Scoala de Vara FORCE 2011

Daca sunteti liceeni sau cunoasteti tineri pasionati de educatia non-formala, va invitam sa aplicati la FORCE – Fellowship for Opportunity, Responsibility and Chance for Education! Cea de a treia editie a Scolii de Vara FORCE se va desfasura in perioada 4-14 August 2011 si invita elevi de liceu din intreaga tara sa intre in comunitatea tinerilor dornici de performanta!

Ca si in editiile precedente, timp de 10 zile, 20 de elevi vor avea parte de un program de educatie non-formala de calitate, intr-un mediu interactiv, antrenant, presarat cu activitati sportive, excursii si jocuri de team-building, menite sa dezvolte spiritul creativ, ideea de echipa si metodologiile educationale complementare.

Trainingurile FORCE vor fi sustinute de profesionisti cu o vasta experienta in domeniu. Printre temele abordate se numara: consiliere personala si profesionala, orientarea in cariera, vorbirea in public, branding personal, managementul proiectelor si al timpului, tehinici de vanzari si multe altele. Pe langa acestea, organizatorii au pregatit nenumarate surprize ce vor aduce energie, entuziasm si zambetul pe buze tuturor participantilor.

Povestea FORCE nu se opreste pe 14 August, elevii devenind ulterior membrii ai Comunitatii FORCE, astfel continuand sa se dezvolte intr-o retea de tineri pe care ii leaga experienta FORCE, dorinta de a progresa si nu in ultimul rand performanta. In aceasta maniera ei vor avea oportunitatea de a initia si de a se implica in diferite proiecte sociale, putand sa puna in aplicare cele invatate la Scoala de Vara FORCE.

„FORCE a fost si este cea mai frumoasa experienta din viata mea si va fi si de acum incolo, pentru ca povestea FORCE continua. Cele 10 zile petrecute alaturi de alti 19 liceeni, alaturi de organizatori si traineri, mi-au schimbat viata. Am aflat diferite povesti de viata de la oameni diferiti, am socializat, ne-am distrat la party-urile tematice, am ras… Dar nu asta face experienta FORCE atat de diferita, ci faptul ca am ramas o echipa, rasfirati in toata tara, dar uniti prin valorile promovate la Scoala de Vara, faptul ca am crescut prin FORCE si am invatat sa credem in visele noastre. FORCE este un program ce sustine educatia non-formala, un program organizat de oameni care pun suflet in ceea ce fac, creativi, cu mult spirit de initiativa si ambitiosi, un program pentru tineri ce deschide drumul catre un infinit de oportunitati!”

Alina, participanta a Scolii de Vara FORCE 2010

Aplicatiile pentru Scoala de Vara FORCE se fac pe baza de formular, pe site-ul oficial al programului www.force.ro, pana pe data de 1 Iulie 2011. Deadline pentru inscriere: 1 Iulie 2011.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *