Editura Nemira lansează colecția Raftul Roz – Corp, istorie și memorie la feminin

Raftul Roz esteun proiect editorial de non-ficțiune dedicat femeilor de toate vârstele, care își propune să aducă, reunite pentru prima oară în spațiul românesc într-o colecție unitară, cărți de referință despre sănătatea femeilor, volume de istorie despre personalități feminine care au marcat lumea noastră și memorii din perspectivă feminină.

Sub sloganul Corp, istorie și memorie la feminin, Raftul Roz este mai mult decât o colecție, este un spațiu al dialogului și al cunoașterii, o invitație de a vorbi despre corpurile noastre, despre cum să avem grijă de ele, despre rușinea care, inevitabil, își face loc atunci când vorbim despre sănătate, sex, hormoni, naștere sau îmbătrânire, dar și despre viețile extraordinare ale unor femei care au schimbat lumea.

„Ca editor, văd în jurul meu cum lumea se schimbă. Sunt din ce în ce mai multe femei grozave care studiază corpul feminin, scriu despre experiențele lor și vorbesc despre subiecte „tabu”, dar prea puține dintre aceste cărți ajung la noi. Așa că am creat o casă pentru ele: Raftul Roz. Îmi doresc ca această colecție să fie locul în care cât mai multe femei să găsească răspunsuri, inspirație și de ce nu, curaj. Le mulțumesc, în numele întregii echipe, femeilor minunate care au venit deja alături de noi în această comunitate și care au dat viață cărților noastre”, a spus Ana Lotts-Nicolau, director general al editurii Nemira.

Fundația Renașterea s-a alăturat Nemira în calitate de partener al proiectului Raftul Roz într-un demers care îmbină cunoașterea cu responsabilitatea socială. Prin intermediul acestui parteneriat, editura își propune să susțină continuarea Programului de prevenire și diagnosticare precoce a cancerului, derulat de Fundația Renașterea, un proiect cu impact real în viața a mii de femei din România. Astfel, 10% din toate încasările realizate prin intermediul site-ului nemira.ro și al evenimentelor cu vânzare directă desfășurate de editură în cadrul proiectului Raftul Roz vor fi direcționate către Fundația Renașterea, contribuind activ la sprijinirea programelor de informare, prevenție și diagnosticare timpurie. Este un gest care s-a născut din convingerea că accesul la informație, dialogul deschis și grija față de propriul corp sunt pași esențiali spre o viață mai sănătoasă și mai conștientă.

„Cărțile au puterea de a vindeca, de a da curaj și de a crea punți între oameni. «Raftul Roz» este o inițiativă care pune în lumină femeia, vocea și experiențele ei, prin puterea cărților. Ne bucurăm că Editura Nemira a ales Fundația Renașterea ca partener, confirmând că împărtășim aceleași valori și aceeași grijă pentru sănătatea femeilor. Anul acesta Fundația Renașterea împlinește 25 de ani de activitate și suntem încântați că o parte din acest demers cultural se transformă în sprijin concret pentru femeile vulnerabile din România prin susținerea programelor noastre de prevenție, informare și depistare precoce a cancerelor feminine. Este începutul unui parteneriat care demonstrează că ideile frumoase pot avea și un impact profund asupra comunității”, a declarat Mihaela Geoană, Președintele Fundației Renașterea.

În același spirit al comunității și al dialogului, Raftul Roz este susținut de o serie de femei extraordinare, care au acceptat să devină ambasadoarele proiectului: Alina Aliman, Alice Cavaleru, Roxana Ciuchilan, Mara Coman, Ada Condeescu, Diana Cosmin, Diana Enciu, Noemi Meilman, Alina Tanasă. Femei cu voci puternice și perspective diverse, care contribuie prin experiența, cunoștințele și onestitatea lor la deschiderea unor conversații necesare despre corp, identitate, memorie și istoria feminină. Prezența lor întărește misiunea colecției de a aduce mai aproape subiecte sensibile, de a le normaliza și de a le transforma în puncte de întâlnire și reflecție.

Raftul Roz debutează cu cinci titluri esențiale pentru biblioteca oricărei femei:

Eva. Cum a condus corpul feminin 200 de milioane de ani de evoluție umană”, de Cat Bohanon. De ce femeile trăiesc mai mult decât bărbații? De ce femeile sunt mai susceptibile de a face Alzheimer? De ce fetele iau note mai bune decât băieții la toate materiile până la pubertate, și apoi brusc performanța lor scade? Este sexismul util pentru evoluție? Aceste întrebări produc o știință cu adevărat captivantă – iar în această carte, cu o curiozitate fără margini și o inteligență ascuțită, Cat Bohannon acoperă ultimii 200 de milioane de ani de evoluție pentru a explica știința specifică din spatele dezvoltării sexului feminin.

Sânii. Ghid pentru purtătoare”, de Dr. Kristi Funk – Ghidul fiecărei femei pentru reducerea riscului de cancer de sân, alegerea tratamentului și optimizarea rezultatelor. Una din opt femei va fi diagnosticată cu cancer de sân de-a lungul vieții, iar cancerul de sân este ucigașul numărul 1 al femeilor cu vârste cuprinse între 20 și 59 de ani. Dar știați că doar 13% dintre cei diagnosticați au o singură rudă de gradul I cu cancer de sân? Pentru majoritatea dintre noi, istoricul familial și genetica nu determină cine face cancer de sân – ci noi!

„Biblia corpului feminin. O Revoluție în Sănătatea Femeilor”,de Emma Ross, Baz Moffat, Bella Smith. Această carte vă va ajuta să creați obiceiuri sănătoase care iau în considerare toate aspectele sănătății feminine în fiecare etapă a vieții, inclusiv cum să vă valorificați fluctuația hormonilor pentru a vă îmbunătăți simptomele ciclului sau productivitatea la muncă, cum să faceți exerciții fizice în siguranță, cum să faceți față unor tipuri de accidente și probleme de sănătate la care femeile sunt mai predispuse decât bărbații dar și cum să vorbiți cu adolescente despre corpul lor ca să le oferiți încredere și susținere.

„O istorie a Romei Antice în 21 de femei”,de Emma Southon. În această istorie alternativă a Romei, Emma Southon spune o altă poveste despre romani, una care trăiește prin Vestale și lucrătoare sexuale, proprietare de afaceri și poetese, împărătese și sfinți.

„Ți-am spus vreodată”, de Genevieve Kingston. O carte care se citește ca un roman, dar este o poveste adevărată de neuitat. Genevieve (Gwen) avea doar unsprezece ani când mama ei a murit, lăsând în urmă un cufăr plin cu cadouri și scrisori pentru a sărbători etapele vieții lui Gwen și fiecare dintre zilele ei de naștere până la vârsta de treizeci de ani. Cartea dezvăluie o vânătoare de comori, fiecare cadou și scrisoare dezvăluind mai multe despre mama ei, despre familia ei și, în cele din urmă, despre ea însăși.

Toate cărțile sunt disponibile la precomandă pe nemira.roși vor ajunge în librăriile online și fizice din toată țara începând cu data de 2 martie 2026.  

În curs de apariție în Raftul Roz: „Puterea ciclului menstrual. Cum să-ți înțelegi hormonii și să-ți faci ciclul să lucreze în favoarea ta”, de Maisie Hill; „Creierul XX. Știința revoluționară care le oferă femeilor puterea de a preveni demența”, de Lisa Mosconi”; „Fertilitatea ta, sub control. Tot ce trebuie să știi despre contracepția naturală, concepție și sănătatea reproductivă”, de Toni Weschler; „Legenda. Femeile reale din spatele miturilor care au modelat Europa”, de Dr. Janina Ramirez; „Regatele femeilor. Lecții din societăți în care puterea aparține femeilor”, de Megha Mohan; „Povestea nașterii. Putere, control și corpul femeii” – de Elizabeth Prochaska.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *