Cronică blogger invitat: Pe cine nu laşi să moară, te lasă să trăieşti

600p400b

Blood of my Blood – un episod echilibrat, unul pus sub umbrela revederilor, mai puţin revelator faţă de cum am fost obişnuiti cu a doua jumătate din sezoanele Urzeala Tronurilor de până acum. Însă episodul şase este suficient de schimbător cât să iasă de sub tiparul amintit. Serialul rămâne unul dintre cele mai puternice şi ofertante din galeria televiziunilor.

Dacă săptămâna trecută serialul se închidea cu una dintre cele mai dureroase (şi generatoare de meme-uri) scene din istoria show-ului, acum lucrurile continuă exact de unde au fost întrerupte. Însă ce e şi mai important pentru aceste episod, nu sunt scenele care confirmă într-un fel sau altul ceea ce doar se presupunea (vezi alegerea lui Tommen sau statutul lui Bran), ci mai degrabă revenirea a două personaje importante, care au părut neglijate şi lăsate în uitare.

On your own, spoilers are coming.

Episodul reprezintă un punct de cotitură pentru serial, oricum l-ai privi. Avansăm pe teritorii noi şi ne reîntâlnim cu doi protagonişti care încă au multe de povestit. Fac afirmaţia luând în considerare elementele pozitive care au făcut din acest episod unul fără rezerve.

Hodor a ţinut uşa şi a devenit erou. A ştiut una şi bună – he had a job and he did it. Acum o vedem pe Meera cum avansează ostenită prin zăpadă, până când cedează. Bran are viziuni, care deşi par aleatorii, oferă câteva hint-uri majore venite în valuri. Odată ce Three-Eyed Raven realizează că nu mai are timp să îl înveţe ceva pe Bran, derulează totul în avans. Şi în doar câteva secunde, audienţa (re)cunoaşte evenimente importante, urmând ca multe, cel mai probabil, să fie rezervate pentru viitor.

Mama Dragonilor renăscută, Drogon în zbor şi umbra acestuia desupra King’s Landing – doar câteva dintre momentele pe care Bran le distinge. Desigur, pot părea doar reciclări, doar că, privite acum, acestea capătă altă însemnătate. Se arată fugar şi una dintre cele mai extraordinare secvenţe, asasinarea lui Mad King, tatăl lui Daenerys, de către Jaimie Lannister, nu înainte ca regele să urle obsesiv – „burn them all”. Bran vede cum şi-a pierdut familia: moartea mamei, a tatălui şi a fratelui. Şi da, câteva dintre regulile după care the White Walkers se ghidează şi posibile indicii pentru a-i învinge. Pe scurt: va urma fire vs ice – Cântec de gheaţă şi foc.

got606-110515-hs-dsc0187-1--184233

Odată trezit, Bran o anunţă pe Meera că au fost găsiţi. Însă înainte de a fi omorâţi, un bărbat mascat îi salvează – bună sincronizarea – şi îi roagă să îl urmeze. Cel mai probabil că, în acele momente, cititorii au crezut că îl vor vedea pe Cold Hands. Salvatorul celor doi este, aşa cum vom vedea mai târziu, Benjen, considerat mort de când Jon Snow îl vedea ultima oară înfruntând The White Walkers. Explicaţia despre cum şi de ce a supravieţuit, nu este nici forţată, dar nici şocantă.

Numele episodului poate avea mai multe interpretări. Ne putem raporta fie la discursul de final al noii conducătoare a clanurilor Dothraki – Daenerys, fie la reuniunea de familie Bran-Benjen sau la cea dintre Sam şi familia lui.

Şi că tot vorbim despre Sam, s-a oferit momentul de catalogat de fani drept unul demn de Pretty Woman. Gilly apare la cină alături de părinţii şi fraţii lui Sam, într-o rochie de ocazie, aranjată şi prezentabilă. Însă îmi place să cred toată această tevatură a fost doar pentru ca Sam să între în posesia sabiei cu oţel valyrian. Rămâne de văzut dacă el a şi luat decizia corectă când a decis ca Gilly şi copilul să-l urmeze, indiferent încotro se îndreaptă.

A girl has no name sau cum Arya s-a minţit pe ea însăşi şi l-a făcut pe Jaqen H’ghar să-şi piardă timpul. Sau nu. Aşa cum recunoaşte şi el, când primeşte confirmarea că misiunea primită de copilă nu a fost îndeplinită, deşi avea potenţial. Am certitudinea că, în ceea ce o priveşte, capitolul ei nu se încheie ghemuită cu Needle lângă ea, aşteptându-şi moartea. Până la urmă îşi dă un nume (Mercy), ceea ce înseamnă că şi-a stabilit deja un scop. Sper doar să nu însemne că îşi uită planul de răzbunare.

Separarea puterilor în stat egalează manipularea regelui, acum supus cultului lui High Sparrow. Şi asta o obligă pe Olenna să se declare învinsă, deşi a oprit încă un Walk of Shame. Încă nu este clar dacă discursul lui Margaery este real sau dacă este doar o strategie pentru a deveni (The) Queen, aşa cum îi declara lui Littlefinger iniţial. Aşa că Jaime, jumătate furios, jumătate consolat de Cersei, nu stă pe gânduri şi pleacă spre Riverlands, urmând paşii lui Brienne, fără ca măcar să ştie. Fanii deja dezvoltă teorii că cei doi vor ajunge faţă în faţă cu lady Stoneheart. Altfel, nu cred că revenirea fratelui lui lady Stark, Edmure Tully, de care abia acum aflăm că a fost ţinut în viaţă de lord Frey, nu poate fi doar o coincidenţă (făină mutarea în scenariu).

După climaxul trist de duminică trecută, episodul ăsta a fost oricum, dar nu plat. Încă o porţie fantastică, dar nu traumatizantă. Nu am văzut nimic din Insulele de Fier, din Dorne şi nu am aflat nimic despre Jon şi Sansa. Dar ceva îmi spune că Blood of my Blood este doar un teasing pentru un final care o să ne lase cu câteva revelaţii şi înfruntări sfâşietoare. Asta ca să nu uităm de finalul ăla senzaţional în care se ţine un discurs febril. Şi la propriu, şi la figurat, amintind de obsesia tradusă în urmă cu câţiva ani, când se strigă în cor Mhysa.

Angela Alexandru. Cineamator

1 Comentariu

  1. Laur 01/06/2016 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.