„Până să lanseze japonezii prima lor navă spaţială, nemţii vor ţine în mână întregul sistem solar. În vremurile ciudate de demult, din cărţile de istorie, nemţii o zbârciseră, în timp ce restul Europei îşi desăvârşea imperiile coloniale. Oricum, reflectă Frink, de data asta nu mai aveau să rămână de căruţă; îşi învăţaseră lecţia.”
Frank Frink este unul din mulţii americani prinşi în noua ordine mondială dictată de victoria Puterilor Axei în cel de-al doilea război mondial. În romanul de istorie alternativă a lui Philip K. Dick, Omul din Castelul Înalt, America este împărţită în trei: Statele Pacifice ale Americii, zona aflată sub conducere japoneză, Statele Unite ale Americii, acum sub controlul Reich-ului şi Statele Munţilor Stâncoşi, o zonă tampon între cele două puteri.
În acest univers, Riech-ul încearcă să obţină dominaţie mondială, popoarele slavice au fost aproape eradicate, iar liberul arbitru este limitat, personajele ghidându-se după vechiul oracol I Ching. Sfârşitul celui de-al doilea război mondial aşa cum îl ştim noi este de domeniul fictuinii, surprins într-un român interzis de sistemul nazist, scris chiar de eluzivul om din castelul înalt.
Deşi lumea conturată de Dick este verosimilă, autorul lasă multe întrebări neadresate. De aceea, în 1976, Dick a declarat că finalul deschis al romanului se va cristaliza la un moment dat într-un sequel. Însă, după repetate încercări de a se întoarce în lumea fictivă creată în Omul din Castelul Înalt, lui Dick i-a fost prea greu să reviziteze modul de gândire specific nazismului. Singura soluţie, Dick a sugerat, ar fi să apară cineva care să îl poată ajută să continue povestea, cineva care deţine stomacul şi energia necesare pentru a pătrunde în mintea naziştilor.
În 2015, Amazon Prime a lansat primul episod din serialul cu acelaşi nume bazat pe romanul lui Dick. Astfel, Frank Sponitz, creatorul serialului, a acceptat provocarea lansată de Dick cu decenii în urmă şi şi-a asumat misiunea de a continua viziunea autorului în format televizat, primul episod fiind cel mai vizionat pilot din istoria Amazon Prime.
Varianta creată de Sponitz, însă, este mai mult o inversare decât o continuare a romanului lui Dick. Ceea ce face romanul lui Dick o lectură cu adevărat impresionantă este asemănarea dintre societatea imaginată de autor şi realitatea în care trăim. Dick atrage atenţia asupra faptului că învingerea regimului nazist nu a rezolvat nici pe departe problemele societăţii noastre. În serialul lansat în 2015, binele şi răul sunt clar demarcate, suntem invitaţi încă odată să asistăm la eterna luptă americană pentru libertate şi să retrăim ororile produse de regimul nazist, orori care, serialul pare să sugereze, s-au încheiat odată cu cel de-al doilea război mondial.
Deşi există multe diferenţe între serial şi carte, fiecare axându-se pe elemente diferite aparţinând lumii create de Dick, amândouă merită vizitate de fanii acestui univers alternativ. Weekendul acesta la Comic-con a fost lansat trailerul sezonului doi din The Man în the High Castle, pe care îl puteţi vizualiza aici. Dacă aţi văzut serialul şi v-a plăcut, nu ezitaţi să citiţi şi cartea. De ce? Răspunsul e simplu. Cele două versiuni nu se copiază, ci se completează. Spor la citit!
Articol scris de Iris Pintiuţă
Tweet