Coperta joacă un rol foarte important atunci când vine vorba de alegerea unei cărţi. În ciuda zicalei „Nu judeca o carte după copertă”, tocmai imaginea de pe copertă ne atrage atenţia când ne plimbăm printr-o librărie. Artistul Tudor Popa a colaborat cu editura Nemira încă de la începuturi şi puteţi vedea şi astăzi arta sa pe copertele cărţilor Nemira. Născut la Bucureşti, pe 16 noiembrie 1968 şi absolvent al Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza, Tudor Popa este cel mai important ilustrator SF din România de după 1990: a desenat peste 100 de coperţi de carte şi revistă la editura Nemira şi a primit numeroase premii la Convenţiile SF. Cu ocazia celor 25 de ani împliniţi de editură, Tudor Popa a vrut să vă spună o poveste interesantă despre munca sa la începutul editurii Nemira, mai precis despre crearea primului poster Nautilus:

“În vara lui 93′ când am venit la Nemira, editura se afla în plin proces de expansiune şi un domeniu  important îl constituia SF-ul. Fanii genului (nu puţini la număr) primeau cu bucurie fiecare carte şi curând colecţia Nautilus, care publica de multe ori în premieră autori de renume, a ajuns să aibă un număr impunător de titluri. Printre graficienii care ilustrau această colecţie, am avut norocul să mă aflu şi eu, pe atunci un tânăr de 25 de ani, cu capul plin de imagini trăsnite.

Valentin Nicolau, care conducea editura cu fler şi nonşalanţă, avea un entuziasm molipsitor în tot ceea ce făcea şi mă încuraja în experimentele mele grafice făra nicio teamă de a încerca mereu ceva nou. Aşa se face că, pe la începutul lui 94′, m-a chemat şi mi-a cerut să vin cu un concept de poster. Nu dorea să se folosească de o imagine existentă sau de coperta unei cărţi pentru asta. Dorea ceva nou, ceva care să atragă atenţia şi cumva să exprime spiritul colecţiei Nautilus. Ideea mea iniţială a fost aceea a unui poster care prin alăturare să creeze o imagine continuă şi după diverse încercări am schiţat patru variante.

Deci, dacă lipeai mai multe afişe unul lângă celalalt, ai fi obţinut ceva interesant.

Grozav, a râs Vlad Popescu, care era editor şef în acea vreme, o să umplem pereţii cu maimuţe! Lui Valentin Nicolau i-a plăcut ideea, dar, din păcate, din punct de vedere tehnic, execuţia în tipar se dovedea problematică; tăierea ar fi trebuit să fie extrem de exactă şi culorile perfect consistente de la o coală la alta pentru a nu pierde efectul de continuitate. În concluzie, ideea a fost abandonată şi m-am întors la masa de lucru având mână liberă. Fiind un proiect important, am lucrat cu schiţe, ceea ce nu îmi place in mod deosebit, pentru că trăiesc cu impresia că desenele neterminate nu au impact suficient şi de multe ori se iscă confuzii. Am prezentat trei variante şi desenul din mijloc a  fost ales, pentru că avea potenţial, fiind mai dinamic.

Varianta finală am lucrat-o pe un format mare (pentru mine) în culori acrilice şi tempera pe carton. Rezultatul mi s-a părut satisfacător, dar nu pot spune că se afla foarte sus în topul preferinţelor mele personale; de aceea, după ce posterul a fost tipărit şi a ajuns in ochii şi în mâna publicului, devenind o imagine emblematică pentru acea perioadă şi ajungând una din cele mai cunoscute imagini produse de mine, am fost destul de uimit.

Şi mai uimit am rămas peste ani şi ani de zile să constat că întâlneam oameni care încă aveau acest poster pe perete şi mulţi mi-au mărturisit că s-au apucat de desenat sau de scris din cauza lui şi că le amintea de toată perioada respectivă. Sincer, pentru mine imaginea nu este foarte specială, dar oamenii şi editura care au făcut posibil acel poster au fost şi vor rămâne absolut speciali.”