O să-ncep cu o mărturisire: am fost ros de viermele invidiei. Ştiu, ştiu, este un păcat capital, dar am promis că voi compensa şi nu voi fi nici leneş, nici desfrânat, nici… completaţi voi mai departe. Am fost însă invidios, recunosc, şi mi-am muşcat pumnii acum trei ani când Pulbere de stele a apărut la altă editură. Dar ka a Pistolarului Roland mi-a adus în faţă Cartea cimitirului.
Internetul vă va spune cu siguranţă despre ea multe lucruri mai inteligente decât o voi face eu, vă va spune despre variaţiunea pe tema Cărţii junglei – eh? – sau despre paralela dintre Neil Gaiman şi Tim Burton – eh? eh?
Departe de mine sa încerc aşa ceva…
Amintesc cu totul en passant că a primit premiul Hugo anul trecut (o ştiaţi deja, nu?) şi spun doar că este o combinaţie încântătoare de aventură, horror, magie, umor, iubire, bucurie, tristeţe şi teamă. Este o carte care ne învaţă că viaţa este dulce-amăruie; chiar dacă nu se termină întotdeauna prin happy-end, nu înseamnă că nu putem găsi împlinire în frumuseţea, fericirea şi – da, aşa-i – tristeţile ei.
Mda… văd că mă paşte acum trufia (oare la ce poziţie o fi?), dar nu pot să nu v-o spun:
se zvoneau multe cu privire la editura concurenta… cum ar fi faptul ca scot carti, nu maculatura 😀 dar nu poti crede toate zvonurile…
in orice caz, eu nu m-am invrednicit pana acum sa-mi procur graveyard book, dar se pare ca a fost o idee buna… (ma rog, presupunand ca nu apare in hardcover, caz in care amazon va fi cel mai bun prieten al meu)
Fain asa 🙂
Vernor Vinge? Ceva?
[…] a apărut ieri pe blogul Nemira, apoi s-a răspîndit în blogosferă: The Graveyard Book,cartea pentru care Neil Gaiman a luat […]
[…] face surpriza anului,ramii stupefiat si extaziat in aceeasi masura.Fara sa mai intru in amanunte Nemira va publica premiul HUGO 2009 Neil GaimanNu doar eu ci si o gramada de cititori suntem fericiti ca Nemira va publica o […]
Eu as spune ca ar trebui readusi in actualitate Asimov si Arthur C. clarke . Cred ca multi am vrea sa le recitim si chiar sa le avem in actualul format “Nautilus SF” . Nu as vrea le vad pe la nu stiu ce ziar in coperte meschine. As dori sa se propuna un sondaj de opinie pe aceasta tema . Nicu te rog ajuta-ma !
eu n-as vrea sa recitesc asimov in nici o forma 😛 injurati-ma si adaugati-ma la statistici.
Daca-i sondaj atunci zic si eu: sunt alegata prin tot orasul de anumite rude care-si doresc tot ce-a aparut in romaneste de Asimov si de Clarke. Deci un DA hotarat la sondaj, cerere din partea mea este 🙂
Proababil ca le-as reciti si eu incetisor, n-am amintiri traumatizante legate de ele…
Ar fi fain ca si in editia Nemira sa fie “with illustrations by Dave McKean”, dar din pacate moda asta nu a prea prins pe la noi…