Jocul lui Ender, cartea și, în sfârșit, filmul

ender”Aveam 16 ani când am citit Jocul lui Ender și m-a spulberat. Când ești adolescent, e drept, e ușor să te spulbere tot felul de chestii – dar și acum, încercând să-mi adic aminte despre ce era vorba în cărțile din teancul de SF-uri pe care le-am consumat în perioada aia, fără discernământ, din majoritatea îmi amintesc doar idei vagi, scene aleatorii – și asta în cel mai bun caz. Dacă mă întrebați despre ce e vorba în Valurile timpului de John Brunner n-o să vă pot spune nici atât.

Însă Jocul lui Ender mi-o amintesc surprinzător de bine. Anumite scene îmi sunt încă înfipte în cap cu detalii, iar sentimentul pe care l-am avut în final, când tot ceea ce înțelesesem eu până atunci din carte s-a întors cu fundul în sus, e la fel de proaspăt.

Însă filmul, deși e, cel puțin aparent, fidel cărții, și nu-i neapărat un film prost, nu cred că-mi va rămâne în cap prea mult timp de acum încolo.

Jocul lui Ender e, așa cum probabil știți cu toții deja, povestea unui băiețel, Andrew (Ender) Wiggin, care se transformă pe parcursul poveștii într-un geniu militar, unica speranță a omenirii într-un război cu niște creaturi cu multe picioare și inteligență avansată, care, cu 50 de ani înainte, atacaseră Pământul cu scopul de a-l transforma într-o colonie, și fuseseră extrem de aproape de a reuși.

Am așteptat filmul cu destul de multă nerăbdare. M-am bucurat de el. Dar când s-a terminat nu eram prea sigură dacă mi-a plăcut cu adevărat, deși în sală s-a aplaudat.

Asa Butterfield, în rolul lui Ender, e minunat. L-a interpretat pe puștiul geniu militar exact așa cum mi l-am imaginat și eu: un copil precoce, maturizat artificial, singuratic, forțat să învețe să conducă, în loc să se bucure de prieteniile și spiritul de gașcă specifice unei copilării normale, un echilibru perfect de compasiune și agresivitate (așa cum este descris în film).

Apoi, filmul urmează povestea destul de îndeaproape, ceea ce s-a păstrat din carte a fost esențial, iar scenariul nu se împrăștie în mai multe direcții decât e cazul.”

Autor: Ioana Epure

Citește continuarea pe bookaholic.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.