Ieri, în mansarda librăriei Bastilia, iubitorii literaturii lui Julian Barnes şi-au dat întâlnire la lansarea cărţii Niveluri de viaţă. Despre Barnes şi despre cea mai recentă carte tradusă la editura Nemira au vorbit Radu Paraschivescu, traducătorul cărţii, el însuşi un autor reputat, Marius Chivu, unul dintre cei mai influenţi critici literari români, la rându-i un autor de succes, Luiza Vasiliu, cunoscută personalitate culturală şi membră a redacţiei Dilema Veche şi Alexandra Rusu, formator de opinie literară şi fondator al unuia din cele mai interesante proiecte culturale din România: Booktopia, cunoscută şi ca „reţeaua socială prietenă cu cititul”.
Întâlnirea a fost moderată de Luca Dinulescu care a început discuţia sub auspiciile unui alt mare autor, Vladimir Nabokov, cu un citat ce i se aplică de minune lui Barnes: „Un scriitor poate fi analizat din trei puncte de vedere: poate fi considerat povestitor, profesor sau vrăjitor. Un mare scriitor combină toate cele trei ipostaze – povestitor, profesor, vrăjitor – dar vrăjitorul din el predomină și îl face un scriitor major.”
Prima provocare pe care moderatorul le-a lansat-o invitaţilor a fost aceea de a reitera „întâlnirea” lor cu Julian Barnes.
Radu Paraschivescu ne-a povestit cum a ajuns la el prima carte a lui Julian Barnes: în anii 90, i-a cerut unui prieten american O istorie a lumii în 10 şi ½ capitole. Odată primită, a propus-o spre publicare şi, după mai multe peripeţii editoriale, până în prezent a tradus cinci cărţi de Julian Barnes, a şasea urmând să apară tot la Nemira: Through the window. Aceasta deşi îşi propusese să nu traducă mai multe cărţi ale unui singur autor, însă recunoaşte că, în raport cu Barnes, îşi asumă deja rolul de „umbră” sau de „cascador”. Cât despre o întâlnire cu Julian Barnes în carne şi oase, traducătorul o reţine şi pe ea în „palmaresul său de ratări”.

Radu Paraschivescu apreciază că Barnes este mai gustat de publicul român decât de cel britanic, care îl consideră prea eteroclit şi uşor superficial, în ciuda faptului că, fireşte, şi acolo are fanii lui înfocaţi.
Marius Chivu continuă ideea lui Radu Paraschivescu într-o notă ludică, spunând că şi-ar fi dorit ca numai el să-l citească pe Julian Barnes, aşa cum se întâmplă cu toate lucrurile care ne plac foarte mult şi pe care vrem să le ţinem numai pentru noi. Explicaţia pe care criticul o găseşte pentru priza mai mică la publicul englez este aceea a apropierii marcate a lui Barnes de cultura franceză în tematica şi stilistica lui.

Jurnalista Luiza Vasiliu, pe de altă parte, mărturiseşte că s-a întâlnit cu Julian Barnes printr-un hazard biografic: pentru că nu ştia germana în perioada cât a locuit în Germania, iar la biblioteca pe care o frecventa existau două rafturi numai de literatură britanică, nu i-a rămas decât să citească toate cărţile lui Barnes disponibile acolo.

Fiindcă Luiza Vasiliu este cea care a lansat în mediul virtual ideea că Barnes ar fi meritat Man Bookerul (2011) pentru altă carte şi nu pentru Sentimentul unui sfârşit, Luca Dinulescu citeşte câteva dintre comentariile câtorva cititori venite ca răspuns la întrebarea „Voi pentru ce carte i-aţi fi dat Man Booker-ul lui Julian Barnes”, în cadrul unui concurs organizat împreună cu echipa de la bookaholic.ro.

Ceea ce apreciază Marius Chivu la autorul britanic şi care se manifestă explicit în Niveluri de viaţă este punerea laolaltă a sinelui ca eseist, a ficţiunii (brodate în jurul personajelor atestate istoric Sarah Bernhardt şi Fred Burnaby), precum şi a propriei poveşti de doliu (cartea este scrisă la câţiva ani după moartea soţiei sale, agentul literar Pat Kavanagh).
Alexandra Rusu explică apropierea de Barnes prin faptul că tema morţii este preferata ei în textele acestuia şi subliniază faptul că, pe parcursul cărţii, încă din primele două părţi, cititorul simte că se pregăteşte „ceva” în partea a treia. Formula textuală fiind, însă, una naturală, firească şi ne-intelectualizată.
Profitând de deschiderea subectului morţii în literatura lui Barnes, Luca Dinulescu întreabă invitaţii dacă nu cumva există percepţia că e de un oarecare prost gust să scrii şi să vorbeşti aşa deschis despre moarte.
Radu Paraschivescu este primul care se pronunţă împotriva acestei prejudecăţi, explicând că, într-adevăr, un asemenea subiect cade adesea sub incidenţa acuzaţiilor de „marketing funerar”. Însă traducătorul subliniază dificultatea unei astfel de „jupuiri” în public, cu sau fără o componentă terapeutică. Altfel, scrisul pe tema morţii este un act delicat, greu de întreprins, pentru care nu trebuie să-ţi tremure mâna şi pe parcursul căruia trebuie să-ţi îmblânzeşti multe temeri.
În privinţa recurenţei temei morţii în opera lui Barnes, Marius Chivu observă faptul că Nimicul de temut este o carte mai teoretizantă şi mai livrescă, în vreme ce Niveluri de viaţă este mai umană şi mai personală.

După aceste discuţii, invitaţii au citit câte un fragment preferat din Niveluri de viaţă, numai Radu Paraschivescu a ales să citească un pasaj din O istorie a lumii în 10 şi ½ capitole care face referire la soţia lui Barnes şi care anticipează întrucâtva „Pierderea adâncimii” din volumul lansat, capitol în care, de altfel, traducătorul vede şi o reînnodare postumă a unui cuplu trecut prin multe perioade tumultoase.

Le mulţumim partenerilor: Librăria Bastilia şi British Council, celor patru invitaţi şi, nu în ultimul rând, publicului care ne-a fost alături.

Seria de autor Julian Barnes le stă la dispoziţie tuturor celor fermecaţi de literatura lui pe nemira.ro.