Anul 2023 este despre tine, despre cărțile tale preferate, despre audiobook-urile cărora nu ai apucat să le dai play și despre ebook-urile care te așteaptă cuminți în librăria virtuală.
Așa cum te-am obișnuit și anii trecuți, în prima lună din an lansăm #ReadingChallenge pentru cititorii de cursă lungă. Este o provocare care să te ajute să organizezi lecturile, pentru ca apoi să le discutăm și să le dezbatem împreună.
Așa că anul acesta îți propunem să alegi diferite momente #decitit în fiecare lună.
Ghidul pentru momentul tău #decitit
Momentul tău de regăsire:
- Descoperă viața din spatele cortinei a unei personalități. Fă-te comod/ă pe canapea alături de volumul de memorii preferat și vezi cum este viața și prin alți ochi.
Momentul tău romantic:
- Citește o carte de care te-ai îndrăgostit la prima vedere. Știm cu toții ce sentiment minunat este atunci când te plimbi prin librărie și observi o carte care ți-a furat furat ochii.
Momentul tău vintage:
- Intră în wishlist și caută o carte care te poate scoate din realitate. Este momentul tău să lași totul în urmă pentru câteva minute și să pleci în altă epocă.
Momentul tău #madeinro:
- Anul acesta sărbătorim 5 ani de n’autor, 5 ani de turnee, 5 ani de povești memorabile care au deschis drumuri noi multor cititori către literatura română contemporană. Pentru momentul tău #madeinro, alege să citești o carte scrisă de un autor român și lasă-te învăluit în atmosfera fermecătoare a cărților.
Momentul tău de suspans:
- Alege o carte despre care știi că o să te țină în suspans. Pregătește-ți ochelarii și cana de cafea și alege o carte thriller care o să-ți dea fiori.
Momentul tău de escapism:
- Book your literary ticket: Ia-ți biletul de călătorie și aventurează-te în cele mai uimitoare momente #decitit pe alt continent.
Momentul tău de aventură:
- Pune-ți echipamentul, îmbarcă-te alături de echipajul Armada și alege ce planetă sau univers vrei să vizitezi. Indiferent că vrei să pleci pe dunele de nisip din Arrakis sau că te duci să-ți alegi dragonul preferat de luat acasă, momentul tău #decitit se va transforma într-unul aventuros.
Momentul tău de multitasking:
- Intră pe Audiotribe.ro și începe primul volum dintr-o serie mult așteptată. Pe timpul zilei poți asculta cartea audio, să fie companionul tău în orice situație și seara poți vedea unde ai rămas și continui cu volumul paperback.
Momentul tău pentru o provocare:
- Devino propriul artist de manga sau de benzi desenate! Citește seriile preferate și începe să desenezi personajele sau peisajele favorite. Dacă simți că ai nevoie de mai multă agitație, viermii de nisip sunt mereu o opțiune pentru o experiență de neuitat!
Momenul tău de cunoaștere:
- Află mai multe despre un subiect care te-a interesat mereu, dar nu ai avut timp suficient să-l explorezi și să-l aprofundezi. Dacă ești pasionat/ă de istoria mitului, cum a luat naștere muzica sau ce este religia, poți începe să iei notițe ca să nu pierzi informațiile importante.
Momentul tău magic:
- Alege să citești o carte ecranizată. Indiferent dacă ai văzut filmul de mai multe ori sau doar o dată, cu siguranță o să ți se facă dor de personaje și univers. Cozy up și continuă să rămâi în atmosferă și să citești cartea care a stat la baza filmului.
Momentul tău festiv:
- Fă-ți o ciocolată caldă, pune-ți sosetele pufoase și alege o carte pe care o poți citi lângă șemineu, alături de bradul de Crăciun. Lasă-te transportat/ă într-o altă țară, unde zăpada și spiritul de sărbători te acaparează de peste tot.
Descarcă ghidul momentelor tale de citit de aici, printează-l și bifează de fiecare dată când citești și ce carte ai ales pentru anul 2023.
În plus, știm ce merge cel mai bine cu Reading Challenge-ul de anul acesta: un playlist care să fie alături de tine pe parcursul lecturii, pe care îl poți găsi aici.
Și, pe final, îți lăsăm câteva sfaturi pentru lectură și despre cum să citești și mai mult:
- Cititul înainte de culcare liniștește și ajută la un somn mai profund
- Cititul dimineața, la cafea sau ceai, măcar 15 minute înainte de a începe treburile zilnice ajută la creșterea concentrării
- Ia o pauză de citit de 15 minute în mijlocul zilei de lucru – sigur, poate e greu să te mai oprești, dar e o formă de relaxare și de a te menține concentrat când te reapuci de muncă
- Încearcă audiobook-urile: e o experiență cu totul aparte
- Intră într-o comunitate de cititori cu care poți schimba impresii de lectură. Sunt o mulțime de grupuri faine pe Facebook în care poți să intri (inclusiv ale noastre, în caz că nu ești deja)
- Nu te teme să explorezi genuri diferite: sunt atât de multe povești fascinante și în genurile pe care poate nu le frecventezi încă, încât merită să încerci din când în când și să te lași surprins
- Creează un spațiu de lectură doar al tău, care să-ți fie refugiu
- Fă schimb de cărți cu prietenii tăi, schimb de impresii și recomandăriConvinge măcar un prieten care nu prea citește să citească o carte recomandată de tine anul ăsta.
Sperăm să-ți placă Reading Challenge-ul de anul acesta, suntem la un mesaj distanță dacă ai nevoie de recomandări și mereu nerăbdători să vorbim despre cărțile tale preferate. 🙂
Tweet