Scurtă lecție de istorie: Mărirea și decăderea Panemului

Ne pregătim de prequel-ul Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare, de Suzanne Collins. JOCURILE FOAMEI se întâmplă în PANEM, așa că o scurtă lecție de istorie se desfășoară în fața voastră.

Istoria neoficială:

După o serie de dezastre ecologice și un conflict global care a dus la colapsul civilzației moderne așa cum o știm noi, America de Nord devine statul Panem – compus din 13 districte federale și Capitoliul (capitala unde e concentrată puterea suverană).

Cele 13 districte au servit nevoilor Capitoliului, cu servicii materiale și economice, în schimbul protecției forțelor armate – Apărătorii Păcii. Niște zeci de ani de opresiune au dus la prima rebeliune orchestrată de Districtul 13, care a fost ras de pe fața planetei cu atacuri nucleare. Au urmat alți ani de privațiuni pentru districte și de opresiune și mai agresivă din partea guvernului. Și a mai adus un ritual barbar numit Jocurile Foamei un eveniment anual în care fiecare district oferă două tributuri dintre copiii și tinerii lor (o fată și un băiat trași la sorți) care tebuie să se confrunte pe viață și pe moarte într-o arenă gândită de niște sadici. Jocurile Foamei se vizionează obligatoriu de cetățenii întregului Panem, ca o reamintire a consecințelor pe care le-ar avea o nouă rebeliune.

Panemul este o dictatură autoritară și un stat condus de forțele armate prin pedepse publice foarte dure și printr-o supraveghere constantă a cetățenilor care nu au drepturi și libertăți, doar obligația să muncească pentru prosperitatea Capitoliului.

Numele vine din expresia latinească panem et circenses pâine și circ. Sensul trimite la evenimentele publice ca Jocurile Foamei, menite să distragă populația de la problemele reale. Prin pâine și circ, guvernul convinge cetățenii să renunțe la drepturile lor civile.

Populația Panemului declarată de Capitoliu este de 4,556,778 oameni. De fapt este undeva la doar 1,905,286 oameni.

Toată industria Panemului este sub control guvernamental. Fiecare district are o industrie proprie și toți cetățenii lucrează în domeniile conexe. Comerțul sau orice fel de schimburi între districte este strict interzis. Subzistența cetățenlor e asigurată de stat și toate produsele muncii lor merg exclusiv spre Capitoliu.

Geografia și industria districtelor:

Istoria oficială:

Panemul este o națiune înfloritoare, condusă de un președinte luminat, care oferă protecție și bunăstare cetățenilor cărora nu li se cere decât să muncească în districtele lor pentru resursele necesare supravețuirii Capitolului – centrul de unde le vine protecția.

Jocurile foamei sunt un eveniment anual menit să unifice în spirit cele 12 districte prin jertfa voluntară reprezentată de tinerii lor. O luptă onorantă, pe viață și pe moarte, care le adduce glorie tributelor și măreție dstrictelor câștigătoare.

Față de sărăcia lucie și opresiunea din districte, populația Capitoliului trăiește o viață luxoasă, pompoasă, plină de un kitsch asumat: de la modă până la machiaj sau distracții.

Capitoliul este cel care HRĂNEȘTE și DISTREAZĂ populația. Jocurile foamei și toate anunțurile oficiale se transmit pe Capitol TV, în formate extravagante și extreme de costisitoare.

Filmul de propagandă al Președintelui Coriolanus Snow:

Ce ne învață istoria Panemului?

  • Ce înseamnă un regim autoritar
  • Cum se îngenunchează cetățenii
  • Care sunt instrumentele propagandei pentru a ține societatea sub control
  • Ce înseamnă drepturile și libertățile cetățenilor
  • Cum te poți revolta împotriva unui stat totalitar

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *