Saptamana acesta te bucuri din plin de ofertele Nemira cu transport gratuit pentru toate comenzile cu o valoare de peste 120 de lei. Ce trebuie să faci?
Încă de la începuturile sale, în 1991, Editura Nemira s-a dedicat îmbogăţirii patrimoniului cultural şi spiritual al României prin dezvoltarea unui amplu program editorial materializat în sute de titluri de valoare, totalizând zeci de mii de exemplare, şi prin constanta implicare în viaţa culturală românească. 1 Decembrie este aşadar o zi specială, fiind mereu un prilej de a ne reaminti de misiunea noastră. De Ziua Naţională a României, Editura Nemira urează românilor de pretutindeni La mulţi ani!
Astăzi Editura Nemira sărbătoreşte ziua de naştere a scriitorului Michael A. Stackpole, cunoscut cititorilor români în special pentru trilogia Marile descoperiri apărută la Editura Nemira între 2008 şi 2013 (Atlasul secret, 2008; Hărţile prevestitoare, 2009; Lumea nouă, 2013). Stackpole s-a născut la 27 noiembrie 1957 şi a studiat istorie la Universitatea din Vermont. Începând cu 1977 lucrează în domeniul jocurilor pe calculator, activitate ce i-a influenţat considerabil modul de a face literatură.
Cea mai recentă ediţie a Clubului de Lectură Nemira a fost una cu adevărat specială. Cartea propusă dezbaterii a fost Richter 8.9 de Andrei Călăraş, iar participanţii s-au putut bucura de prezenţa autorului, ceea ce a oferit prilejul unor discuţii aprofundate nu doar despre carte, ci şi despre ce înseamnă să fii autor de suspans. Cei 25 de participanţi s-au arătat cuceriţi de roman încă de la primele pagini, în care Alexandru Don, artist damnat şi deprimat, hotărăşte să se …
Sâmbătă, 16 noiembrie, în cadrul celei de-a treia ediţii a Colocviului Naţional de critică şi exegeză SF&F Ion Hobana s-au decernat Premiile SRSFF – Ion Hobana. Câştigătorii sunt: Premiul Opera Omnia: Cornel Robu Premiul pentru cea mai bună carte a anului: Hîrtiile masculului, de Silviu Gherman (Curtea Veche, 2012) Premiul pentru cel mai bun volum de povestiri: A doua venire, de Marian Truță (Nemira, 2012). Editura Nemira îl felicită pe Marian Truţă pentru premiu şi vă invită să descoperiţi volumul …