Fie că ai deja bagajele pregătite, fie că nu, anul acesta weekendu-ul de 1 Mai se face remarcat. Așa că dacă te așteaptă un drum lung cu trenul sau cu mașina, noi îți propunem 2 cărți cu care să faci timpul să treacă mai frumos.
Din colecția Bonton îți recomandăm “A doua carte a ignoranței” de John Lloyd, John Mitchinson. Sau mai bine spus, un mic tratat pentru cei care știu că… tot nu știu.
John Lloyd este un cunoscut producător de televiziune britanic, iar împreună cu John Mitchinson ca documentarist, a realizat apreciatul show de televiziune QI (Quite Interesting, având emisiunile moderate de Stephen Fry). Acest “al doilea volum” ne demonstrează că ceea ce credeam până acum că știm este, de fapt, cât se poate de greșit. Vei trece printr-o mulțime de domenii și chestiuni de cultură generală, fiind un bun prilej să te distrezi împreună cu prietenii de drum, răspunzând la întrebările, aparent banale, propuse de cei doi autori.
Spune-ne, ce culoare au portocalele? Cum se îmbată elefanții? Din ce e alcătuit praful de casă? Care parte a corpului uman evoluează cel mai rapid? Există viață la nesfârșit?
Și astfel, ajungem la cea de-a doua recomandare, de data aceasta din domeniul SF, Fantasy și Horror, ce constă în “Dolores Claiborne” de Stephen King. Romanul s-a clasat pe locul întai în New York Times și Publishers Weekly Bestseller, iar în 1995 a apărut și ecranizarea cărții.
Dacă ești obișnuit cu stilul lui Stephen King, așteaptă-te la același ritm narativ plin de suspans și la personaje superb conturate. De data aceasta, King lasă deoparte horrorul supranatural, pentru a studia monstrul care se ascunde în oamenii obișnuiți.
Tot ce ne rămâne de făcut acum este să îți urăm drum bun și lectură plăcută!
Un material de Andreea Cristache.
Tweet