Se cam termină perioada de concediu, ne-am cam întors de pe cărările de munte şi nisipul umed. Înapoi la casele noastre, la slujbele noastre şi… la cărţile noastre 😀
Despre Evaghelia după… (ştiţi voi – aia) am mai vorbit aici. O recenzie scurtă dar antrenantă a apărut pe NemiraBooks, precum şi o dare de seamă superbă a venit dintr-o ţară un pic inventată. Plus comentariile entuziaste de pe blogul de faţă, şi avem o mână de editori bronzaţi şi fericiţi 🙂
Pentru că există şi cititori care stau mai prost cu finanţele în vremurile astea (who isn’t?), dar al căror apetit de lectură e mai mare ca niciodată, ne-am gândit să facem un concurs. Nimic complicat. Vrem să fie ceva plăcut şi simpatic, dar care să vă stimuleze şi să vă pună un pic la treabă. Cine ştie, dacă vă place şi primim un feedback bun, poate facem un astfel de joc în fiecare lună.
Nu, nu o să vă punem să scrieţi o recenzie. Ar fi cam greu fiind vorba despre o carte pe care o vreţi tocmai pentru că nu aţi citit-o. Dar, pentru că o editură nu vinde orice fel de marfă, trebuie totuşi să puneţi stiloul la treabă. Aşa că se inversează rolurile: voi munciţi, noi citim. Şi premiem!
Acestea fiind spuse, dacă vreţi un exemplar gratuit din Evanghelia după Satana, pe care să-l devoraţi la lanternă (să nu vadă rudele sau soţul/soţia 😛 ), trebuie să scrieţi un text de maximum 2000 de caractere cu tema:
“Ce credeţi că face Diavolul în acest moment?”
Puteţi să vi-l imaginaţi pe Necuratul în orice ipostază, fără legătură cu cartea oferită. Puteţi să adoptaţi un ton jucăuş sau unul serios. De la poveste pentru copii, trecând prin elemente biblice şi până la fantasy întunecat, anything goes. Totul e să nu plagiaţi involuntar pasaje celebre cum ar fi Discursul Marelui Inchizitor sau Evanghelia după Isus Cristos a lui Saramago.
Libertatea vă este deplină. Nu doar puteţi să câştigaţi o carte, dar veţi descoperi că exerciţiul e foarte distractiv (dacă nu aţi descoperit asta deja). Nu va fi urmărită neaparat calitatea literară, ci în primul rând onestitatea şi bucuria de a-ţi imagina şi povesti. Dacă simţiţi că spaţiul nu vă este de ajuns, scrieţi cât vreţi şi apoi tăiaţi fără milă. Esenţele tari se păstrează în sticle mici 😉
Micro-povestirile le puteţi pune pe blogul personal cu trimitere la acest post. Dacă nu aveţi blog personal, puteţi comenta aici sau – ca ultimă soluţie – le puteţi trimite intr-un email la recenzie[at]edituranemira[punct]ro, specificând la subiect “pentru concursul Blogul Nemira”. Pe cele mai frumoase le vom premia şi, cu permisiunea autorului, poate chiar publica online.
Have fun!
Am trimis o data compunerea pe site-ul nemira, dar ca sa fiu sigur am sa o postez si aici. Sper sa nu fie nicio problema.
GÂNDURILE LUI ÎNTUNECATE
Săbiile se ciocneau, scoţând scântei ce se stingeau în hăul nesfârşit, deasupra căruia pluteau cei doi luptători. Unul dintre ei sări în spate, făcând o întoarcere de 180 de grade, după care reveni ca o tornada, trimiţând lovituri cu o precizie uimitoare. Celalalt zâmbi maliţios, iar ochii în totalitate negri căpătară o nuanţă roşiatica. Mana şficui elegant deasupra capului, apoi se îndrepta spre oponent. O privire îngrozită, un strigăt mut si o Umbră mai puţin care să populeze Infernul.
Doar nu se aştepta să-l las să câştige… prostul! Eu, stăpânul Infernului, umilit de o simplă Umbră? Pufni. Lăsă să-i scape din mana sabia, care se prefăcu pe data în cenuşă şi închise ochii. Când îi deschise se afla într-o cameră circulara de mărimea unei catedrale, împodobită cu statui abstracte. Camera era goală, iar paşii săi trezeau ecouri ce se pierdeau în imensitatea încăperii. Unele statui ţineau în mâini oglinzi uriaşe în care se reflecta întunericul disipat mult prea puţin de flacăra verzuie ce ardea în vârful obeliscului din centrul grandioasei construcţii.
Când ajunse la câţiva metri de piedestal se privi într-una dintre oglinzi. Poate că mândria fusese condamnarea lui, dar nu renunţase la ea… ba mai mult, aceasta sporise. Planul Lui aproape că reuşise. Imediat după acea luptă aprigă fusese aruncat în acel coşmar. Ajunsese chiar să cerşească îndurare. Cât de slab am fost! Dar lucrurile se schimbaseră: încet-încet îşi recăpătase puterile şi dăduse forma acelui abis nenorocit… ba chiar îl făcuse un loc plăcut. Şi peste toate acestea îşi păstrase frumuseţea de aur.
Îşi continua drumul. Zeci de gânduri îi treceau fulgerător prin cap. Se întreba dacă ar trebui să joace o partidă de tenis sau să urmărească „Neveste disperate”. Hmm, grea decizie! Totuşi aceste gânduri lăsară locul unuia mult mai demn de importanţă. Când mâna lui atinse piatra, flacăra verde-smarald explodă, formând o reţea de foc, care în curând începu să strălucească orbitor până ce deveni un fel de ecran uriaş. Pe feţele îngerilor de pe ecran se citea disperarea. Ştiau că Poarta nu va mai rezista mult. În curând mă veţi revedea, fraţilor, zise el începând să râdă, în timp ce o pereche de aripi negre ţâşniră din spinarea lui şi se îndreptară, concomitent cu mâinile, spre uriaşa imagine ce începuse să se destrame.
MAGYKHURIN
[…] Concurs cu personaje necurate- Nemira […]
@Magykhurin: interesanta povestirea, bravo. Castigatorii vor fi anuntati aici pe blog si fiecare va fi contactat prin email. Da, pot fi mai multi castigatori.
[…] La sfarsit de saptamana am citit un text frumos, o balada-raspuns scrisa de Veronica ca urmare a intrebarii de pe blogul Nemira: Ce face dracul acum?. […]
http://serviciipeweb.ro/propriu/2009/08/17/CeCrede%C5%A3iC%C4%83FaceDiavolul%C3%8EnAcestMoment.aspx
@Vlad- se pare ca ai dat lovitura cu cartea asta,adevarul este ca “Este superbuna!” ,cititi-o cit mai repede, dar cu lumina aprinsa! si nu glumesc cind spun asta!
http://mirceapricajan.wordpress.com/2009/08/18/m-am-jucat-putin/ 😛
Tolanit lasciv pe un morman de perne, scarpinandu-si, cu unghiile lungi, pantecul revarsat, Diavolul priveste lumea in oglinda unei fantani rotunde si intunecate. Ii vede pe oameni printre sclipirile neguroase ale apei fara fund. E multumit de ceea ce i se arata. In general, cand lucrurile par sa stagneze, arunca inauntru o mana de seminte ce incoltesc imediat. Ale urii si invidiei sunt din soiul cel mai bun dar, din cand in cand, isi condimenteaza malefica supa si cu germenii lacomiei si ai desfraului. Mai are si altele la indemana, insa le pastreaza pentru momente mai speciale…
Acum se uita la un razboi: e una dintre distractiile cele mai sigure: nu se poate sa nu existe unul, undeva in lume, in orice moment. E adevarat, nu mai sunt timpurile de altadata, cand gasea multe, pe alese. Era suficient sa-si fluture usor mana peste luciul apei, pentru a schimba scena si aproape de fiecare data i se aratau alte varsari de sange, tradari, intrigi si pofte nesatioase. Pe unele le-a urmarit cu interes, seara de seara, timp de zeci de ani (ziua era ocupat cu treburi mai importante). “Razboiul de o suta de ani, parca a fost ieri…” isi aminti, zambind cu nostalgie si, de placere, incepu sa-si penduleze lenes coada. “Eh, dar nici timpurile de-acum nu sunt de lepadat. E adevarat, razboaiele s-au mai demodat, dar au aparut distractii mult mai rafinate” isi spuse, cu placere, amintindu-si de pungile cu snacks. Un grup de pamanteni pe care-i simpatiza tocmai inventase unele noi: dulci, dar in acelasi timp sarate, moi, dar cu o coaja crocanta, cu ingrediente ieftine si usor de produs in orice laborator, stralucitor colorate. Nici macar nu fusese necesar sa le dea o mana de ajutor. Se descurcasera singuri si era mandru de ei: opera lor o sa aiba cel mai mare succes la copii, dar nici parintii n-o sa se dea in laturi sa-o guste: in ciuda ratiunii, o vor gasi irezistibila.