Vă plac jocurile video? Când pleci în vacanţă e mai greu să iei calculatorul sau consola cu tine, dar există o soluţie simplă. O carte. Şi nu orice carte, ci una care să te ducă cu gândul la jocurile video şi să te poţi bucura de ea la fel de mult ca de un joc. În continuare, vă recomandăm 4 cărţi care pot înlocui un joc atunci când plecaţi în vacanţă.
Armada, de Ernest Cline
Dacă eşti pasionat de jocuri şi de filme SF, cu siguranţă nu vei lăsa Armada din mână.
Evadarea e necesară, îşi tot spune Zack Lightman, care a visat dintotdeauna cu ochii deschiși ca să alunge monotonia din viața reală. Și nu e periculoasă, crede el, pentru că gamerii adolescenți nu trebuie să salveze universul… Dar într-o zi eroul nostru dă cu ochii de o farfurie zburătoare… Mai mult: ciudata apariție e din jocul video pe care-l joacă în fiecare seară, apărând Pământul de invadatori extratereștri. Şi nu, Zack n-a luat-o razna.
De această dată, acţiunea are loc într-un viitor apropiat şi întoarce pe dos paradigma care a făcut din primul roman un real succes. Dacă în Ready Player One toată lumea era imersată într-o lume virtuală cu posibilităţi infinite, acum jocurile video vin la noi. La fel ca în primul roman, avem şi acum parte de o grămada de referinţe geek, de la Star Wars, la Lord of the Rings.
Ready player one, de Ernest Cline
Jocurile şi SF-ul merg mână în mână. Realitatea virtuală devine ceva comun şi ne deschide porţile către o lume cu posibilităţi infinte, în care putem să fim ce vrem şi să facem ce vrem, putem trăi în poveştile noastre preferate sau putem descoperi noi lumi, ne maivăzute până acum. Romanul lui Ernest Cline va fi adaptat de Spielberg în 2018 şi pentru care vom primi un trailer săptămâna aceasta.
Scrisă cu pasiune de un gamer şi un geek adevărat, Ready Player One spune povestea lui Wade Watts, un tânăr gamer din anul 2044. La fel ca mulţi alţii, Wade evadează dintr-o realitate sumbră conectându-se zile întregi la OASIS, o utopie virtuală larg răspândită unde poţi să fii tot ce vrei tu să fii şi poţi trăi, iubi şi călători pe oricare din cele zeci de mii de planete care alcătuiesc lumea virtuală. Fondatorul OASIS, James Halliday, moare fără moştenitor şi promite să lase întreaga lui avere celui care va reuşi să ajungă la capătul unei vânatori de comori din univers virtual. După mulţi ani de la provocarea lui Halliday, Wade este primul care reuşeşte să rezolve primul puzzle şi readuce în atenţia lumii vânătoarea.
Jocul lui Ender, de Orson Scott Card
Într-o lume în care copiii sunt trimişi pe o staţie spaţială militară pentru a fi antrenaţi să lupte împotriva unor extratereştrii numiţi Gândaci, un tânăr băiat iese în evidenţă. Ender ar putea fi singura speranţă a omenirii în acest război. Romanul lui Orson Scott Card combină jocurile şi arta războiului, într-o poveste dură şi violentă despre maturizare, despre căutarea adevărului şi despre pace într-o galaxie răvăşită de război.
Pământul este atacat din nou. Gândacii extratereştri se încordează pentru o ultimă lovitură. Supravieţuirea rasei umane atârnă de descoperirea unui geniu militar care îi poate învinge o dată pentru totdeauna. Dar cine este el? Ender Wiggin. Geniu. Neîndurător. Viclean. Un maestru în strategie şi tactică. Şi un copil în acelaşi timp. Copilăria lui Ender se termină atunci când, recrutat de guvern pentru a fi antrenat în armată, ajunge în noua să casă: Şcoala de Luptă. Chiar şi între recruţi de elită, Ender se arată a fi un geniu între genii. Şi cum sunt antrenaţi copiii să devină ofiţerii armadei umane? Prin simulări de lupte spaţiale!
Sabia destinului, de
Avem nevoie şi de aventuri în această vară, aşa că vă propunem una pe măsură. Acest al doilea roman din seria Witcher, continuă să ne dezvăluie secretele lumii vânătorului de monştri. Combinând folclorul vestic cu cel estic, Sapkowski dă viaţă unui univers fantastic.
Aventurile lui Geralt îl poartă acum în ţinutul driadelor, apoi în căutarea unui dragon legendar şi a comorii sale şi în cele din urmă în descoperirea destinului şi a puterii pe care o are acesta asupra omului. Vrăjitori, polimorfi, pitici şi mercenari stau în calea vânătorului şi nu întotdeauna creaturile sunt monştrii de care trebuie să se teamă.
Tweet