Dan Simmons, “Caderea lui Hyperion” – PREVIEW

Cursa pentru târg continuă. Astăzi, o nouă veste foarte mare pentru iubitorii colecţiei Nautilus: al doilea volum din seria Hyperion Cantos de Dan SimmonsCăderea lui Hyperion, în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu. Romanul a fost distins cu Premiile Locus, SF Chronicle, British SF şi Seiun, fiind de asemenea finalist al premiilor Hugo şi Nebula. Cele 2 volume a câte aproximativ 500 de pagini vor fi disponibile începând cu târgul Bookfest din 17-21 iunie. O scurtă prezentare şi ceva blurburi:

Pe planeta Hyperion misterioasele Cripte ale Timpului se deschid. Iar când secretele pe care la conţin vor ieşi la iveală, nimic – absolut nimic, nicăieri în univers! – nu va mai fi la fel niciodată…

dan-simmons_caderea-lui-hyperion_1_2

„În vreme ce planetele Hegemoniei duc un război spaţial teribil cu rebelii Expulzaţi care ameninţă unitatea galactică, un grup de şapte pelerini duce propriul său război în interiorul Criptelor Timpului, artefactul misterios ce ascunde o creatură hidoasă a cărei eliberare ar duce la distrugerea omenirii. În Căderea lui Hyperion, Simmons împleteşte cu luciditate şi imaginaţie poetică numeroasele fire ale unei intrigi complexe. Mai mult decât recomandată!”

Library Journal

„Alături de primul volum al seriei, Căderea lui Hyperion întregeşte o capodoperă science fiction, la un nivel literar atins arareori. Stephen King a spus-o cel mai bine şi nu pot decât să fiu de acord: «RĂMÂN MUT ÎN FAŢA LUI DAN SIMMONS».”

JOHN CLUTE

„O serie care oferă cu adevărat din toate: science-fiction, poezie, dragoste, sex, război, intrigă şi politică. La sfârşit nu poţi să nu te întrebi ce înseamnă de fapt «uman».”

School Library Journal

„În HYPERION CANTOS, Dan Simmons oferă […] una dintre cele mai uluitoare şi complexe poveşti create vreodată de un scriitor SF […]. O capodoperă a science fictionului, poate unul dintre cele mai de seamă romane care s-au preocupat de viitorul omenirii şi de locul ei în univers.”

Locus

Mai jos puteţi citi în premieră primele două capitole din ediţia în limba română. Enjoy!

[issuu viewmode=presentation layout=http%3A%2F%2Fskin.issuu.com%2Fv%2Flight%2Flayout.xml showflipbtn=true pagenumber=3 documentid=090528132425-56cae404f68e4a17ad2901f9337997b2 docname=dan_simmons_caderea_lui_hyperion_preview username=vlad.puescu loadinginfotext=Dan%20Simmons%20-%20Caderea%20lui%20Hyperion width=500 height=700 unit=px]

12 Commentarii

  1. barabas 28/05/2009 Reply
  2. Vlad Puescu 28/05/2009 Reply
  3. voicunike 28/05/2009 Reply
  4. Vlad Puescu 28/05/2009 Reply
  5. Flo 29/05/2009 Reply
  6. Vlad Puescu 29/05/2009 Reply
  7. kokobaurus 04/06/2009 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *