Update:
Câștigătoarea unei cărți la alegere de pe Nemira.ro este Alina! Iar pentru că ați participat într-un număr atât de mare, voi mai acorda o carte la alegere unui cititor norocos al Editurii Nemira! Acesta este Dorel Nicolae.
Felicitări! Voi reveni cât de curând cu un mail pentru a vă transmite toate detaliile.
De la ultimul articol de acest gen și până acum, Nemira.ro a fost într-o continuă mișcare, întrucât secțiunea Noutăți a Editurii Nemira nu a stat locului o clipă!
Ne apropiem cu pași repezi de începutul sărbătorilor și de momentul furtunos al schimbului de cadouri… Iar cum cărțile vor fi întotdeauna soluția universală pentru astfel de evenimente, nu ar fi un lucru rău să începeți “documentarea” și pregătirile în această privință cât mai din timp.
Știu cu certitudine că dintre titlurile de mai jos, o mulțime au fost așteptate cu mult entuziasm de către voi. Iar lista e tare, tare lungă! Din fericire, secțiunea Noutăți nu este doar numeroasă, ci și foarte diversă. Astfel că, la o privire rapidă, regăsim titluri din colecții precum Babel, Bonton, Suspans, Glossy Books, Yorick, Nemira Junior, dar și altele, despre care v-am mai vorbit.
Iar dacă aveți curiozitatea de a afla ce vă pregătim pentru următoarea perioadă, până la finalul acestui an, veți vedea că secțiunea “În curs de apariție” nu se lasă nici ea mai prejos!
Dintre toate titlurile listate aici, voi presupune (pe bună dreptate) că ardeți de nerăbdare să deschideți paginile nou-nouțe ale volumului 3 din Jocurile Foamei, “Revolta”, ale mult așteptatului “Dansul Dragonilor” de George R.R. Martin sau ale ediției de lux Rodica Ojog-Brașoveanu!
Concurs:
Dintre toate cărțile aflate în secțiunea Noutăți, pe care o doriți în mod deosebit și de ce?
Premiu: Prin tragere la sorți, un cititor norocos va câștiga o carte la alegere de pe Nemira.ro!
Deadline participare concurs: 17 Noiembrie 2011, ora 23:59.
Tweet
Volumele “Iuresul Sabiilor” si “Dansul Dragonilor” scrise de G.R.R. Martin si tiparite de Nemira in formatul hardcover (am avut sansa sa incep mai tarziu achizitionarea lor, in comparatie cu cele in format paperback), sunt pentru mine deosebit de pretioase, o data ca trebuie citite si in plus datorita faptului ca trebuie sa-mi completez celebra serie.
Jocurile foamei datorita parerilor pozitive ale celor care au citit seria
Ei, eu mi-as dori Cartea Ucenicului Vrajitor, pentru ca nimic nu mi se pare mai util in lume dacat sa ai propria bagheta magica. Mai cred ca mi-ar fi teribil de folositor sa rezolv problema runelor, ca sa nu mai vorbesc de faptul ca nu poate lipsi de la casa omului un fabulos cadran solar. Apoi m-as face instructor de produs Cai Lactee persoanlizate si nu as mai vorbi cu cetatenii care nu uzeaza de amulete si talismane. Duhurile amabile le-as chema cu regularitate, dar la cele morocanoase, nepoliticase nici m-a gandi. In restul timpului as citi carti Nemira, ceea ce mi-ar da puteri nebanuite. Si poate ca Mos Craciun imi va pune sub bradut pachetul Alberto Manguel cuprinzand Istoria lecturii si Biblioteca noptii.
Ma atrage titlul ‘Moartea semneaza indescifrabil’ :d
Consider “Cartea Ucenicului Vrajitor” scrisa de Oberon Zell-Ravenheart carte nemaipomenita si abia astept sa o citesc, mai ales ca eu ma simt un mic vrajitor, care stie cum sa transforme uratul cotidian in frumosul ce se gaseste doar in povestile cu zane si feti frumosi !
Dansul dragonilor astept sa o citesc din vara.
Cred ca “Somnul de veci” al lui Raymond Chandler este o carte ce merita citita si trebuie sa fie in biblioteca oricaruia dintre noi, deoarece este un policier clasic foarte cunoscut si apreciat.
Festinul ciorilor, fiindca aa vrea sa citesc toata saga Cantec de gheata si foc , si nu stiu daca mi-o pot permite sa cumpar toate volumele