Un weekend – trei creatori importanți de teatru, aceasta este deviza pe care v-o propune editura Nemira pentru acest sfârșit de săptămână. De ce? Pentru că muzele Talia și Melpomene par să fi aruncat zarurile sorții în așa fel ca aceștia să se nască în aceeași perioadă.
Începem cu Andrei Șerban, personalitate ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, spectacolele sale fiind binecunoscute atât în România cât și în străinătate. Câteva lucruri poate mai puţin ştiute despre acesta, însă, sunt faptul că s-a născut în ziua de 21 iunie a anului 1943, dar şi titlul pe care l-a publicat la editura Nemira: Cartea Atelierelor, o lucrare ce propune acordarea unei atenţii aparte pentru cel de lângă noi. Numai astfel, spune autorul, ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru.
Următorul dintre cei trei oameni de teatru este un dramaturg important, jucat pe nenumărate scene din Bucureşti şi din ţară, al cărui text Păstreză copia şi nu uita originalul s-a aflat de curând în centrul atenţiei la Teatrul Național din Craiova, pe 23 mai, într-un spectacol-lectură în regia lui Mircea Cornișteanu. Un text despre care Claudiu Bleonţ, distribuit în această producţie, declara următoarele: „Pe mine, ca actor, a practica scrisul lui mă pune într-o condiție foarte bună de a mă cunoaște pe mine însumi. […] Textele lui provoacă, pentru cei care vor să le citească cu multă atenție, la cunoaștere de sine.”
Evident, nu mai este necesar să amintim că acesta este numai unul dintre textele de succes scrise de Valentin Nicolau, alături de Poveşti din al nouălea cer, recentul spectacol de televiziune Zi că-ţi place!, dar şi multe altele, autorul desfăşurându-se foarte lejer atât în poezie, proză cât şi eseistică.
Ultimul dar nu cel din urmă, împarte cu Valentin Nicolau coincidenţa de a se fi născut în aceeaşi zi: 22 iunie. Este vorba despre reputatul critic de teatru George Banu, o altă personalitate a teatrului care, asemeni celorlalţi doi, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Reamintim, totuşi, că acesta s-a aflat de curând în România pentru Conferinţele Teatrului Naţional Bucureşti, în cadrul cărora şi-a lansat excelentul volum Parisul personal. Autobiografie Urbană, o incursiune cu totul specială în oraşul care a devenit cea de-a doua casă a lui George Banu, fără însă ca acesta să-şi fi uitat vreodată originea.
Tweet