slujbe poate fi mai uşoară în compania unor cărţi bune. Editura Nemira vă propune o nouă formă de călătorie, cea în lumile create de autori de renume.
Pe 7 august ne-am reunit în frumoasa grădină oferită de La un ceai pentru a discuta despre cele mai recente numere din CPSF Anticipaţia, 7 şi 8. Georgiana Vladulescu, tânără bloggeriţă îndrăgostită de literatură, mai ales cea SF & Fantasy, şi Alexandru Tunaru, om de publicitate şi un creator al poveştilor de trezit oamenii, au acceptat invitaţia noastră de a sta de vorbă cu CPSF-ul, cel vechi, dar mai ales cel nou şi al anilor ce vor urma.
Miercuri, 7 august, la ora 19.00, pe terasa localului „La un ceai”, va avea loc o întâlnire-dezbatere legată de cele mai recente numere ale revistei.