Vă spuneam ieri că nu se mai poate. Că ne-au ajuns cu vârf şi îndesat toate cele câte ni s-au făcut. Şi că ne vom răzbuna.
Ei bine, asta e încă prea puţin. E încă nimic faţă de ceea ce pregătim pentru aceia care ne-au terorizat, ani şi ani la rând. Suntem mulţi, mai mulţi decât le-ar plăcea lor să creadă şi peste numai două zile vom porni la asalt. Vom face din numele şi persoanele lor nişte simple amintiri, pe care oricât se vor chinui generaţiile următoare să şi le amintească, tot nu vor reuşi.
Nu mai putem ignora crimele Capitoliului!
Războiul ăsta se va purta pe străzi, cu speranţa că urmările se vor reduce la avarii minore ale infrastructurii şi la un minim de victime omeneşti.
Tac, fiindcă de fapt nu mai e nimic de zis, şi simt un soi de durere ascuţită în locul în care îmi e inima. Poate am chiar un atac de cord, dar nu mi se pare că ar merita să pomenesc despre asta.
Lupta va porni curând!
