Memoriile Prințului Harry, duce de Sussex, numită cartea de non-ficțiune cea mai rapid vândută în istorie, Rezervă intră în Guinness World Records

Volumul de memorii a prințului Harry, „Rezervă”, a devenit cea mai rapid vândută carte de non-ficțiune din toate timpurile, intrând în Guiness Worls Records. La doar o zi după lansare, Nemira a epuizat întregul tiraj de 15.000 exemplare, stabilind un record pentru orice carte de non-ficțiune publicată vreodată de editură.  Pentru a onora cererea fără precedent, se află în pregătire al doilea tiraj de 25.000 de exemplare, disponibilă la precomandă online și în librării de vineri, 20 ianuarie.

În Marea Britanie, SUA și Canada cartea a ajuns la 1,43 milioane de exemplare vândute în prima zi. Volumul de memorii a fost lansat în SUA cu un tiraj de 2,5 milioane de exemplare, iar un al doilea tiraj a fost programat pentru a răspunde cererii uriașe.

REZERVĂ, volumul de memorii al prințului Harry, duce de Sussex, a fost publicat internațional pe 10 ianuarie 2023 în 16 limbi. Înainte de lansare, cartea a înregistrat 2.000 de precomenzi, iar în ziua lansării s-au vândut peste 3.000 de exemplare în librării și online, atât în format hardcover, cât și în format digital. Cititorii pot plasa precomenzi pe nemira.ro și în librăriile partenere, iar cartea este disponibilă în continuare pe audiotribe.ro în format audiobook (în lectura actorului Alexandru Unguru ) și ebook.

REZERVĂ îi poartă pe cititori înapoi în timp, amintindu-le una dintre cele mai impresionante imagini din secolul trecut: doi băieți, doi prinți care merg în urma sicriului mamei lor, în timp ce întreaga lume îi urmărește cuprinsă de tristețe – și de teamă. După ce Diana, prințesa de Wales, a fost condusă pe ultimul drum, miliarde de oameni s-au întrebat ce era în mintea și în sufletul lor – și cum avea să fie viața lor mai departe.

Această carte spune povestea a ceea ce a urmat pentru Harry.

Pentru prima oară, prințul Harry își relatează viața cu o onestitate necruțătoare. Carte‑eveniment, REZERVĂ este plină de mărturisiri, dezvăluiri și lecții de viață cu greu învățate despre eterna putere a iubirii de a învinge suferința.


REZERVĂ a apărut în engleză la Transworld, imprint al Penguin Random House UK, pentru Marea Britanie, Irlanda, Australia, Noua Zeelandă, India și Africa de Sud, iar pentru Canada, la Random House Canada. Cartea este publicată în alte 15 limbi: ROMÂNĂ – Nemira, SPANIOLĂ – Plaza & Janés/Penguin Random House Grupo Editorial, GERMANĂ – Penguin Verlag/Penguin Random House VerlagsgruppeGmbH, PORTUGHEZĂ (BRAZILIA) – Objetiva/Grupo Companhia das Letras, PORTUGHEZĂ (PORTUGALIA) Objectiva/Penguin Random House Grupo Editorial, CHINEZĂ SIMPLIFICATĂ – Penguin Random House China, DANEZĂ – Politikens Forlag, OLANDEZĂ – Hollands Diep, imprint Overamstel, FINLANDEZĂ – Otava Publishing Company Ltd., FRANCEZĂ – Éditions Fayard, GREACĂ – Pedio Books, MAGHIARĂ – Corvina Books, ITALIANĂ – Mondadori, POLONEZĂ – Wydawnictwo Marginesy și SUEDEZĂ – Bonniers Förlag.


PRINȚUL HARRY, duce de Sussex, este soț, tată, filantrop, veteran militar, promotor al bunăstării mentale și activist de mediu. Locuiește în Santa Barbara, California, împreună cu familia și trei câini.

REZERVĂ

Nemira

Data punerii în vânzare: 10 ianuarie 2023

Preț format hardcover: 99 RON

Preț ebook: 3 credite e-book pe AudioTribe.ro

Preț audiobook: 3 credite audiobook pe AudioTribe.ro

Număr de pagini: 456

Website: https://nemira.ro/printul-harry-rezerva

#PrinceHarryMemoir

Credite copertă:

Design copertă: Christopher Brand

Foto copertă: Ramona Rosales

Editura Nemira este casa românească a unora dintre cei mai îndrăzneți și populari autori din toată lumea încă de la lansarea ei în 1991. Promovăm povești puternice și curajoase și încurajăm deopotrivă generațiile noi și promițătoare de scriitori români și internaționali. Credem cu tărie în plăcerea lecturii și în puterea educației și a literaturii de a salva vieți.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *