Pe 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, imprintul n’autor al Editurii Nemira marchează un prag simbolic: 7 ani de la evenimentul de lansare. 7 ani în care literatura română contemporană, ficțională sau non-ficțională, a găsit aici un spațiu de afirmare curajos, vibrant și autentic, într-un peisaj editorial care avea nevoie de o astfel de inițiativă.

Lansată în 2018, așadar, n’autor s-a născut din dorința de a oferi o scenă scriitorilor români contemporani care explorează teme actuale, forme narative variate și perspective personale. Este un imprint care mizează pe autenticitate, diversitate, poveste și scriitură, lipsită de artificii, dar plină de forță.

n’autor nu este doar o colecție sau doar un imprint. Este o platformă de lansare și validare literară pentru zeci de autori români – debutanți sau deja consacrați – care scriu despre lumea de azi, despre identitate, traume, iubire, corp, memorie și toate straturile vieții contemporane. Printre numele publicate se numără *Marian Coman, Florin Chirculescu, Raluca Nagy, Goran Mrakić, Maria Orban, Bogdan Munteanu, Andrei Crăciun, Mihaela Buruiană, Ramona Gabăr, Ligia Ruscu, Flavius Ardelean, Liviu Ornea, Ioana Burtea, Elena Vlădăreanu*, dar și multe alte voci care au conturat o hartă afectivă și estetică a noii literaturi române.

Curatoriată cu o viziune clară, imprintul a devenit un reper pentru cititorii care caută texte autohtone de calitate, dar și pentru critica literară, care a confirmat valoarea cărților prin premii, nominalizări, recenzii și prezențe constante în topurile celor mai bune cărți ale anului.

În cei 7 ani de existență, n’autor a reușit ceea ce puține colecții ori imprinturi reușesc: să creeze o comunitate de cititori loiali și pasionați, dar și o familie literară de scriitori care se citesc, se susțin și cresc împreună.


Această aniversare este mai mult decât o bornă temporală. Este o reafirmare a misiunii n’autor: să aducă în fața cititorilor povești bine scrise, să deschidă noi drumuri în literatura română și să rămână un spațiu în care literatura contemporană respiră liber.

La mulți ani, n’autor! Și mulțumim pentru povești.
Tweet