George R.R. Martin a împlinit ieri 68 de ani, iar noi sărbătorim pe nemira.ro nu doar cu una, ci două promoţii speciale. Prima este cea dedicată lui Martin, de la nuvelele sale SF, până la seria care i-a adus succesul mondial, Saga Cântec de Gheaţă şi Foc, care vă aşteaptă pe site cu 50% reducere, doar astăzi. A doua promoţie este una generală, cu reduceri de până la 65% la toate cărţile SF&F de la Nemira. Probabil că majoritatea sunteţi deja familiari cu seria lui Martin, de aceea, în continuare, vă oferim câteva recomandări din operele sale mai puţin cunoscute, dar şi alte cărţi SF&F care nu ar trebui ratate.
Un volum care cuprinde nuvele SF ale lui GRRM, printre care şi cea care dă titlul. Lya, un telepat, împreună cu partenerul ei, Robb, care poate citi emoţiile, sunt chemaţi în capitala planetei Shkeen pentru a descifra misterul populaţiei locale, care pune în pericol şi colonia umană. De 14 000 de ani locuitorii planetei practică un cult bizar, imposibil de înţeles pentru coloniştii umani abia sosiţi, dar care apoi începe să-i atragă ca un magnet. Atunci când tot mai mulţi ofiteri îşi abandonează posturile pentru a se dedica în totalitate cultului, guvernatorul Valcarenghi îi trimite pe Lya şi pe Robb să investigheze misterul.
Pe lângă această poveste, veţi putea citi şi alte nuvele extrem de interesante, în care veţi descoperi un Martin aşa cum nu ştiaţi.
Un alt volum de nuvele SF al lui Martin, acesta reuneşte o serie de poveşti legate între ele, care descriu aventurile pline de umor ale negustorului spaţial Tuf, care devine brusc inginer-ecolog şi cel mai puternic om din galaxie.
De-a lungul seriei de povestiri, George R.R. Martin reuseste sa-si modeleze treptat eroul, păstrând ideea că majoritatea problemelor pe care le întâmpină Tuf sunt cauzate de propensiunea inepuizabilă a oamenilor către lăcomie şi prostie. O culegere de povestiri SF foarte elegante, care tratează problemele şi relaţiile oamenilor cu tehnologia. Fascinantă este mai ales tema lor recurentă, posibilitatea ca un singur om să deţină putere de viaţă şi moarte asupra semenilor săi.
Din înţelepciunea lui Tyrion Lannister
Scund şi la obiect. Asa e Tyrion. S-au adunat aici cele mai haioase, cele mai barbare şi cele mai înţelepte vorbe ale acestui mic Machiavelli, piticul cu un creier cât o planetă şi o inimă de aur învechit.
Probabil vă gândiţi de ce aţi vrea o carte cu citate din Tyrion Lannister, dacă voi aţi citit deja Saga Cântec de Gheaţă şi Foc. Vă spunem noi doar două din utilităţile acestei cărţulii. În primul rând, pentru amuzament şi motivare. Vorbele lui Tyrion nu sunt numai înţelepte, dar şi amuzante şi sunt numai bune pentru când aveţi nevoie să vă relaxaţi puţin sau să vă daţi un imbold pentru a porni treaba. În al doilea rând, pentru că trăim în era digitală, vorbele piticului sunt numai bune ca statusuri pe reţele sociale. O să vedeţi atunci reacţiile prietenilor şi veţi afla câţi dintre ei sunt fani adevăraţi.
Armata moliilor, de Liviu Radu
Taravik este curier independent şi caftangiu contractual. Duce o viaţă palpitantă – cărând colete şi scrisori prin pustiu, cu ajutorul lui Kostik, pegasul său cu o singură aripă. Mai o alergătură prin deşert, mai o bere rece, mai un salt într-o râpă – timpul trece într-un mod interesant. Până în dimineaţă în care Marieta, iubita lui, îl izgoneşte de acasă pentru că nu-i manierat şi nu ştie să se poarte. Nu i-a făcut niciodată un cadou – măcar un ineluş din bronz, că de unul de aur nici nu poate să fie vorba.
Aşa începe aventura lui Taravik. Căutând un inel pentru Marieta, curierul caftangiu pune în mişcare forţe oculte, trezeşte simpatia zeilor şi se ia la întrecere cu vrăjitori de pe alte tărâmuri. Dar, mai ales, face să reînvie Armata Moliilor!
Hyperion, de Dan Simmons
Pe planeta Hyperion, în afara jurisdicţiei Hegemoniei Omului, aşteaptă Shrike. Unii îl venerează, alţii sunt înspăimântaţi, iar alţii au jurat să-l ucidă. Războiul este pe cale de a cotropi întreagă galaxie, când şapte pelerini pornesc într-o ultimă călătorie spre Hyperion, căutând răspunsuri la enigmele nerezolvate din vieţile lor. O ultimă speranţă… şi un secret teribil. Soarta omenirii ar putea fi în mâinile lor.
O combinaţie minunată de subiecte SF: istoria unui prim contact între civilizaţii, SF militar, satiră socială, simbolism literar, rebeliune colonială, cyberpunk, horror şi două superbe poveşti de tragedii personale. Dacă Povestirile din Canterbury sau Decameronul ar fi fost SF, Hyperion ar fi fost rezultatul.
Tweet