Dragi prieteni, pentru că în foarte scurt timp urmează apariţia mult-aşteptatului volum Cavalerul celor şapte regate, de George R.R. Martin, iar lansarea acestuia va fi simultană cu cea internaţională, pe data de 6 octombrie, este destul de evident că acesta este evenimentul cultural al acestei perioade. Avem, prin urmare, plăcerea de a vă oferi un fragment în avanpremieră din cele trei nuvele, adunate pentru prima oară într-un singur volum. Lectură plăcută şi… vă aşteptăm la lansare! Rămâneţi pe frecevnţa Nemira pentru detalii în privinţa acesteia!

Cavalerul celor 7 regate

– fragment avanpremieră –

„N-avea de ce să-și facă griji. Când goarnele au răsunat pentru a strânge participanţii, toţi cei cinci campioni ai prinţesei au fost chemaţi pentru a o apăra. Dunk putea auzi murmurul de entuziasm al mulţimii, pe când oponenţii apăreau rând pe rând din capătul dinspre sud al arenelor. Heralzii strigau numele fiecărui cavaler în parte. Se opreau în faţa tribunei, plecându-și lăncile în semn de salut pentru Lordul Ashford, Prinţul Baelor și preafrumoasa prinţesă, apoi dădeau ocol spre partea dinspre nord a pajiștii, pentru a-și alege adversarului din arenă. Leul Cenușiu din Casterly Rock a lovit scutul Lordului Tyrell, în timp ce moștenitorul său cu păr auriu, Ser Tybolt Lannister, l-a provocat pe fiul mai mare al Lordului Ashford. Lordul Tully de Riverrun a lovit scutul cu model în diamant al lui Ser Humfrey Hardyng, Ser Abelar Hightower l-a ales pe al lui Valarr, iar cel mai tânăr din neamul Ashford a fost chemat la luptă de Ser Lyonel Baratheon, cavalerul căruia i se spunea Uraganul Râzător.

Competitorii s-au întors la trap înapoi spre capătul de sud al arenelor pentru a-și aștepta adversarii: Ser Abelar purta argint și culori întunecate, iar pe scut avea un turn de veghe din piatră, înconjurat de o cunună de foc. Cei doi Lannisteri ardeau amândoi în roșu aprins, ducând cu ei leul auriu al cetăţii Casterly Rock. Uraganul Râzător strălucea în veșmântul ţesut cu fir de aur, cerbul negru brodat pe piept și scut și o pereche de coarne din oţel pe coif. Lordul Tully se ţinea mândru într-o pelerină dungată în albastru și roșu, prinsă cu câte o agrafă din argint pe fiecare umăr. Și-au îndreptat cu toţii spre cer lăncile lungi de aproape patru metri, iar rafalele de vânt au agitat și au smucit flamurile.

La capătul dinspre nord al pajiștii, scutierii ţineau în frâu caii de război gătiţi în armuri lucitoare, pregătiţi să fie încălecaţi de cavaleri. Stăpânii animalelor și-au pus coifurile, au prins lăncile și scuturile, la fel de minunaţi în înfăţișare ca adversarii lor: mătăsurile portocalii, umflate de vânt, ale celor din Casa Ashford, diamantele roș-alburii ale lui Ser Humfrey, Lordul Leo călare pe calul său de cavalerie, acoperit cu un valtrap de satin pictat cu trandafiri aurii, și, bineînţeles, Valarr Targaryen. Calul tânărului prinţ era negru ca noaptea, pentru a se asorta cu armura, lancea, scutul și podoabele. Deasupra coifului se vedea un dragon lucitor, cu trei capete, cu aripile întinse, vopsit într-un roșu focos; geamănul său era pictat pe suprafaţa lucioasă, neagră, a scutului. Fiecare dintre apărătorii prinţesei avea o banderolă din mătase portocalie înnodată în jurul braţului, în semn de favor oferit de preafrumoasă.

În timp ce campionii își ocupau la trap poziţiile, Pajiștea Ashford a devenit din ce în ce mai neclintită. Apoi a sunat un corn, și, cât ai clipi o dată, nemișcarea s-a preschimbat în tumult. Zece perechi de pinteni poleiţi cu aur au pătruns în coastele a zece cai minunaţi de luptă, o mie de voci au început să strige și să ţipe, patruzeci de copite îmbrăcate în fier au călcat și au smuls iarba, zece lănci s-au coborât și au rămas înţepenite, câmpul părea că tremură, iar campionii și adversarii lor s-au ciocnit sfâșiind și lovind în jurul lor lemnul și oţelul. Într-o clipă, călăreţii au trecut unul pe lângă celălalt, întorcând pe loc pentru o nouă tură. Lordul Tully s-a clătinat în șa, dar a reușit să-și păstreze echilibrul. Când mulţimea și-a dat seama că toate cele zece lănci se rupseseră, s-a ridicat un mare vuiet de aprobare. Era un semn grozav pentru reușita turnirului și o dovadă a priceperii participanţilor.

Scutierii le-au dat alte lănci jucătorilor, pentru a le înlocui pe cele frânte, pe care le aruncaseră deoparte. Pintenii au pătruns încă o dată adânc în carne. Dunk simţea pământul tremurându-i sub călcâie. Pe umerii săi, Egg striga fericit și-și vântura braţele ca fusele. Tânărul prinţ a trecut cel mai aproape de ei. Dunk a zărit vârful lăncii lui sărutând turnul de pe scutul adversarului său și alunecând într-o parte pentru a i se izbi în piept, chiar în timp ce lancea lui Ser Abelar a explodat într-o mie de așchii, la impactul cu platoșa lui Valarr. Armăsarul cenușiu cu podoabe argintii și întunecate s-a dat în spate din pricina forţei izbiturii, iar Ser Abelar Hightower a fost ridicat din scări și aruncat violent la pământ.”