Gheorghe Săsărman s-a născut la 9 aprilie 1941 într-o familie graco-catolică in Ardealul de Nord şi este scriitor, jurnalist şi doctor în teoria arhitecturii.
A absolvit Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” din Bucureşti în 1965, perioadă în care şi-a început activitatea publicistică. A fost redactor la Ziarul Scânteia între 1965 şi 1974, apoi la Revista Contemporanul între 1974 şi 1982.
A debutat în literatură cu volumul de proză Oracolul (1969), după care a publicat Cuadratura cercului (1975), carte alcătuită din proze fantastice (în ediţia integrală, tipărită în 2001, autorul a adăugat cele zece scrieri eliminate de Cenzura comunistă în 1975), în care arhitectura şi urbanistica imaginare sunt explorate pentru a vorbi despre libertatea omului.
A urmat apoi Himera (1979), unul dintre cele mai reuşite volume ale autorului, cuprinzând povestiri şi nuvele SF.
În 1982, când a tipărit 2000, Gheorghe Săsărman a fost constrâns, din motive politice (un frate rămas ilegal în Canada), să renunţe la activitatea de gazetar şi s-a angajat analist de sisteme la Centrul Judeţean de Proiectare Arad.
Un an mai târziu s-a stabilit la München, Germania, şi a colaborat cu publicaţii prestigioase din România şi din străinătate.
Unele dintre volumele pe care le-a semnat au fost traduse în mai multe ţări. Povestirile şi nuvelele sale au apărut în reviste literare, antologii şi volume colective din România, Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia, Ungaria sau Japonia.
De-a lungul timpului, autorul a fost recompensat cu numeroase distincţii pentru scrierile sale, printre care Premiul Europa (Stresa, 1980). Cel mai recent volum pe care l-a publicat în România este Vedenii (2007).
Nemaipomenitele aventuri ale lui Anton Retegan şi ale dosarului său aduce în prim-plan soarta unui intelectual care parcurge drumul sinuos de la credinţa senină în idealurile comuniste la recunoaşterea amară a situaţiei reale dintr-o ţară încremenită sub teroarea dictaturii.
Înrudit prin substanţă cu proza memorialistică, romanul istoriseşte firesc un destin autentic: victoria eroului în confruntarea cu iscoadele, şicanele şi capcanele Securităţii este obţinută cu preţul dureros al dezrădăcinării.
Protagonistul, la care se recunosc elemente biografice ale autorului, nu se lasă recrutat de Securitate, îşi pierde locul de muncă şi părăseşte ţara, devenind obiectul unui dosar de urmărire informativă din care volumul reproduce textual documente.
Fără să alunece în patetic, scriitura densă a lui Gheorghe Săsărman îmbină descrierea calmă cu ironia duioasă şi cu sarcasmul.
Tweet
De ce nu pomeniti de lucrarile publicate in legendara CPSF?