Dragi prieteni, am adăugat încă o ediţie Gaudeamus la portofoliul de activităţi Nemira, iar spre bucuria noastră putem spune că iubitorii de carte au fost parcă mai mulţi decât anul trecut. Cel puţin în cifrele care privesc editura noastră, încasările au fost cu aproape 10 procente mai mari decât anul trecut la acelaşi eveniment.
Aşa cum puteţi vedea şi din imagine, standul Nemira a purtat semnele premierei acestei toamne, celebra gaiţă zeflemitoare ce este parte a super-francizei Hunger Games. Cât despre vânzările traducerii în limba română a acestei serii trebuie să vă spunem că au fost pe măsură, trilogia obţinând locul 1 la încasările Nemira de la Târgul de carte Gaudeamus.
Vă reamintim de asemenea că acesta a fost primul an în care editura Nemira a fost prezentă la Târgul de carte Gaudeamus cu încă două standuri conexe: cel al cunoscutului brand Anticipaţia, precum şi cel mai recent al brandului Mistica.
În ceea ce priveşte lansările noastre, acestea un început în forţă cu Gabriel Gafiţa, un fost diplomat de carieră, revenit acum la prima sa dragoste: literatura. O decizie înţeleaptă, din câte am aflat de la vorbitorii Mircea Martin şi Adrian Cioroianu, care au apreciat cât se poate de pozitiv romanul Du-te departe de mine.
Am continuat apoi cu un volum foarte aşteptat de publicul iubitor de teatru şi nu numai: lansarea la standul invitatului de onoare al Gaudeamus 2014, Federaţia Rusă, a volumului al doilea din celebrul Munca actorului cu sine însuşi, de Konstantin Sergheevici Stanislavski.
Şi pentru că în portofoliul Nemira există şi se dezvoltă colecţia 111 cele mai frumoase poezii, bineînţeles că aceasta nu putea lipsi din peisajul literar. Şi nu oricum, ci cu o triplă lansare Cezar Ivănescu – Ştefan Augustin Doinaş – Petru Creţia, la care a lecturat actriţa Ada Condeescu în prezenţa invitatului-surpriză, domnul Petre Roman.
Ziua de sâmbătă a adus, realmente, un maraton de lansări. Am început cu Însemnările damei de silicon, noua carte semnată Dănuţ Ungureanu…
…pentru a continua ulterior cu unul dintre cei mai cunoscuţi autori români de anticipaţie – Mircea Opriţă şi al său Sindrom Quijote.
Am mers apoi mai departe în acelaşi ton al gândirii orientate spre viitor, domnii Alexandru Mironov şi Marian Truţă propunând publicului recent apărutul Almanah Anticipaţia 2015.
Când am ajuns la următoarea lansare însă, standul Anticipaţia a fost pur şi simplu invadat de publicul numeros, fiind vorba de o carte specială: romanul fantasy Basmania. Răspântia gândurilor, semnat Valentin Nicolau şi ilustrat de talentatul Tudor Popa. Ocazie cu care am putut asculta în primă lectură câteva fragmente din carte, în interpretarea actorilor Coca Bloos şi Marius Manole. Menţionăm că Basmania. Răspântia gândurilor s-a clasat pe locul al treilea al vânzărilor Nemira la această ediţie Gaudeamus.
Odată terminat evenimentul Basmania, am mers mai departe într-o cheie lirică, cu toate că am putea putea spune acest lucru şi în sens muzical. Este vorba, bineînţeles, despre lansarea unuia dintre cele mai îndrăgite volume de poezie din portofoliul Nemira – Scrisori nedesfăcute de Nicu Alifantis.
Am luat apoi o pauză pentru a ne încărca bateriile, dar nu pentru mult timp: a urmat la standul Nemira lansarea unuia dintre cele mai bune romane de debut ai ultimilor ani – Abonatul nu poate fi contactat, de Cristina Andrei.
În fine, ziua de sâmbătă s-a încheiat cu lansarea titratei scriitoare şi coordonatoare a colecţiei Philemon – Lavinia Bârlogeanu. Este vorba despre romanul ACOLO, cea mai recentă creaţie a acesteia.
Am continuat apoi activităţile în ultima zi de târg cu lansarea uneia dintre cele mai noi cărţi intrate în colecţia Young Adult a editurii noastre – Atlantida, de Antoinette Wornik.
În încheiere dorim să mulţumim foarte mult publicului care ne-a fost alături în aceste zile şi pentru care încercăm să aducem în continuare produse editoriale la nivelul cu care l-am obişnuit. Până la ediţia viitoare, iată care au fost cele mai bine vândute titluri Nemira la Gaudeamus 2014:
1. Jocurile Foamei, de Suzane Collins – trilogia care se bucură în toată lumea de un succes imens
2. Doctor Sleep, de Stephen King – mult-aşteptata continuare a romanului Shining
3. Basmania. Răspântia gândurilor (cartea I), de Valentin Nicolau, cu ilustraţii de Tudor Popa – un roman fantasy care îndeamnă la visare pentru a salva lumea poveştilor, deci şi pe noi înşine
4. Cântec de gheaţă şi foc, de George R.R. Martin – poate cea mai citită serie fantasy din lume în acest moment, descoperită de noi şi noi cititori
5. Poveste de iarnă, de Mark Helprin – o poveste de iubire într-un New York magic, în pragul sărbătorilor de Crăciun
6. Pe fereastră, de Julian Barnes – cititorii îndrăgostiţi de scriitorul Barnes îl descoperă acum în calitate de cititor într-o carte de eseuri literare
7. Magicienii, de Lev Grossman – un roman despre lumea fascinantă şi înspăimântătoare a unei şcoli de magie din zilele noastre
8. Atlantida, de Antoinette Wornik – primul volum din seria fantasy Lumi la răspântie, din colecţia Young Adult
9. Misiunea bufonului, de Robin Hobb – primul volum din trilogia Omul arămiu, semnat de cea mai în vogă autoare de fantasy din lume în acest moment
10. Sub Dom, de Stephen King – un roman ce câştigă tot mai mulţi fani, ecranizat într-un serial de succes
Vă mulţumim încă o dată şi ne revedem curând!
Tweet