Să recapitulăm…

Am început cu mult entuziasm luna Septembrie, cu idei multe de promoții, de concursuri și cu o întreagă listă de cărți în secțiunea “În curs de apariție”. Am intrat în ultima săptămână a primei luni de toamnă și sunt încă multe de zis. Așadar, cum spune și titlul, haideți să recapitulăm repejor cu ce avem de-a face de acum încolo pe Nemira.ro!

De la ultimul post în care v-am prezentat situația titlurilor aflate în curs de apariție, mă bucur să vă anunț că multe dintre titlurile despre care vorbeam, sunt acum nerădătoare să ajungă pe rafturile cititorilor. Astfel că lista Noutăților s-a mărit considerabil cu următoarele titluri:

Gloria Beck – Complimente. Mic tratat deintrebuintare a complimentelor

Heinrich Mann – Ingerul albastru

Michael Folco – Doar Dumnezeu si noi

Lawrence E. Joseph – Apocalipsa 2012.

Iain Pears – Mana lui Giotto

Cât despre planurile Editurii Nemira pentru luna Octombrie, mulți dintre voi veți fi încântați să aflați că s-au stabilit datele de apariție pentru următoarele 2 volume Hardcover din seria lui George R.R. Martin, “Cântec de Gheață și Foc”: “Iureșul Săbiilor” și “Festinul Ciorilor”!

Până una alta, dacă tot suntem la capitolul recapitulări, vă invit să faceți un scurt inventar și să vedeți câte cărți Nemira și-au găsit un cămin în biblioteca voastră:

[polldaddy poll=5527167]

1 Comentariu

  1. iv 27/09/2011 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *