Stéphane Hessel şi Dalai Lama s-au întâlnit anul trecut în Praga. Ce a rezultat din discuţia unui gânditor carismatic cu un câştigător al premiului Nobel pentru Pace? Răspuns: un adevărat pamflet spiritual concretizat în paginile volumului Déclarons la paix: Pour un progrès de l’esprit. Ceux qui marchent contre le vent (Să declarăm pacea: pentru progresul spiritual. Cei care merg împotriva vântului). Acesta va apărea în toamană la Nemira.
Textul iese în evidenţă fiind pentru prima dată când Stéphane Hessel vorbeşte despre “spirit”, iar intervenţiile lui Dalai Lama frapează prin preocuparea sa asupra conceptului de “etică seculară”, ca şi scop universal.
Francez născut în Germania, erou al Rezistenţei, deportat la Buchenwald, condamnat la moarte prin spânzurare, membru al comisiei care a redactat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ambasador al Franţei la ONU, evreu propalestinian, Anti-Sarko, Bătrânul Indignat de 94 de ani continuă să uluiască şi să-şi contrarieze contemporanii. Stéphane Hessel şi-a transformat viaţa într-un model de militantism politic.
Indignaţi-vă! a avut un milion şi jumătate de exemplare vândute în şaptesprezece ţări. Este mai degrabă succesul unui om, decât al textului său, o altă “biografie”, mai cuminte, nu ar fi născut o asemenea reacţie în conştiinţele cititorilor europeni.
Tweet