OK, here it goes.
Cursa pentru Gaudeamus a început. Cum v-am promis, vor fi multe suprize, chiar mai multe decât v-aţi fi aşteptat într-un an de criză. Tragem din greu (de noi, de traducători, de tipografii), dar merită.
Pentru debut l-am ales pe Ted Dekker, cu al doilea volum din Trilogia Cercului.
traducere de Gabriel Stoian
colecţia Supans
107 x 178 mm, 576 pp.
ÎN URMĂ CU DOAR O LUNĂ…
Thomas Hunter era un scriitor ratat care lucra într-o cafenea din Denver. Dar acum, prins într-o cursa disperată, este singurul care ar putea salva de la distrugere două lumi.
ÎNTR-UN UNIVERS…
este generalul trecut prin foc şi sabie care conduce o armată de războinici primitivi, cei cu misiunea de a-i salva pe oamenii pădurii de un duşman de temut: Hoarda sălbatică. În celălaltă realitate, încearcă să dejoace planurile unor terorişti diabolici care au eliberat un virus de neoprit ce se transmite pe calea aerului.SOARTA UMANITĂŢII…
e în mâinile sale. Perioada de incubaţie a virusului se apropie de sfârşit: în doar o săptămână îşi va elibera puterea mortală. Iar Hoarda se pregăteşte să radă de pe faţa pământului cele şapte păduri. Două lumi în pragul distrugerii, o singură soluţie de negândit.
“este generalul trecut prin foc şi sabie” ? Doar atat ? Nu e calcat de tractor, batut cu sapa in cap si apoi aruncat, intr-o valiza, in lacul Morii..?
Aha!prima picatura! 🙂 cred ca pot rezista! e de abia la inceput! 😀 Sigur o cumpar!
@AlbastruDePrusia: pai vrei sa divulgam totul de pe coperta? 🙂
Mi se pare ciudat ca un general “trecut prin foc si sabie” mai are chef sa conduca o armata razboinici primitivi.
“Prin foc si sabie” se fac fripturile. Se ciobanesc cu cutitul, presari niste mirodenii, asa, ca pentru gustul razboinicilor primitivi si apoi arunci generalul pe gratar avand grija sa il intorci ca sa nu se arda. Pun pariu ca asta e finalul cartii.
Am auzit de seria asta. Nu stiam ca a aparut primul volum, pare interesant.
Iar. Intreb. Nimic legat de Catching Fire? Macar o coperta, ceva, sau un titlu. 😀
@AlbastrudePrusia: fripturile se trec prin foc si sare. Interesanta versiunea ta, sa vedem daca intr-adevar asta e finalul.
@Doru: habar n-am, nu stiu nimic 😛
nimic legat de cartea Thr3e? se poate gasi in Romania, tradusa? 🙁