Istoria… a orice

istoria.snobismuluiIstoria cafelei, a ceaiului, a modei, a cărţilor, a snobismului… orice obiect/gest/comportament/obicei îşi poate rezerva propria istorie. Condiţiile îndeplinite? Să treacă timpul odată cu el, nu peste el, să dea naştere unui stil de viaţă şi, mai ales, să poată scoate din anonimat grupurile.

Obiectele râvnite nasc istorii doar dacă au reuşit să devină fetişuri culturale. Sunt adulate până la ridicol (unele dintre ele) şi devin simbolul unei categorii inventive în a-şi găsi capricii exorbitante – snobii. Există snobii fashionisti, snobii consumerişti, dar şi o categorie aparte de snobi: snobii cultivaţi, ce se ghidează după o regulă: Să ne vadă cei din jur cât de sus am ajuns!

Având o biografie săracă în succese ale minţii, dar cu şcoala vieţii gata să-i elibereze o diplomă de şarlatan, snobul cultivat va plăti enorm pentru a dormi în primul rând la Duke Ellington Orchestra, se va duce în Egipt pentru a se lăuda că a mâncat cea mai buna shaorma din lume şi va pierde ore întrebându-se ce se poartă la vernisaje, fără a mai afla şi numele artiştilor.

Snobul cultivat urăşte să fie criticat, dar iubeşte criticii… de artă. Ei validează marile opere şi îl scutesc de efortul intelectual. Snobul nu merge pe cărări virgine şi nici nu coboară în lumea artiştilor underground, decât dacă underground-ul îşi pierde caracterul experimental şi devine la modă. Această categorie de snob preferă sinteza, mai precis, cărtile despre istoria obiectelor din jurul său, fără a înţelege psihologia consumatorilor de-a lungul epocilor. Habar n-are cine a fost împăratul X, dar îi place să bea licoarea imperială – ceaiul.

Pentru un astfel de snob, orice nimic devine un obiect de cult personal. Pantofii unui anumit designer, scobitoarea de firmă, materialul din care e făcută lesa purtată de câinele prinţesei Y şi lista ilară poate continua… Nu obiectul este deţinut de snob, ci snobul devine un accesoriu anonim al obiectului râvnit. Şi unde ar putea citi despre istoria lucrurilor nesemnificative daca nu în cărţi? Şi aşa descoperă acesta legătura, de nedestrămat, dintre lectura şi consumul aspiraţional. Dacă vreţi să vă amuzaţi şi apoi să reflectaţi, vă recomand Istoria snobismului, despre care voi mai scrie… dacă termin (la timp) de citit istoria pantofilor decoraţi cu pene de cucuvea.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.