Fundaţia Calea Victoriei şi Nemira vă invită marţi, 29 ianuarie, de la ora 19.00, la cursul “Mircea Eliade: Istoria religiilor şi literatura fantastică“, susţinut de Mario Barangea.
Fiecare dintre cele cinci întâlniri este o încercare per se de a desluşi câte ceva (poate nici de ajuns dar cu siguranţă nici prea puţin) din opera şi viata lui Mircea Eliade. Un curs despre o biografie, fără o parcurgere şcolarească, banală, care să dilueze nepermis nucleele.
Cursul acesta e gândit în două coordonate. La fiecare întâlnire vom discuta două cărţi (cu tot contextul aferent): una din literatura lui Eliade şi alta din opera sa ştiinţifică. Structura se descifrează întotdeauna în compoziţie, aşa cum va fi fi în cazul acesta.
Având alături mărturiile lui Ioan Petru Culianu, Andrei Oişteanu, Florin Turcanu, Mircea Handoca şi alţii, vom şti să evităm criticile injuste aduse lui Eliade, dar şi cum să asimilăm scăderile acestuia.
Temele celor cinci întâlniri sunt:
1. De la macro- la micro-cosmos: Cosmologie şi Alchimie babiloniană (1937). Tinereţe fără de tinereţe (1976).
2. Realul şi realitatea – un dinamism al unităţii Adevăr-Iluzie: Tehnici Yoga (1948). Nopţi la Serampore (1940).
3. O privire în lumea dinăuntru: Samanismul şi tehnicile arhaice ale extazului (1951). Un om mare (1945).
4. Nadirul şi zenitul una sunt: Sacrul şi profanul (1957). Dayan (1979).
5. Formele şi structurile sacrului: Tratat de istorie a religiilor (1949). Pe strada Mântuleasa (1967).