Romanul scris de Roland Topor, Locatarul himeric, mi-a dezvăluit o manifestare artistică despre care nu ştiam prea multe: mişcarea Panique. Am căutat şi am găsit un articol interesant, pe un site dedicat artiştilor underground.

Scriitorul Roland Topor este unul dintre iniţiatorii mişcării, alături de Fernando Arrabal şi Alejandro Jodorowsky. Ce au în comun cei trei artişti? Dispreţul faţă de cenzură şi fuga din calea unor dictatori nemiloşi (familia lui Roland Topor a părăsit Varşovia pentru a scăpa de ameninţarea lagărului de concentrare).

Manifestările artistice din jurul acestei mişcări au şocat publicul şi au dinamitat moravurile burgheziei târzii. Ce legătura este între Panique, improvizaţie şi controversă? Răspunsul poate fi găsit în denumirea ce aminteşte de zeul Pan. Numele de Pan i-a împrumutat mişcării artistice dezinhibarea euforica a trăirilor, amplificată prin gesturi aparent haotice, spontaneitatea şi anularea regulilor scenice. Avangardişti şi rebeli, artiştii Panique nu s-au sfiit să-şi şocheze spectatorul, despre care spuneau că este redus la tăcerea pasivă a celui neimplicat, aşa că s-au decis să-l ia cu asalt prin îmbinarea unor elemente stridente: umor negru, sexualitate şi horror.

Între 1962 şi 1973, Panique s-a lăsat inspirată de artişti precum Bunuel, i-a contrazis pe suprarealişti şi, la rândul lor, Arrabal, Roland Topor şi Jodorowsky i-au impresionat pe artişti precum Picasso, Andy Warhol, John Lennon sau Jim Morrison. Iniţiatorii mişcării au fost nişte promotori ai actului artistic experimental.

Participant la mişcarea Panique, Roland Topor a împrumutat dezordinea şi angoasa, transformându-le într-un horror psihologic despre urmările intoleranţei. Locatarul himeric îţi aminteşte de un horror old school. Nu curge sânge, nu se dezintegrează personajele şi nici nu le fugăreşte vreun psihopat cu drujba. Roland Topor nu este interesat de inducerea unor spaime gratuite sau de efectele speciale. Cartea sa pare un film de groază cu un buget redus. Regizorul a jonglat abil, folosindu-se de lumini, decoruri şi trepidaţii emoţionale pentru a transmite un mesaj social bine mascat deoarece Panique excludea tot ce era uşor de interpretat, evident.

În Locatarul himeric, agitaţia iraţionala a vecinilor se transformă într-un delir funebru, iar vecinul nedorit devine o paiaţă fără identitate, gata să fie sacrificată printr-un ritual de exorcizare a gloatei furioase. Alături de colegii săi, Roland Topor a creat emoţii puternice şi mesaje bine ascunse în spatele unor acte absurde. Panique a tachinat inconştientul şi limitele participanţilor la actul artistic, punând la zid bunele moravuri.