Dragi prieteni ai editurii Nemira, mai sunt câteva zile până la debutul celei mai aşteptate premiere a anului, sezonul 5 din Urzeala tronurilor! Prin urmare, ce ocazie mai bună pentru a porni un nou concurs?Şi pentru că George R.R. Martin şi-a întrerupt toate activităţile pentru a termina următorul volum din serie, te invităm să îl impulsionezi într-un mod cât mai creativ cu putinţă!
Convinge-l printr-un comentariu de maximum trei rânduri la această postare să termine cartea cât mai repede, iar noi te premiem împreună cu partenerii de la HBO! Declanşează Urzeala mesajelor pentru George Martin şi fii cât mai persuasiv/ă!
P.S. – Aşteptăm mesajele voastre în limba română, iar dacă vă simţiţi foarte, foarte inspiraţi, chiar şi în limba engleză. Fiţi siguri că le vom traduce noi pentru George Martin!
Iată şi premiile pentru cele mai inspirate mesaje:
Locul I: Trei insigne GOT, un caiet GOT V, o figurină Tyrion însoţită de cartea Înţelepciunea lui Tyrion Lannister, un tricou cu unul dintre sigiliile caselor, o halbă (cu unul dintre sigiliile caselor), plus o brăţară Valar Morghulis / Valar Dohaeris. Destul de consistent, nu-i aşa?
Locul II: Trei insigne GOT, o geantă GOT, o halbă cu unul dintre sigiliile caselor şi un caiet GOT V
Locul III: Trei insigne GOT, o geantă GOT şi un caiet GOT V
Mult succes tuturor! Concursul începe de astăzi, 8 aprilie şi se încheie pe data de 22 aprilie!
Tweet
George, eu sufar in prezent de cancer in faza terminala, iar ultima dorinta a ta este sa iti citesc cartea, de aceea te rog sa o termini cat mai repede.
George, darling, we know you have a lot to do, but come on man, we are going to die faster than any of your characters. Please, don’t keep us on our toes any longer!
With love, your fans
Dl. Martin as fi recunoscator ca tu sa termini a 6-a carte , de dragul nostru al cititorilor si de dragul Nordului . ” Winter is comming!” iar cartea ta e ca o primavara in creierele noastre.
Hodor, hodor hodor hodor. Hodor hodor hodor hodor. Hodor! Hodor hodor, hodor!
Cainele meu sufera de un an de o boala incurabila, iar din momentul in care am aflat, am incercat sa fac orice ca sa imi petrec timpul cu el. In timpul meu liber citesc GOT si am decis sa ii citesc si lui. Imi doresc sa ii citesc cel putin si penultima carte! Acest lucru m-a ajutat sa uit ca timpul nostru este limitat!
Trupul e muritor dar sufletul vietuieste printre alte lumi. Acorda-le o sansa sufletelor noastre de a-si gasi pacea si linistea si sa traiasca impreuna cu cartile, intr-o lume nemuritoare, plina de tainele bogate ale lecturii, da-ne noua sansa de a ne imbogati din creatie si de a trai mai departe prin ea. Asterne-ti visul, daruieste-ne continuarea, caci cartea este tot ce are poporul mai de pret.
George, termina cartea cat poti de repede. Deja toti prietenii mei insista puternic s-o citeasca, asa ca trebuie sa sper ca voi apuca sa o citesc si eu cat mai sunt in viata cu asemenea concurenta la lectura
Suntem dependenti de aceasta carte, respectiv acest serial. Avem nevoie sa aflam ce se mai intampla pe taramurile din Westeros sau cativa cititori/vizionatori vor fi dezamagiti!