Se cam termină perioada de concediu, ne-am cam întors de pe cărările de munte şi nisipul umed. Înapoi la casele noastre, la slujbele noastre şi… la cărţile noastre 😀
Despre Evaghelia după… (ştiţi voi – aia) am mai vorbit aici. O recenzie scurtă dar antrenantă a apărut pe NemiraBooks, precum şi o dare de seamă superbă a venit dintr-o ţară un pic inventată. Plus comentariile entuziaste de pe blogul de faţă, şi avem o mână de editori bronzaţi şi fericiţi 🙂
Pentru că există şi cititori care stau mai prost cu finanţele în vremurile astea (who isn’t?), dar al căror apetit de lectură e mai mare ca niciodată, ne-am gândit să facem un concurs. Nimic complicat. Vrem să fie ceva plăcut şi simpatic, dar care să vă stimuleze şi să vă pună un pic la treabă. Cine ştie, dacă vă place şi primim un feedback bun, poate facem un astfel de joc în fiecare lună.
Nu, nu o să vă punem să scrieţi o recenzie. Ar fi cam greu fiind vorba despre o carte pe care o vreţi tocmai pentru că nu aţi citit-o. Dar, pentru că o editură nu vinde orice fel de marfă, trebuie totuşi să puneţi stiloul la treabă. Aşa că se inversează rolurile: voi munciţi, noi citim. Şi premiem!
Acestea fiind spuse, dacă vreţi un exemplar gratuit din Evanghelia după Satana, pe care să-l devoraţi la lanternă (să nu vadă rudele sau soţul/soţia 😛 ), trebuie să scrieţi un text de maximum 2000 de caractere cu tema:
“Ce credeţi că face Diavolul în acest moment?”
Puteţi să vi-l imaginaţi pe Necuratul în orice ipostază, fără legătură cu cartea oferită. Puteţi să adoptaţi un ton jucăuş sau unul serios. De la poveste pentru copii, trecând prin elemente biblice şi până la fantasy întunecat, anything goes. Totul e să nu plagiaţi involuntar pasaje celebre cum ar fi Discursul Marelui Inchizitor sau Evanghelia după Isus Cristos a lui Saramago.
Libertatea vă este deplină. Nu doar puteţi să câştigaţi o carte, dar veţi descoperi că exerciţiul e foarte distractiv (dacă nu aţi descoperit asta deja). Nu va fi urmărită neaparat calitatea literară, ci în primul rând onestitatea şi bucuria de a-ţi imagina şi povesti. Dacă simţiţi că spaţiul nu vă este de ajuns, scrieţi cât vreţi şi apoi tăiaţi fără milă. Esenţele tari se păstrează în sticle mici 😉
Micro-povestirile le puteţi pune pe blogul personal cu trimitere la acest post. Dacă nu aveţi blog personal, puteţi comenta aici sau – ca ultimă soluţie – le puteţi trimite intr-un email la recenzie[at]edituranemira[punct]ro, specificând la subiect “pentru concursul Blogul Nemira”. Pe cele mai frumoase le vom premia şi, cu permisiunea autorului, poate chiar publica online.
Have fun!
Dolofan si blondut, vesel si cu ochi blanzi, dupa zeci de probe de rautate si duritate, dracusorul Ruby a fost, in cele din urma, acceptat in Clanul Dracilor Juniori. Inca din prima zi de juniorat, juriul dracesc l-a expediat in lume cu o lovitura de bocanc. Fericit ca a scapat de iadul care i se parea prea dur pentru firea sa sensibila, s-a ridicat incetisor din praful in care aterizase, s-a scuturat cu delicatete pe blanita blonda si s-a uitat de jur imprejur. In fata – nimic. In stanga – nimic. In dreapta – nimic. Absolut socat, a aruncat o privire tematoare si in spate. Privelistea l-a inghetat subit. O viermuiala de oameni, de masini, cladiri inalte, ciment, sticla, sosele incinse, prafuite si urat mirositoare, tipete, urlete, plansete, rasete violente si stridente, claxoane; un haos infiorator, care l-a speriat mai tare decat pustiul din fata si mai ales, mai tare decat iadul cu foc, smoala si pucioasa, din care tocmai fusese azvarlit. Tremurand din toate incheieturile, a luat-o la goana inspre nimicul in care tocmai isi odihnise ochisorii. Dupa cateva ore bune de alergat, s-a oprit sa se odihneasca. Haosul omenesc ramasese departe in urma, o amintire urata in inocenta lui minte draceasca. De jur imprejur nu era nimic. Doar lumina si stralucire. Disperat, si-a dat seama ca singuratatea e mai rea si decat lumea oamenilor si decat iadul dracilor. Dintr-o data, s-a luminat: in calitate de drac-junior, i se puteau implini 3 dorinte sataniste.
Cu ochii umezi de emotie si fericire, Ruby si-a dorit un prieten bun si o sotie, amanand putin cea de-a treia dorinta, din lipsa de imaginatie. Fiind considerate suficient de diabolice, dorintele i-au fost indeplinite pe loc. Asa ca s-a trezit intr-o garsoniera stramta, cu igrasie si cu peretii crapati, langa un morman de cioburi de farfurii si pahare, certandu-se de zor cu sotia si cu prietenul care il inselasera. Disperat, Ruby si-a pus si cea de-a treia dorinta: sa ajunga din nou in iad, in foc si pucioasa… Acolo era ordine si disciplina, totul era planificat si organizat, isi facuse si prieteni, daca voia, putea sa se reculeaga singur intr-un coltisor linistit… Asa ca Ruby, dracusorul blond si bland, fix in clipa aceasta isi vopseste blana in negru, isi ascute ghearele si coltii, invata sa-si mijeasca ochii cu rautate, pentru a fi un veritabil diavol, pregatindu-se pentru tihna vesnica a iadului adevarat.
Tentativa mea la marele premiu 🙂
http://viatacanviata.blogspot.com/2009/08/criza-de-pacatosi-in-iad.html
A fost pus pe NemiraBooks dar il pun si aici ca sa putem centraliza
http://lifeofwonders.wordpress.com/2009/08/19/concurs-cu-personaje-necurate-ed-nemira/
Un tanar iesi din cafeneaua BonTon si se indrepta grabit catre serviciu.Drumul prin gangul Florilor scurta la aproape jumatate timpul in care ar fi putut ajunge la locul de munca asa ca nu ezita.
Inainta hotarat cu mintea la acel lucru important care devenise acum si urgent. La un moment dat, ridica privirea si se trezi in fata unei uriase limbi de foc de un albastru intens. Suspendata in aer la aproximativ jumatate de metru, flacara brazada cerul cu limbile sale uriase raspandind un puternic miros de sulf. Tipete de groaza si gemetele infioratoare razabateau prin aceste flacari ce pareau ca mistuie insasi viata.
Unicul spectator al acestui spectacol inedit se uita inmarmurit si cu gura usor intredeschisa pentru cateva secunde. Clipi brusc de parca ar fi vrut sa indeparteze acea imagine din mintea sa.
– Wow,spuse tanarul intr-un final,super fain trucul. Si chestia cu tipetele…chiar veridica. Aproape ca am crezut. N-am priceput insa ce era cu sulful. Eu zic sa mai lucrezi la aspectul asta. Uite, iti las cartea mea de vizita, ma cam grabesc acum dar sper sa vii la o auditie. Suntem in cautarea unui specialist in efecte pirotehnice pentru urmatorul nostru film si cred ca tu esti persona potrivita.
In spatele perdelei de flacari albastre se puteau intrezari doi ochi bulbucati de uimire. Totul s-a petrecut intr-o fractiune de secunda. Iata de ce, chiar si dupa ce tanarul plecase indreptandu-se netulburat catre serviciu, cei doi ochi ramasesera la fel de bulbucati uitandu-se in gol. Se auzi un suspin adanc, iar flacara disparu brusc luand cu ea atat efectele sonore cat si pe cele olfactive.
Batranul intra in casa si se indrepta greoi catre sufragerie unde il astepta „jumatatea sa”, o batrana cu parul alb si o privire iscoditoare. Se asezara amandoi la masa rotunda din mijlocul camerei cu cate o ceasca ce ceai in fata.
-Ma simt total inutil spuse batranul cu o expresie de o tristete ireversibila pe fata.
-Nu te intrista, spuse batrana. Toti batranii se ciocnesc de un sentiment de inutilitate la o anumita varsta.
-Dar eu nu sunt orice batran!spunse el aproape enervat. Da, stiu, cresc repede insa ATAT de repede? Adica hai sa fim seriosi, au numai 2000 de ani. Cat de mult pot invata in 2000 de ani?
-Aparent indeajuns de mult incat sa nu mai creada in noi. Cred ca este timpul sa mergem acasa. Si uite, ca sa nu mai fii suparat, data viitoare poti sa creezi tu lumea. Ce zici?
[…] jucat puţin Vlad propune pe blogul Nemira o temă de concurs irezistibilă. Irezistibilă fiind, m-am prins în horă. Iată […]
2000 de ani? Tipul ăsta ar trebui să aibă mai mult…
Imi postez si eu aici “textul cu draci”, cu toate ca l-am trimis si la adresa indicata. Lectura placuta !
FAUST RELOADED
Sosise timpul ca Scaraoschi Jr. 666666 să părăsească iadul.
Din punct de vedere personal era un eveniment major, din punct de vedere drăcesc, ca să zic aşa, era însă ceva banal, având în vedere că în fiecare zi, 110 diavoli părăseau iadul cu destinaţia Pământ.
Juniorul 666666 reuşise să hack-uiască reţeaua internet pământeană şi să se documenteze până la cel mai mic detaliu privind locaţia în care dorea să se stabilească.
Aflat în faţa seniorului, juniorul 666666 realiză că are mai multe emoţii decât s-ar fi aşteptat şi pe care nici nu reuşea să şi le stăpânească. Acest lucru îl făcea să fie mai nervos decât trebuia şi să-i dea peste cap scenariul pe care şi-l pregătise pentru această ocazie : el, într-o atitudine autoritară, negru, rece, impresionându-l complet pe Scaraoschi senior.
Acesta îl privi curios câteva clipe şi realiză că 666666-ul din faţa lui avea emoţii şi “draci” din acest motiv. Toţi încercau să-l impresioneze, dovadă că sistemul şi codul educaţional scotea draci absolvenţi de cea mai joasă speţă.
-Locaţia, 666666 ?
-Bucureşti, România, răspunse sigur pe el Scaraoschi junior, ştiind că de data aceasta avea să-l impresioneze în mod sigur pe senior.
Acesta ridică mirat sprâncenele stufoase.
-Bucureşti ? întrebă, ca să fie sigur că puştiul cu corniţe şi codiţă, din faţa lui, avea suficiente cunoştinţe de geografie ca să nu încurce locaţia. Budapesta, Boston, Baltimore ? verifică seniorul.
-Nu, Bucureşti, Casa Poporului, specifică cu exactitate locaţia, pentru a nu fi nici un motiv de îndoială.
De obicei, drăcuşorii solicitau Londra, Paris, New York, în locaţii precum Bucureştiul, Kiev, Moscova ajungeau doar cei mutaţi disciplinar sau câte o misiune specială precum schimbarea şefului KGB-ului sau transferul vreunui fotbalist dat dracului la TSKA Moscova, al cărui fan era.
-Motivaţia? întrebă Scaraoshi senior. Răspunsul trebuia să fie la fel de scurt.
-O clădire uriaşă, atât la suprafaţă cât şi în adâncime. Sistemul de organizare minim. Gradul de corupţie maxim.
Se părea că dracul din faţa lui suferea puţin de grandomanie, dar presimţea că avea să facă treabă bună.
-Să te ia dracu! spuse Scaraoschi. Aceasta era formula de aprobare plus o scurtă urare de succes.
666666 mulţumi şi aproape instantaneu a fost teleportat în clădirea Casei Poporului, precum într-un episod din Star Trek.
Întâlnirea, pe holul dosnic al uriaşei clădiri, cu bărbatul cu chelie nu era un lucru întâmplător. Juniorul 666666 avea pregătit un algoritm în detaliu al intruziunii sale în acest loc. Ştia că aproape în fiecare zi acest bărbat se strecura nevăzut în clădire, pentru a se întâlni şi complota.
-Bună ziua, vă ofer nemurirea, spuse Scaraoschi junior, făcând o ofertă directă şi eficientă, aşa cum învăţase în şcoala iadului.
Bărbatul se opri, descumpănit câteva clipe, după care începu să râdă zgomotos.
-Pardon, m-ai confundat cu Faust, tinere. Am eu faţă de profesor, ce dracu ?! şi continuă să râdă şi mai tare, încântat de gluma făcută.
-Absolut greşit, ştiu cine sunteţi, iar eu sunt… şi 666666 îşi arătă pentru câteva clipe adevărata înfăţişare.
Bărbatul cu chelie amuţi câteva clipe, apoi începu să râdă din nou :
-Chiar eşti dracu gol !
-Vă ofer nemurirea…
-Hai sictir cu nemurirea ta ! Ia fii atent aici ! şi bărbatul cu chelie îşi arătă pentru câteva clipe adevăratul chip. Un monstru înspăimântător din Alpha Centauri, cum junior 666666 văzuse doar în filmele science fiction piratate de pe internetul pământean. Alien 007 este numele meu adevărat. Şi acum, băi Mefistofel, uşcheala din acest loc, până nu pun laserele pe tine ţi te transform în smoală pentru asfalt.
Scaraoschi Junior 666666 rămase nemişcat, nevenindu-i să creadă de întâmplarea trăită. Bărbatul cu chelie plecase aşa cum apăruse, fără să-i mai acorde nici cea mai mică atenţie şi tot scenariul lui se prăbuşise ca un castel de nisip. Diavolul nu renunţă însă niciodată ! Începu să construiască un nou algoritm. Sosise timpul să intre în opoziţie.
Un rău mai rău ca răul?
„Marele oraş scotea sunete din cele mai bizare. Ba nu, un singur sunet bizar. Un sunet care îţi îngheţa sângele, care îţi făcea oasele să tremure, stomacul să se agite periculos şi inima să stea în loc. Glasul Lui. Al Diavolului…”
Aşa începea povestirea unui scriitoraş ratat. Bun de nimic dacă mă întebaţi. Cuvinte goale, fără umplutură, fără sentiment. Şi total lipsite de adevăr. „Glasul Diovolului” din părţi! Pesemne, Satan e tare răguşit dacă vocea-i sună astfel. Acesta nu e glasul Diavolului, nu, nu, e glasul răutăţii oamenilor, glasul inimilor lor bolnave de sentimente negative.
Cum de sunt sigur? Pentru că eu sunt Diavolul! Necuratul în persoană! Deşi, dacă m-aţi vedea nu aţi crede. Acum am un corp.Un corp…uman. Am membre, epidermă, organe, sânge.
Străbat străzile în corpul unui bărbat în căutarea…Nu ştiu ce caut. Poate puterea pierdută. Puterea furată de cei ce mi-au jurat credinţă. A fost greşeala mea. Nu trebuia să mă încred în cei născuţi din Lumină.
Ei, iată că şi Satana face greşeli! Greşeli care mă fac să mă gândesc dacă într-adevăr n-am nimic în comun cu oamenii. Dar iată-mă: acum sunt om!
Trădătorii sunt copiii ai Lui, copiii care L-au trădat şi care m-au trădat şi pe mine: Lucifer, îngerul negru orbit de putere, Lilith, femeia ce nu I-a ascultat vrerea, şi Şarpele, creatură a Sa, coruptă de rău şi supusă mie.
M-au detronat, furat puterea şi lăsat în acest corp nedemn de mine, corp pe care-l plimb printre oamenii pe care veacuri la rând i-am corupt, ispitit şi apoi pedepsit.
Şi aceşti trădători au fost ucenicii mei…POate că i-amînvăţat prea bine?
Acum că văd oamenii aşa cum nu i-am mai văzut vreodată, tind să cred că poate îngerul, femeia şi şarpele au avut dreptate detronându-mă. Vremurile pe care le văd şi trăiesc acum par atât de diferite faţă de cele ce le vedeam prin prisma de entitate malefică, atât de diferite prin ochii unui om. Oamenii sunt răi. Poate mai răi decât i-aş fi putut eu face vreodată. Poate că n-aş fi putut controla pe cei ce merg cu bună stiinţă spre Infern.
Nu se mai lasă stăpâniţi de răul pur, ci de sentimente contradictorii, sentimente care le macină minţile şi îmbolnăveşte sufletele. Pe mulţi chiar şi cea mai profundă iubire îi poate duce la cea mai înverşunată ură. Mileniile în care am stăpânit nu au lăsat ca urme doar războaie, boli şi suferinţă; acum oamenii se lasă orbiţi de aceste sentimente bizare şi neînţelese nici de ei dorind doar să-şi facă rău unul altuia. Trădează şi mint, distrug dragostea şi-şi lasă demonii interiori să devoreze tot ce e bun, pur, tot ce poate aduce fericire şi iertare.
Au trăit prea mult timp sub aurele întunecate ale celor trei servitori ai mei. Prea mult timp, aceştia trei au nutrit sentimente ascunse faţă de cel mai mare binefăcător al lor: Eu. Prea mult timp m-am lăsat slăbit de vicleşugurile lor.
Poate că sunt prea slab. În ultimele zile umane, nu am putut ispiti un om, nu l-am putut atrage spre rău, nu un rău aşa cum mi-aş fi dorit. Pentru că mulţi deja sunt infectaţi cu un altfel de rău. Un rău rău.
Cei neatinşi de boala întunecată a sufletului se apără şi sunt apăraţi de Lumină.
Am început (sau mi se pare) să uit. Nu ştiu ce, dar uit. Uneori cred că tot ce gândesc, ce-mi mai amintesc sunt doar vedenii, că existenţa mea ca Stăpân al Întunericului e rodul nebuniei umane.
Probabil că acum trădătorii mei se ceartă pe putere. Proştii! Unul singur e demn de nemăsurata-mi putere întunecată: omul numit de oameni Antihrist.
Şi, deşi încă nu ştiu cum, acesta-mi va redea puterea…
Dar pe moment trebuie să-mi canalizez energia asupra omenirii ca om, trebuie să aflu care mi-a fost greşeala atât de fatală. Căci trebuie să-mi recapăt tronul. Nu se poate ca pur şi simplu să nu mai fiu apt şi demn să stăpânesc răul…