“Dacă ar fi să fac un top al românilor mei preferați și de care sunt foarte mândru, George Banu ar ocupa mereu un loc de frunte. Un erudit rasat, George Banu este un teatrolog, eseist și critic de talie internațională.

În prezent profesor emerit la reputata Universitate Sorbonne Nouvelle – Paris 3 și profesor la Universitatea Louvain-la-Neuve, George Banu este autorul a numeroase eseuri fundamentale asupra teatrului. Iar cunoașterea sa asupra scenei teatrale mondiale face din George Banu un spectator luminat. S-a stabilit în Franța din 1973, iar cărțile sale au fost publicate de cele mai mari edituri pariziene și au fost traduse in numeroase limbi. Din martie 2013 este membru de onoare al Academiei Române. Între anii 1990-2001 a fost directorul artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor, între 1994 și 2000 a fost președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, iar în prezent este președinte de onoare al acestui for. George Banu a publicat numeroase lucrări de referință despre teatru și a primit de trei ori Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franța.

Cât de important a fost sincronismul cultural pentru adaptarea dumneavoastră în Franța?

A fost un factor decisiv. În anii 60, la sfârșitul lor, o anumită deschidere spre Vest devenise posibilă și, greu, dar obstinat, reușeam să obțin cărți pe care le citeam și cu foamea tinereții și cu gustul interzisului. Într-o noapte a trebuit să ma consacru Străinului lui Camus, într-un week-end eseului lui Barthes, Despre Racine… pe deasupra grație unei fundații de sprijin al intelectualilor din Est am primit textele importante de teoria teatrului care de abia atunci apăreau și la Paris: Meyerhold, formaliștii ruși, Tairov. De aceea nu uit fraza lui Bernard Dort care, invitându-mă să predau cursuri la Sorbona, la mai puțin de șase săptămâni de la sosirea mea la Paris, a făcut această observație esențială: “ai citit aceleași cărți ca și noi!” Atunci era un merit care surprindea și valoriza pe un candidat la exil cum eram eu! Nimeni nu credea că puteam fi sincronici, noi, cei din spatele Cortinei de fier!
Cât v-a folosit în critică neîmplinirea ca scriitor?

Enorm, pentru că aceasta cred că mi-a permis să găsesc un ton și o relație diferită cu teatrul privit ca o operă de artă, dar și ca un eveniment. A scrie înseamnă, pentru mine, a rămâne aproape de el și a-l comenta cu tot ceea ce implică pe plan artistic, dar și biografic. Cele mai importante articole sunt articolele mele nu de “fals scriitor”, ci de un om de teatru care are ca orizont neîmplinit, de neatins, literatura. Anumite eșecuri pot fi “reciclate”!
 
Spuneați la un moment dat că peisajul critic francez este anchilozat. Cum este peisajul critic românesc?

Eu nu trăiesc destul la București pentru a putea formula judecăți de valoare precipitate. Eu însă nu vorbeam despre critica franceză, ci despre regia franceză. Din acest punct de vedere dinamica scenei românești seduce prin varietate și conflicte generaționale. Această agitație mi se pare a fi semn de vitalitate. În Franța, de multe ori creativitatea se reduce la discurs pe care scena nu o confirmă!

De câte ori v-ați ascuns răvășirile până acum?

Totdeauna. Am evitat impudoarea persoanei I. Acum, cu vârsta, îndrăznesc să o asum căci, la capăt de drum, a venit momentul mărturisirilor!

Ați declarat într-un interviu că ”Puterea regizorului de teatru e una mare, dar e o putere demiurgică”. Cum ați descrie puterea criticului de teatru?
 
E o putere dublă ca orice putere. De revelare, de însoțire a unui talent, dar și una de descurajare, de ruinare a unor perspective. El se poate înșela, dar ce contează este conduita sa etică! Libertatea față de norme și de instituții. Puterea adevărată a unui critic e să “vadă” într-un artist și să-și dezvăluie gândurile ce acesta i le inspiră indiferent la presiunea profesiei sau a opiniei publice.
De ce nu are și teatrul românesc o mie de forme, precum în Rusia? De unde această anchiloză?

Poate ca Rusia-i prea mare și prea dezorganizată în comparație cu România. Rusia are o tradiție necunoscută nouă, dar ea nu mi se pare a trece azi printr-o fază teatrală foarte favorabilă.”
Autor: Denis Grigorescu

Citeşte continuarea pe hyperliteratura.ro