Cartea secretă a Fridei Kahlo a apărut! Află opt lucruri mai puţin cunoscute despre viaţa celebrei pictoriţe

600p400

Cartea secretă a Fridei Kahlo, cel mai nou titlu din colecţia de literatură universală a editurii Nemira, Babel, este de asemenea printre cele mai speciale, iar asta mai ales datorită biografiei cu totul spectaculoase a artistei de origine mexicană. Viaţa acesteia este cea care l-a fascinat de altfel şi pe autorul acestui superb volum, scriitorul mexican F.G. Haghenbeck, din a cărei desfăşurare pe cât de tragică pe atât de antologică, vă dezvăluim câteva aspecte mai puţin cunoscute:

Frida Kahlo a afirmat mereu că s-a născut în 7 iulie 1910, deși certificatul de naștere atestă că s-a născut în 6 iulie 1907. Prin aceasta, ea voia ca data sa de naștere să coincidă cu data de începere a Revoluției Mexicane, astfel încât viața ei să fi început odată cu nașterea Mexicului modern.

În 1938, André Breton, inițiator și teoretician al suprarealismului, aprecia că pictura Fridei Kahlo este „o panglică în jurul unei bombe”.

La invitația lui André Breton, a mers în Franța în 1939, deschizând o expoziție și în Paris. Cu această ocazie, Muzeul Luvru a cumpărat una din lucrările expuse, „Cadrul” („The Frame”). A fost prima operă de artă realizată de un artist mexican în sec. 20, care a fost cumpărată de celebrul muzeu.

Actriţa Salma Hayek le-a detronat pe Madonna şi Jennifer Lopez în cursa pentru interpretarea rolului Fridei Kahlo. Tot ea a declarat, de altfel, într-un interviu, că motivul pentru care a rezonat cu celebra artistă a fost „curajul ei de a fi unică, diferită”.

Întâlnirea dintre Frida Kahlo şi Diego Rivera a fost una, la propriu, „cu scântei”, artistul scoţând pistolul pe care îl purta aproape în permanenţă şi trăgând în fonograful aflat în încăpere. De altfel însăşi Frida Kahlo a descris întâlnirea dintre cei doi ca distantă până în momentul când s-a petrecut acest episod.

Pentru orice lucru trebuie să existe un început, iar arta Fridei Kahlo, oricât de promiţătoare, avea nevoie de tot ajutorul de care putea să beneficieze, mai ales în momentul sosirii ei într-un oraş atât de mare precum Parisul. Iar cel care i-a acordat acest ajutor nu a fost altcineva decât Marcel Duchamp…

Mama Fridei Kahlo nu a fost de acord cu mariajul acesteia cu pictorul muralist mexican Diego Rivera, descriind ceremonia drept „mariajul dintre un elefant şi un porumbel”.

Cel mai mare preţ plătit vreodată pentru o pictură semnată Frida Kahlo a fost de 5,6 milioane de dolari

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *