Evenimentul Final Frontier, organizat de bookblog.ro în perioada 23 – 24 martie a fost mai mult decât un târg de carte, ci a devenit pentru două zile un loc de întâlnire între edituri, cititori, prieteni şi iubitorii de SF.
Editura Nemira şi-a întâmpinat cititorii cu două evenimente de excepţie. Lansarea romanului Fata modificată, semnat de Paolo Bacigalupi, a strâns laolaltă publicul pasionat de sciece-fiction, scriitori şi critici literari. Dezbaterea a fost moderată de Oliviu Crâznic şi Horia Nicola Ursu, care au scos în evidenţă punctele forte şi elementele de inovaţie din proza lui Paolo Bacigalupi.
Cel de-al doilea eveniment care a marcat prezenţa editurii la târg a avut loc duminică şi a constat într-o întâlnire cu cei trei mari maeştri ai SF-ului românesc: Marian Truţă, Ana – Veronica Mircea şi Liviu Radu. Fantezia, procesul creării unui text, viitorul generaţiei actuale de scriitori science-fiction şi fantasy – au fost numai câteva dintre subiectele discutate în cadrul evenimentului. Cititorii au avut astfel ocazia să le pună întrebări maeştrilor şi să le ceară autografe.
Atmosfera de la târg a fost completată şi de prezenţa în număr mare a cititorilor la standurile Nemira, aceştia bucurându-se de cele mai noi titluri, dar şi de volume care se leagă de însăşi istoria brand-ului Nautilus SF. Ne-am bucurat să cunoaştem la stand cititori familiarizaţi cu autorii şi seriile noastre consacrate, dar, mai ales, ne-am mândrit cu faptul că am fost vizitaţi de generaţia foarte tânără, curioasă şi pasionată de literatura de gen.
Nu în ultimul rând, dorim să le mulţumim încă o dată organizatorilor pentru întreaga disponibilitate, invitaţilor noştri şi mai ales publicului participant, cititorilor şi susţinătorilor noştri.
Vă invităm pe pagina de Facebook a Editurii Nemira pentru a vedea o parte din fotografiile de la târg!
Tweet