Sabia de sticlă, a doua carte din seria Regina roşie, vă aşteaptă acum în librării şi pe site!

Cu sânge roșu, dar o putere mai periculoasă decât cele ale argintiilor: aceea de a controla fulgerul, Mare a devenit o armă pe care curtea regală încearcă să o controleze. Toți o consideră o eroare a ordinii naturale, însă atunci când scapă de Maven, prințul și prietenul care a trădat-o, Mare descoperă că nu e nici pe departe singura așa. Misiunea ei acum este să găsească și să-i recruteze pe alți la fel ca ea, pentru ca împreună să lupte împotriva ordinii nedrepte care li s-a impus. Este un drum periculos, fiindcă Mare riscă să devină asemenea monștrilor împotriva cărora luptă. Toate viețile care trebuie sacrificate pentru binele revoluției o vor face să cedeze? Sau oare trădările și minciunile au schimbat-o pentru totdeauna?

Pentru a marca lansarea volumului Sabia de sticlă, vă prezentăm un interviu cu Victoria Aveyard, în care autoarea vorbeşte despre serie, despre inspiraţia ei, despre cum să construieşti o astfel de lume, încercând să rămâi constant şi să păstrezi tonul seriei.

Sabia de sticlă începe imediat după finalul Reginei roşii. Cum ai reuşit să reintri în atmosfera de luptă şi în lumea ta odată ce ai început să scrii volumul II?

M-a ajutat faptul că, atunci când am încheiat Regina Roşie, am ştiut imediat care vor fi primele capitole din Sabia de Sticlă. Nu exista prea mult loc de modificări de la acea idee iniţială şi, pentru că este una antrenantă, a fost uşor să o scriu. Îmi plac scenele grandioase de acţiune şi voiam să încep Sabia de sticlă cu o lovitură puternică.

Prima carte se încheie cu o răsturnare de situaţie neaşteptată care a lăsat cititorii uimiţi. Aşa ai vrut de la început sau ideea s-a format în timp ce scriai?

Da, a fost în plan de la bun început şi chiar unul din motivele principale pentru care am vrut să scriu povestea. În timp ce lucram, să ajung la scena aceea a fost motivaţia mea si m-a ajutat să trec peste părţile dificile. A fost ca un desert.

Ai spus că imaginea din mintea ta, pentru Regina roşie, a fost o fetiţă care putea controla fulgerul. Ai avut astfel de idei vizuale în timp ce construiai lumea mai mare şi personajele mai numeroase din Sabia de sticlă?

Sabia de sticlă are câteva scene pe care le-am plănuit sau vizualizat dinainte să le scriu şi mereu am ştiut că voi ajunge acolo. Ele ancorează părţi din poveste. Cred că imaginea mea preferată este la finalul epilogului. E o lovitură de graţie.

E greu, atunci când scrii mai multe cărţi din aceeaşi serie, să nu „înşeli” povestea cu alte idei noi de cărţi care îţi vin în minte?

FOARTE GREU. Dar ajută faptul că seria Regina roşie a devenit populară şi mă face să vreau să-mi păstrez avântul. Să renunţ la alte proiecte este o altă motivaţie pentru a continua să lucrez. Cred că orice scriitori simte asta, mai ales când lucrează la o serie. Vrei să explorezi noi lumi, dar trucul este să poţi găsi noi faţete într-o lume deja familiară.

Sabia de sticlă are un decor interesant, pentru că pare un amestec de fantasy pre-industrial şi distopie post-industrială. Ce te-a făcut să fi mai înclinată către acest aspect, faţă de un fantasy tranditional, semi-medieval?

Sunt îndrăgostită de ideea unei societăţi reformate şi mereu am fost fascinată de Evul Mediu şi de golul de putere de după căderea Imperiului Roman. Am tradus asta într-o cădere apocaliptică a „imperiului„ american şi ceea ce se întâmplă la foarte mult timp după ce lumea asta este uitată. Lucrurile se reaşează, dar umanitatea şi oamenii s-au schimbat. A fost interesant pentru mine să construiesc deasupra lumii vechi.

Ai mai vorbit şi în alte interviuri despre caracterul cinematic al cărţilor tale. Există filme care se potrivesc cu ceea ce ţi-ai imaginat tu când ai scris seria?

Mereu am văzut Regina roşie ca un mix între X-Men, Urzeala tronurilor, Jocurile Foamei şi ceva din Gladiatorul, dar şi societatea regală, mândră şi încurcată a Europei de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.