Am cam neglijat rubrica asta în ultima vreme, e timpul să ne revanşăm. Să vedem ce se mai scrie în presă despre cărţile voastre preferate.

În Nr. 35 al României literare, Marina Constantinescu, critic de teatru şi realizatoare a emisiunii Nocturne, scrie despre volumul lui Eugenio Barba lansat de Editura Nemira la târgul de carte BookFest din această vară –  Teatru: singurătate, meşteşug, revoltă.

Mi-am amintit de Eugenio Barba care vorbea despre teatru în fel şi chip, dar şi ca „despre un ghetou al libertăţii, o insulă plutitoare, o fortăreaţă plină de oxigen, despre teatru ca despre o casă cu două uşi, una pentru a intra, alta pentru a-ţi lua zborul, ca despre un vaporaş din piatră capabil să ne facă să străbatem experienţa individuală şi a istoriei, despre teatru ca un zid care ne obligă să ne ridicăm în vîrful picioarelor ca să vedem ce este dincolo”… Izolaţi-vă cîteva zile din realitatea insalubră şi citiţi, de pildă, o carte fantastică despre om şi despre teatru, despre călătoria fiinţei pe pămînt în căutarea propriei identităţi, despre curaj şi istorie, despre lupta pentru un ideal, despre teatru şi comunitate, despre obstacole. Este vorba despre volumul „TEATRU – singurătate, meşteşug, revoltă” al regizorului Eugenio Barba, un volum apărut în condiţii de mare rafinament grafic şi vizual la Editura Nemira, tradus din limba italiană de Doina Condrea Derer.

Întreg articolul îl puteţi citi aici.

În ziarul Adevărul Literar şi Artistic, Dana G. Ionescu ne spune Povestea snobului etern şi universal, recenzie la lucrarea recent apărută sub semnătura lui Frederic Rouvillois – Istoria snobismului.

Alegând să combine inspirat criteriul cronologic şi abordarea tipologică, Frédéric Rouvillois plonjează într-un labirint de poveşti nesfârşite. Evocă întâmplări, face portrete şi analizează feţele snobismului existent dintotdeauna, dar conştientizat abia în veacul al XIX-lea, când William Makepeace Thackeray inventa cuvântul „snob” şi tipărea „Cartea snobilor”.

În câteva sute de pagini consistente şi savuroase, în care literatura, istoria, filosofia, religia, muzica, artele plastice, moda şi multe alte sfere sunt chemate să dea mărturie pentru snobii din toate vremurile şi obsesiile lor, „Istoria snobismului” este o altfel de poveste a fiinţei umane, a omului care caută neîncetat, în toate epocile, să fie altceva decât este. […]

„Istoria snobismului”, în traducerea Irinei Negrea, are, de asemenea, meritul de a se adresa, atât prin temă, cât şi prin stil, tuturor categoriilor de cititori. Frédéric Rouvillois face istorie ca şi cum ar scrie roman, exploatând din plin puterea de seducţie a discursului ştiinţific destins, care nu este deloc un indiciu al lipsei de rigoare, ci, dimpotrivă, semn de rafinament.

Întreaga recenzie o puteţi citi aici.

Tot în Adevărul literar şi artistic, numărul din 14 septembrie, criticul literar Marius Chivu vorbeşte cel mai recent volum al “unuia dintre cei mai importanţi metaficţionari din lume”: John Barth – Toga Party

Povestirile volumului îşi împrumută personajele şi se desfăşoară în aceeaşi zonă rezidenţială din Maryland. De altfel, John Barth a mărturisit că întregul volum de povestiri, construit ca un roman indirect, a crescut tocmai din această idee a unei comunităţi închise formate din clasa de mijloc înstărită, cupluri ajunse la o vârstă relativ înaintată şi retrase în tihna zonei rezidenţiale care le oferă confort şi protecţie. Cinele progresive (cină luată în mai multe case din cartier, fiecare oferind un alt fel de mâncare), petrecerile toga (cu tematică romană) sau partidele de golf, toate acestea sunt însă forme de mascare a bătrâneţii şi de amânare a morţii.

Căci comunitatea lor închisă nu le conferă şi imunitate în faţa „Distrugătoarei Tuturor Plăcerilor”. Povestire după povestire, personajele dispar […] În prima povestire a cărţii, „Domnul Ochilă”, toţi aceştia se simt spionaţi de un voyeur niciodată prins, dar acesta poate fi moartea însăşi care le dă târcoale.

La fel de bine însă, voyeurul poate fi naratorul însuşi, „Bătrânul Pârţâit şi Ratat” care-şi „spionează” propriile personaje şi care se joacă permanent cu cititorul, deghizându-se într-un personaj sau altul, uneori în interiorul aceleiaşi povestiri, şi care ne atrage mereu atenţia că acestea nu sunt poveşti, ci istorii, adică pretexte şi aproximări narative ale realităţii.

Aticolul integral poate fi citit aici.

În ziarul Ring din 21 septembrie, Cristina Andrei ne oferă un manual de utilizare al naţionalismul, recenzie la volumul Nationalismele coordonat de Bernard Baertschi şi Kevin Mulligan:

Oricât ar părea de ironic, naţionalismul este un concept fără graniţe. Variantele mai mult sau mai puţin ideologice pe care această orientare le-a căpătat în decursul ultimelor secole au fost nelipsite în orice conflict armat.

Culegerea de texte “Naţionalismele” este coordonată de Bernard Baertschi şi Kevin Mulligan şi se constituie în jurul unei întrebări funamentale: ce legitimitate filosofică poate fi astăzi reclamată în favoarea ideii de naţiune? […] Fiecare dintre textele selectate adaugă perspective noi asupra acestui concept numai bun de folosit drept scuză de câte ori se aprind spiritele. Surprizele nu întârzie să apară: de la propunerea unui capitalism anarhic, susţinută de Murray Rothbard, […] până la distincţia între naţionalismul etnic şi cel civic, considerat de către Daniel Weinstock singurul naţionalism deschis, compatibil cu morala politică liberală

Mai multe puteţi afla urmând linkul.

Last but not least, prietenii noştri de la Kamikaze vă propun un concurs aşa cum numai ei ştiu: Dacă aţi fi absolvent al unei şcoli de meserii, secţia lăcătuşi mecanici, la ce ziar v-ar plăcea să scrieţi? (Şi n-aş zice că e totul numai glumă, la cum arată unele ziare aş putea jura că asta au absolvit unii din cei care scriu acolo. Dar asta e doar părerea mea…)

Câştigătorul va fi cadorisit cu un exemplar din romanul lui Andreu Martin – Barcelona Connection oferit de Editura Nemira.

Ce trebuie să faceţi mai precis ca să luaţi premiul, precum şi răspunsul la concursul de săptămână trecută (“Reprodu din memorie o strofă din versurile scrise și nepublicate de Sorin Ovidiu Vântu în tinerețe” :D) vedeţi aici.

Zile cu soare, nopţi uşoare şi multe cărţi zâmbitoare vă urez!