Arthur C. Clarke & Frederick Pohl – Ultima teorema
traducere de Roxana Branceanu
colecţia Nautilus
432 pp., 150 x 220 mm
Frederick Pohl şi Arthur C. Clarke, fondatori ai genului science fiction, îşi unesc forţele într-un adevărat eveniment literar, care încununează cariera unui cuplu de autori care a schimbat literatura secolului XX.
„Cei doi Mari Maeştri ai SF-ului au scris împreună un roman deosebit, care îmbină ce poate fi mai bun: aventură din plin, personaje interesante şi uimitoare speculaţii ştiinţifice.
Cândva, în viitorul apropiat, tânărul matematician de geniu Ranjit Subramanian reuşeşte să reconstruiască demonstraţia pe care Fermat a suţinut că o deţine atunci când a făcut publică celebra sa ultimă teoremă. Dar, în timp ce Ranjit se bucură de faima recent dobândită, rasa extraterestră a Marilor Galactici observă semnele primelor explozii nucleare de pe Pământ şi decide că umanitatea trebuie să dispară. Pentru prima dată, umanitatea încearcă să instituie o pace globală, desăvârşindu-şi proiecte de inginerie planetară, iar Ranjit şi familia sa trebuie să intermedieze un armistiţiu cu distructiva putere extraterestră, traducând optimismul specific uman în raţiune şi ştiinţă.”
Publishers Weekly
„Colaborarea unor autori atât de veneraţi cum sunt Clarke şi Pohl este un lucru rar întâlnit […] un adevărat cântec de lebădă al adevăraţilor giganţi.”
Booklist
„Pohl şi Clarke aparţin generaţiei science fictionului clasic – au ajutat genul să ajungă la maturitate, schimbându-i scutecele şi învăţându-l să meargă pe bicicletă.”
TweetLos Angeles Times
Schimbati formatul cartilor din colectia Nautilus? Pacat, mie imi place formatul cartilor de pana acum (mmp).
Niciodata nu mi-au placut cartile de format prea mare, mi se par incomode de citit.
@Flav – MMP e ok atat timp cat > 500 pagini , ce e peste e… periculos pentru integritatea cartii . Stiu vreo 2 persoane carora le-au caramizi de peste 700 pagini , Foc in adanc e una .
Bravooooooooooooooooooo. Felicitari!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
In sfarsit o surpriza extraordinara pentru Gaudeamus. Cand credeam ca Nemira o lasa mai moale cu Nautilus ati revenit cu o surpriza si o carte extraordinara.
Felicitari inca o data si asteptam si alte surprize.
In legatura cu formatul, este foarte bun, si mai ales pentru astfel de carti “vedeta”, din punctul meu de vedere. Usor de citit si grafica foarte buna.
Felicitari.
Hai Flav, bine ca avem ceva sf la targ din partea Nemirei! priveste partea buna a lucrurilor, nu numai designul bibliotecii tale 🙂
Formatul cartii e un aspect pe care il consider eu negativ, dar bineinteles ca-l pot trece cu vederea si ma bucur de orice aparitie sf. Oricum voi achizitiona cartea.
bonzo, paradoxal mie imi plac mmp-urile cu cat mai multe pagini, ceva intre 400-800 pp, ce trece peste 800 e putin cam dificil de deschis iar cotorul, intra-adevar, prinde ceva cute.
Asta e pentru “ultrasii” Nemirei si nu numai. Foarte frumoasa coperta . De asemenea si formatul este excelent ( si eu am fost contestatar cand a fost anuntata prima odisee ). Asta sa fie primul as ?
[…] Mai multe detalii pe blogul editurii Nemira. […]