Călătoarea: avanpremieră din bestseller-ul semnat Diana Gabaldon aflat în curs de apariţie!

Dragi prieteni, data publicării în limba română a unuia dintre cele mai aşteptate titluri fantasy – Călătoarea, bestseller-ul semnat Diana Gabaldon ce stă de asemenea la baza unui serial de mare succes – se apropie vertiginos. Şi pentru că ştim că mulţi dintre voi nu mai au răbdare până la acest eveniment, vă prezentăm aici un scurt fragment din primul volum al acestei serii fabuloase

„Odată, călătorind în timpul nopţii, am adormit pe bancheta de lângă şofer într-o maşină care mergea, legănată de zumzetul motorului şi de mişcare, într-o iluzie a unei imponderabilităţi senine. Şoferul a intrat prea repede pe un pod şi a pierdut controlul volanului, iar eu m-am trezit din visul plutitor direct în lumina orbitoare a farurilor şi cu senzaţia ameţitoarecă mă prăbuşeam cu mare viteză. Acea tranziţie abruptă este cea mai aproape de senzaţia pe care am trăit-o, însă este departe de adevăr.

Pot doar spune că în acel moment câmpul vizual mi s-a contractat într-un singur punct întunecat, apoi a dispărut cu totul, lăsând în urmă nu beznă, ci un vid luminos. Pot spune că mă simţeam de parcă mă învârteam sau că eram trasă afară din mine însămi. Toate aceste impresii sunt adevărate, însă niciuna dintre ele nu redă senzaţia pe care am trăit-o de dislocare completă, ca şi cum aş fi fost izbită cu putere de ceva ce nu era acolo. Adevărul este că nimic nu s-a mişcat, nu s-a schimbat şi nimic nu părea să se fi petrecut, dar cu toate acestea am trăit un sentiment de teroare fundamentală atât de puternic, încât mi-am pierdut orice noţiune despre cine, sau ce, sau unde mă aflu. Eram în inima haosului şi nu aveam nicio putere mentală sau fizică să mă apăr împotriva lui.

Nu pot spune că mi-am pierdut cu adevărat cunoştinţa, însă cu siguranţă nu am mai ştiut de mine o vreme. M-am „trezit“, dacă pot spune aşa, când m-am împiedicat de o piatră aproape de poalele dealului. Pe ultima porţiune a coborâşului mai mult am alunecat şi m-am oprit într-o tufă mare de iarbă de la baza dealului. Mă simţeam slăbită şi ameţită. M-am târât spre un pâlc de puieţi de stejar şi m-am rezemat de unul dintre ei pentru a mă ridica în picioare. De undeva din apropiere se auzea o amestecătură confuză de ţipete, care mi-a amintit de sunetele pe care le auzisem şi le simţisem în cercul de piatră. Cu toate acestea, tonul de violenţă neomenească dispăruse: acesta era sunetul natural al unui conflict omenesc şi m-am întors spre el.” 

Calatoarea 600p400

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.