Lună de lună cei de la The Club of Serial Readers invită cititorii să voteze cartea lunii. Pentru luna octombrie au fost propuse mai multe cărţi horror în linie cu evenimentul ce va încheia luna, Halloween-ul.
Cititorii au ales, iar cartea lunii octombrie este „Cimitirul animalelor” de Stephen King. Cu această ocazie ne vom şi întâlni pentru a discuta despre poveştile de groază create de Stephen King şi nu numai. Aşadar, sâmbătă, 12 octombrie, la ora 15:00, vă aşteptăm La un ceai să povestim despre cele mai înspăimântătoare poveşti create de autori precum Stephen King, John Saul sau H.P. Lovecraft.
Având în vedere tematica întâlnirii, Flavius Ardelean, Marketing Manager Editura Nemira, coordonatorul colecţiei Suspans (în care se regăsesc titlurile scriitorului Stephen King), dar şi autorul unui volum de povestiri horror, „Acluofobia. Zece povestiri macabre”, va fi prezent la eveniment pentru a „tranşa” tainele literaturii horror.
Primii 20 de participanţi care ajung la eveniment vor primi cărţi horror din partea Editurii Nemira. Cei mai implicaţi 2 participanţi vor câştiga câte o invitaţie dublă la noua ecranizare a cărţii „Carrie” de Stephen King, ce va avea avanpremiera pe 17 octombrie.
Toţi pasionaţii de horror prezenţi la eveniment vor primi insigne speciale (“I’m a Serial Reader”) şi semne de carte din partea The Club of Serial Readers.
Pentru rezervări vă rugăm sa trimiteţi un mail cu numele complet şi numărul de persoane pentru care doriţi să faceţi rezervarea la adresa de mail: erika.ciuica@serialreaders
*În cazul în care nu mai puteţi ajunge vă rugăm să anunţatţ la numărul de telefon 0757 09 09 37 cu 24 de ore înainte de eveniment.
Intrarea este 20 de lei.
Puteţi da attending la eveniment pe Facebook aici.
Tweet