Ce înseamnă plăcerea lecturii pentru tine? – Răspunsuri de la Instagrammeri

În iulie am împlinit o frumoasă vârstă: 27 de ani! 27 de ani de plăcerea de lecturii înseamnă foarte multe pentru noi, dar am vrut să vedem ce înseamnă și pentru super-cititorii Nemira, așa că i-am întrebat pe Instagram! 🙂 Ne-am bucurat ca niște copii să citim răspunsurile, așa că vrem să împărtășim și cu voi câteva dintre ele.

placerealecturii

 


Pentru mine, plăcerea lecturii e în primul rând sentimentul de derută din clipa în care ridic ochii dintr-o carte bună și am nevoie de un moment ca să-mi dau seama unde sunt, să-mi amintesc că de fapt citeam o carte și nu trăiam aievea lucrurile despre care citeam ? (jurnaluluneicititoare)

Pentru mine, plăcerea lecturii este de a intra în firea personajului, cu totul. Prin intermediul personajului evadezi din viața de zi cu zi cu probleme și intri în carte, într-o lume magică și feerică. (sunlight_readers)

Este o necesitate 🙂 Este ca și cum ai cunoaște mereu oameni noi, ai trăi clipe pe care altfel nu ai avea cum să le experimentezi. Ce bine că există imaginația și empatia fără de care nu am reuși să ne transpunem în povești. Alteori este ca și cum ai avea cele mai interesante convorbiri din viața ta. Cum altfel ai putea vorbi cu Saramango, Kant, Pappini, Sf Augustin?! (ralucagenoveva)

Bucuria când primești o carte sau o serie de cărți pe care ți le-ai dorit de multă, multă vreme. Când adormi cu cartea preferată în brațe și secunda în care îmbrățișezi cartea la finalul lecturii ❤ (krisztinaver)

Plăcerea lecturii înseamnă mirosul inconfundabil de carte, plăcerea de a trăi alături de personajele cărții și sentimentul ala când în sfârșit pui mâna pe o carte pe care ți-o doreai de mult timp. ?(_bibireads_)

Plăcerea lecturii pentru mine poate însemna două lucruri: primul, să mă identific cu un autor, să rezonez cu ideile și cu frământările lui, să mi-l apropii ca pe un prieten și să mă refugiez în mintea lui atunci când sint nevoia. Și al doilea lucru, e să se întâmple să fiu cu totul absorbită de o poveste, după ce cartea respectivă m-a răpit din timpul real și din spațiul meu fizic. (iulia.gust)

Plăcerea lecturii ia atât de multe forme! ❤️ Aşteptarea unei comenzi de carte, mirosul de carte, o poveste care te schimbă, o carte pe care o recomanzi la nesfârşit. ? (ina_fab)

Plăcerea lecturii pentru mine înseamnă plăcerea de a te teleporta în timp şi spaţiu, de a uită de tine şi ceilalţi, de a simţi fiecare virgulă, dar şi de a te relaxa în tramvai în drum spre muncă. (madalinamudi)


Pentru tine ce înseamnă plăcerea lecturii?

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *