Flavius Ardelean-Bachmann, Raluca Nagy și Andra Rotaru la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig (21-24 martie)

Târgul Internațional de Carte de la Leipzig, unul dintre cele mai importante evenimente central și est-europene dedicate autorilor, traducătorilor, lecturilor și dezbaterilor literare, va avea loc anul acesta în perioada 21 – 24 martie 2024.

Trei dintre autorii Nemira, scriitorii Raluca Nagy și Flavius Ardelean-Bachmann (publicați în imprintul n’autor, coordonat de Eli Bădică), precum și poeta Andra Rotaru (publicată în colecția de poezie Vorpal, coordonată de Svetlana Cârstean) vor fi prezenți anul acesta, în perioada 21-24 martie, la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig, sub auspiciile Ministerului Culturii.

Prezența românească la târg va aduce în atenția publicului internațional autori și autoare din România, precum și scriitori de limbă germană cu origini românești, în cadrul a 12 evenimente, lansări de carte și dezbateri moderate de cunoscuți traducători, critici literari și autori din spațiul german.

În prima zi a târgului, joi, 21 martie, cei trei autori se vor întâlni cu editori germani la standul României, o ocazie importantă pentru a discuta despre subiecte precum identitate, migrație și cultură.

Zilele de vineri, sâmbătă și duminică (22-24 martie) vor propune participanților discuții despre apartenență, literatura pentru copii, poezia română în prezent sau literatura scrisă de femei. Astfel, prima dezbatere de vineri, 22 martie, intitulată „Literatura pentru copii și tineret, o miză pe piața internațională de carte” și moderată de Iulia Dondorici, îl va avea ca invitat pe Flavius Ardelean-Bachmann, în calitatea sa de autor de cărți pentru copii și de romane fantasy.

Un loc important în programul României îl vor avea lansările și prezentările noilor titluri, iar Andra Rotaru va fi invitată vineri să vorbească despre volumul său, Tribar, apărut în colecția de poezie Vorpal (coord. de Svetlana Cârstean). Volumul a fost publicat de editura Elif Verlang în 2022, în traducerea lui Alexandru Bulucz.

Tot vineri, Andra Rotaru și Raluca Nagy (Un cal într-o mare de lebede, Teo de la 16 la 18 și Despre memoriile femeii și alți dragoni, n’autor, 2018, 2021, respectiv 2023) vor participa la dezbaterea „Voci feminine tot mai puternice în literatura română contemporană”, moderată de Ernest Wichner.

Sâmbătă, 23 martie, Andra Rotaru va face parte din panelul de discuție pe tema liricii actuale: „Poezia română contemporană – de la construct social la activism”, având-o ca moderatoare pe Iulia Dondorici, în timp ce Raluca Nagy și Flavius Ardelean vor răspunde la întrebarea „Patria este acolo unde scriu sau acolo de unde am plecat?”, în cadrul dezbaterii cu același nume moderată de Georg Aescht.

Mai multe detalii despre Târgul Internațional de Carte de la Leipzig, dar și despre participarea României și ceilalți invitați sunt de găsit aici.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *