A trecut şi vacanţa asta, a mai trecut un an… Înapoi pe baricade.
Şi voiam să încep anul pe blog în forţă, cum vă place vouă mai mult: cu dezvăluiri! Dar, on second thought, mi-am zis să mai amân momentul şi să vă mai fierb un pic. A zis cineva “concurs”? Sigur că facem! Şi promit să anunţ şi ziua în care va trebui să fiţi nelipsiţi din faţa monitoarelor.
Până atunci, vroiam să vorbim despre săptămânile care au trecut şi după care mulţi dintre noi încă mai suspină (I know I do…). Întotdeauna îmi fac înaintea sărbătorilor de iarnă o listă luuungă cu cărţi pe care vreau să le citesc. Şi se îmbulzesc pe listă atât o mare parte din toate restanţele din timpul anului, cât şi noile tentaţii aduse în număr generos de târgul tomnatic de carte.
Dar, deşi car peste tot prin ţară un ghiozdan burduşit cu cărţi, nu prea e rost de citit. Dacă eşti la munte e zăpadă, şi cel puţin te dai cu sania şi te întreţii cu un om de zăpadă, ca să nu mai vorbim de ski sau snowboard. Dacă eşti la părinţi, trebuie să petreci timpul cu ei, pentru că, nu-i aşa, “ai citit tot timpul anului, mai fă o pauză”. (Chiar dacă nu o zic, ştii că la asta se gândesc.)
Până la urmă, mă plâng degeaba. It’s not that bad. Ba din contră. Dar, la sfârşitul vacanţei, tot rămâne un regret mare cât un ghiozdan burduşit. Şi nu prea îţi vine să treci restanţele de lectură pe wishlist-ul din noul an. Pentru că, noul an trebuie să cuprindă doar lucruri noi, nu?
Aşa că cele mai importante rămân urările de sănătate. Având asta, apuci până la urmă să citeşti tot ce ţi-ai dorit… Dacă te-ai putea opri din cumpărat cărţi 😀
Pe scurt, n-am apucat să dau gata decât două cărţi. Dar ce cărţi au fost! Între un Crăciun şi un An Nou am devorat în două zile Alegerea celor trei. Am mai spus undeva pe aici că Pistolarul left me a bit… hungry. Şi chiar dacă Mircea nu m-ar fi asigurat că e doar prologul poveştii, nici idee să nu merg mai departe spre Turnul Întunecat. King e the king, o ştim, dar, Doamne!, ce regal a fost. Şi Mircea iar mi-a spus că de fapt abia din volumul 3 fenomenul capătă cu adevărat proporţii… Cum nu m-a dezamăgit până acum, n-am cum să nu-l cred. Dar nici nu pot să-mi imaginez că ar putea fi mai bun de atât. M-aş mulţumi şi să păstreze acelaşi ritm 😛
Apoi, între Revelion şi mahmurito-căldurosul “La Mulţi Ani!” cu colegii de muncă, în alte două zile m-am pierdut în Sfidarea. Şi a fost o lectură la fel de plăcută. Ştiu că nu sunt fericite comparaţiile, dar ambii autori m-au torturat cu răsturnările de intrigă şi încântat cu acţiunea atât de cinematică şi de vie. Sigur că gust şi alte genuri, dar în meseria lor Stephen King şi Suzanne Collins sunt printre cei mai buni. Pur şi simplu mi-au anesteziat simţul critic de “recenzent” sau “lector avizat” sau bla, bla, bla, încât tot ce pot să spun la final e un candid “WOW!”.
Aşa încât, două cărţi, dar bune, care mi-au dat forţe proaspete pentru Noul An. Sigur că-n ghiozdan aşteaptă alte bunătăţi. Dar le vine lor vremea 😀
Voi ce-aţi citit în mini-vacanţa de iarnă?
Tweet
*michael ende
Mmmm… de sarbatori am citit doua carti care mi-au placut mult, si despre care am tot zis ca scriu, dar am inceput munca si s-a dus dispozitia.
+ Magazinul magic de jucarii de Anglea Carter
+ Magia pentru incepatori de Kelly Link
(pentru ambele scriitoare mi s-a trezit curiozitatea)
Ah, bine, si inca o carte care m-a entuziasmat peste masura: Vrajitoarea trebuia sa moara. Psihologia Basmului
Eram sigur ca reducerea pentru orice carte comandata de pe siteul nemira.ro era de 35% pana pe 10 ianuarie inclusiv.
Acum observ ca a aparut o alta promotie, cu precomanda…
PS: Scuze pentru offtopic.
Am citit si eu Sfidarea dar sunt dezamagit deoarece trebuie sa mai asteptam mult si bine pentru al 3-lea volum.
Termin sesiunea si ma apuc de Disfunctia Realitatii
“Prin perdea ” de Aurora Liiceanu o carte care evoca cu umor fragmente din viata autoarei.