#ReadingChallenge noiembrie: Citește o carte dintr-o serie

Cititorii de cursă lungă se recunosc după câteva trăsături comune: au o listă interminabilă de cărți pe care vor să le citească, adoră să împărtășească cu alți cititori ce au mai citit și uneori se simt copleșiți de câte cărți noi apar. Pentru ei am lansat Reading Challenge, provocarea prin care citim lunar împreună o carte dintr-o anumită categorie. De ce? Pentru că am vrut să ne oferim un pic de structură în listele de To read de pe Goodreads, dar și să continuăm să încurajăm cititorii să iasă din zona lor de confort literar. Așa că hai să încercăm și alte genuri decât cele cu care suntem obișnuiți deja.

Am ajuns în luna noiembrie în care îți propunem să citești o carte dintr-o serie. Știm câte serii din bibliotecile voastre se lasă așteptate să fie citite, așa că venim către voi cu o serie de recomandări pentru toate tipurile de cititori. 

Recomandări de serii

Seria „Turnul Întunecat”, de Stephen King deschide un portal spre imaginația infinită a Regelui. În prim-plan este Ronald Deschain, un pistolar care se plimbă printr-un peisaj post-apocaliptic în căutarea unei entități mistice și magice, pe nume Turnul Întunecat. Aventurile sale sunt cu adevărat captivante și șocante, ținând cititorul în priză încă de la primul volum. Seria „Turnul Întunecat” este considerată opera majoră și centrală a autorului, prezentând o fărâmă din universul vast pe care îl poate crea Stephen King.

Seria „Witcher”, de Andrzej Sapkowski portretizează viața lui Gerald de Rivia, un vânător cu gânduri necurate și povești magice. Prin venele lui curge o dorință mistuitoare de a asasina și singurul lui scop este acesta: să ucidă toți monștrii pe care îi găsește. Seria fantasy te plimbă prin opt volume pline de aventuri, lupte, magie, iubiri posibile și imposibile.

Seria „Dune”, de Frank Herbert este universul must read pentru orice iubitor de SF. Aceasta are puterea de a provoca imaginația oricărui cititor prin proiectarea unor zone complet neexplorate din spațiu și prin descoperirea unei planete deșertice, plină de pericole, care are cel mai de preț lucru: mirodenia, sursa călătoriei în spațiu.

Seria „Corăbiile Însuflețite”, de Robin Hobb este aventura perfectă dacă vrei să pleci cu pirații, pe valuri magice și corăbii vii. Bingtown este târgul unde se aduc mărfurile exotice, dar și corăbiile vii, făcute din lemn-vrăjitor, ce se desăvârșesc atunci când se trezesc la viață și devin conștiente. Pentru Althea Vestrit, corabia Vivacia este moștenirea ei. Pentru nepotul ei, Vivacia este o condamnare pe viață. Dar căpitanul Kennit are alte planuri: să captureze o corabie vie și să o facă să-l asculte. Povestea este plină de intrigi, conflicte de familie, lupte cu săbii și pentru propriile limite, cu un strop de magie.

Seria „Urzeala tronurilor”, de George R. R. Martin este una dintre cele mai iubite serii fantasy din acest moment. Seria conține povestea mai multor familii care se bat pentru Tronul de Fier, este plină de intrigi și comploturi, tragedii și trădări, victorii și teroare, prevestiri sumbre. Este momentul tău de escapism într-o lume complet diferită față de cotidian și care o să te învăluie în mister și în cel mai periculos joc: Urzeala tronurilor.

Seria „Southern Reach”, de Jeff VanderMeer este o serie SF care spune povestea Ariei X, care a fost izolată de restul lumii de zeci de ani. Singurul contact cu ea a fost printr-o serie de expediții trimise de o agenție guvernamentală secretă numită Southern Reach. Seria este emoționantă, tulburătoare și cu un suspans de neimaginat asupra umanității angajate în ceea ce ar putea fi o confruntare existențială cu natura.

Seria „Amintiri din trecutul Terrei”, de Liu Cixin reprezintă o reflexie asupra viitorului umanității. Trilogia țese o legătură complexă de fizică, filozofie și istorie, care te plimbă de la Revoluția Culturală la moartea universului. Sumbră, disperată, lirică și plină de speranță, Liu Cixin ridică veșnica întrebare: va ajunge omenirea la stele sau va muri în leagănul ei?

Seria „Melania Lupu”, de Rodica Ojog-Brașoveanu oferă cititorului fix ce are nevoie după o zi lungă: un caz de rezolvat, umor, personaje memorabile și un pisoi tare adorabil pe nume Mirciulică. Rodica Ojog-Brașoveanu aduce cele mai populare elemente românești și le transformă în indicii pentru un caz imposibil de rezolvat.

Seria „Leii Siciliei”, de Stefania Auci spune povestea unei familii care a sfidat destinul. Recent ajunși în Palermo în 1799, familia Florio dorește să o ia de la capăt. Cu o dorință arzătoare, familia Florio și-a propus să devină cea mai bogată și mai puternică din Palermo. Dar povestea curge pe un fir non-linear, de creștere și de decădere a familiei și se confruntă cu tot felul de situații neplăcute. Cu ajutorul femeilor puternice, precum Giuseppina, care sacrifică totul, sau Giulia, tânăra milaneză care intră tumultuos în viața lui Vincenzo, o să reușească să invingă destinul.

Seria „Doamna Astronaut”, de Mary Robinette Kowal redă povestea Elmei York, pilot și matematician al Coaliției Aerospațiale Internaționale. Într-o noapte rece de primăvară din 1952, un meteorit cade pe pământ și distruge o mare parte din litoralul de est al Statelor Unite, inclusiv Washington D.C. Meteorul, așa cum este cunoscut popular, decimează guvernul SUA și deschide calea unui cataclism climatic care va face în cele din urmă pământul inospitalier pentru omenire. Această amenințare care se profilează necesită o cronologie radical accelerată în eforturile Pământului de a coloniza spațiul și permite o parte mult mai mare a umanității să ia parte la acest proces.

Seria „Jaipur”, de la Alka Joshi te plimbă pe teritoriul Indiei, în viața lui Lakshmi, o adolescentă în vârstă de șaptesprezece ani. Ea scapă dintr-o căsnicie abuzivă și se îndreaptă spre orașul roz, Jaipur al anilor 1950. Devine cea mai cunoscută și talentată artistă cu henna și confidenta celor mai bogate femei din clasa superioară. Cu toate astea, bârfele și vorbele geloase la adresa sa o urmăresc oriunde se duce și trebuie să aibă mare grijă cum le evită. Dar într-o zi, ea se reîntâlnește cu soțul ei care a urmărit-o, împreună cu o soră pe care nu știa că o are și adevăratele secrete încep să se dezvăluie.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *